Aspecte de Teorie și Practică Judiciară în Materia Infracțiunii de Tâlhărie

MOTIVAŢIA ALEGERII SUBIECTULUI

Dreptul penal poate fi caracterizat prin dinamism, fiind într-un continuu proces de adaptare şi perfecţionare a legislaţiei la cerinţele realităţii sociale. Normele dreptului penal în ansamblul lor – ca şi normele celorlalte ramuri de drept – reflectă noile transformări apărute în dezvoltarea şi perfecţionarea continuă a relaţiilor sociale care formează obiectul protecţiei penale.

Pentru a se putea duce cu succes lupta împotriva celor mai grave manifestări antisociale prin mijloace de drept penal, potrivit principiilor fundamentale ale dreptului penal modern, este necesară incriminarea prin lege a fiecărei fapte de pericol social ca infracţiune.

Infracţiunea de tâlhărie prezintă un pericol social ridicat deoarece aduce atingere relaţiilor sociale care privesc atât persoana, cât şi patrimoniul acesteia.

Prin prezenta lucrare am încercat să descriu într-o modalitate cât mai amplă, folosindu-mă de gândirea juridică penală, această faptă care, de-a lungul timpului, a luat amploare. Tâlhăria este o realitate care nu trebuie ignorată, însă de cele mai multe ori suntem pasivi la lucrurile care se petrec chiar în văzul nostru sau, poate chiar nouă.

La momentul actual, România se găseşte într-un proces continuu de adaptare a legislaţiei la cerinţele Uniunii Europene, iar una dintre acestea ar fi combaterea fenomenului infracţionalităţii. Se încearcă crearea unui nou orizont în cadrul societăţii româneşti bazat pe încredere şi un câştig corect prin muncă. Infracţiunea de tâlhărie reprezintă exact opusul acestei idei şi de aceea abordarea ei într-o formă amplă ar putea oferi un climat favorabil informării tuturor cetăţenilor cu privire la periculozitatea săvârşirii acestei fapte penale şi a consecinţelor ei.

Infracţiunea de tâlhărie prezintă o importanţă deosebită deoarece este o formă a furtului comis cu violenţă, aducând atingere valorii supreme – omul – cât şi patrimoniului acestuia. Aceasta s-ar putea datora, printre celelate cauze, şi nivelului scăzut de trai din România care nu face altceva decât să încurajeze acest fenomen, determinând omul să recurgă la alte mijloacele pentru asigurarea unei supravieţuiri decente.

Astfel, lucrarea de faţă reprezintă un reper în alegera unei conduite cât mai corecte, precum şi în reprimarea tuturor acelor impulsuri care ar putea împinge o persoană să săvârşească această faptă antisocială.

CAPITOLUL I

NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Secţ. I Consideraţii privind infracţiunile contra patrimoniului

1.1Conceptul de patrimoniu

Ca ramură a sistemului de drept, dreptul penal are un obiect de reglementare, o categorie de relaţii sociale pe care le reglementează în exclusivitate şi relaţii create în jurul şi datorită valorilor sociale de a căror necondiţionată respectare depinde însăşi existenţa societăţii.

Obiectul dreptului penal îl constituie relaţiile de apărare socială, relaţii ce se formează între membrii societăţii din necesitatea apărării valorilor sociale esenţiale ale societăţii şi a dezvoltării lor în deplină securitate, ca o condiţie sine qua non a existenţei şi normalei evoluţii a societăţii. Astfel, existenţa acesteia depinde de respectarea, de către membrii societăţii respective, a unor valori sociale cum ar fi viaţa, integritatea corporală, securitatea publică pentru a căror apărare aceştia, independent de voinţa lor, prin însuşi faptul coexistenţei lor, intră in relaţii de apărare socială.

În cadrul acestor relaţii, membrii societăţii au obligaţia de a nu pune în pericol sau de a nu vătăma prin faptele lor, valorile sociale ai căror titulari sunt ceilalţi membrii ai societăţii sau societatea însăşi, precum şi de a se bucura, la rândul lor, de o atitudine corespunzătoare din partea celorlalţi.

În condiţiile în care, obligaţia instituită este respectată de destinatarii legii penale, se naşte un raport juridic de conformare, de cooperare între oameni la realizarea ordinii sociale, cerinţă esenţială pentru existenţa şi dezvoltarea armonioasă a oricărei societăţi.

Atunci când, însă, obligaţia consacrată prin norma penală este nesocotită, membrii societăţii neconformându-se acestor exigenţe şi săvârşind fapte prin care se pun în pericol ori se vatămă valorile sociale, ia naştere un raport de conflict între titularii acestor valori şi cei care au săvârşit fapte periculoase sau vătămătoare.