Aspecte Metodologice Criminalistice Privind Pruncuciderea

CAPITOLUL I . PRUNCUCIDEREA

INFRACŢIUNE CONTRA VIETII UNEI PERSOANE

1.1 PRUNCUCIDEREA

1.1.1 OCROTIREA VIEŢII PRIN MIJLOACE DE DREPT

Dreptul la viata este unul din drepturile fundamentale , esentiale cu un caracter absolut si se situeaza pe linia dezvoltarii unor principii cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului .

Are in vedere necesitatea de a se acorda o protectie speciala copiilor , idee enuntata in numeroase documente internationale , inclusiv in Declaratie Universala a dreptutrilor omului de la Geneva din 1924 cu privire la drepturile copilului . Dintre prevederile cele mai importante consacrate de acest instrument juridic international se cuvine a fi semnalate dreptul inerent al copilor la viata , de a-si pastra identitatea , inclusic cetatenia , numele , relatia de familie , de a nu fi separati de parintii lor , impotriva vointei lor , de a garanta copiilor capabili de discernamint dreptul de a-si exprima opiniile asupra problemelor care ii privesc , obligatia statelor de a asigura protectie copiilor impotriva oricaror forme de violenta , vatamari , abuzuri , efectuarea adoptiunilor in conditiile in care sa asigure posibilitatea unei dezvoltari armonioase , un regim de protectie speciala pentru copii handicapati fizic sau mintal.

Avind in vedere ca omenirea datoreaza copilului tot ce ii poate oferi mai bun Administratia Generala a Organizatiei Natiunilor Unite la 20 noiembrie 1959 proclama Declaratia fericita si sa se bucure de dreptiri si libertati si face apel la parinti barbati si femei individual si la organizatiile voluntare , autoritati locale si guvernele statelor sa recunoasca aceste drepturi si sa depuna eforturi pentru respectarea lor prin masuri legislative si alte masuri luate progresiv.

1. LUNCAN VICTOR « Garantarea Drepturilor Omului » Editura Lumina Lex , Bucuresti , 1993, pg. 185

1.1.2 CONCEPT . CARACTERIZARE

Infractiunea de pruncucidere reprezinta o varietate a infractiunii de omor savirsita in conditii specifice care justifica incriminarea distincta si atenuarea sanctiunii penale .

Pruncuciderea apare ca infractiunea cea mai absurda si inumana , prin contrastul dintre facilitatea agresiunii si lipsa de aparare , precum si prin faptul ca contrazice instinctul nostru firesc . De aceea in anumite cutume se apreciaza ca “ cine ucide un copil va fi in stare sa ucida si pe mama sa “.

Termenul de pruncucidere are o semnificatie proprie mai restrinsa decat termenul de “ infanticid” . Infanticidul se refera , in general , la uciderea unui copil si este considerat in legislatiile penale moderne ca o forma calificata de omor. Pruncuciderea se refera , nu la suprimarea vietii oricarui copil , ci numai la uciderea de catre mama a copilului sau nou nascut.

Fapta denumita prin termenul “pruncucidere “ este incriminata in legislatiile penale ca o varianta atenuata a omuciderii si constituie , fie o infractiue de sine statatoare cu denumire proprie si cu continut normativ specific propriu , fie o forma sau circumstanta atenuata a infanticidului.

Aceasta atenuare are in vedere in legislatia romaneasca , existenta anumitor stari psiho – fiziologice provocate de nastere , care , fara a echivala cu o stare de inconstienta , fara a exculde capacitatea psihica a faptuitorului , e de natura sa explice intr-o anumita masura uciderea copilului nou nascut , savirsita de catre mama sa . In legislatia penala romana pruncuciderea a avut o reglementare interesanta. Astfel Codul Penal din 1964 , sub denumirea “ pruncuciderea “ incrimina in articolul 230 “ omorul copilului sau nascut de curand “ care se pedepsea , conform articolului 232 alin. 1 , cu munca silnica pe viata , afara de pruncuciderea prevazuta de articolul 232 ain. 2 cind se va savarsi asupra unui copil nelegitim de catre mama sa .

Potrivit art. 177 Cod Penal actual , pruncuciderea consta in uciderea copilului nou-nascut , savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani . In aceasta conceptie sub denumirea de pruncucidere era incriminata nu numai fapta mamei naturale , dar si a mamei care da nastere unui copil in cadrul casatoriei , daca ar fi suprimat viata copilului imediat dupa nastere , ca urmare a unei anumite stari psiho – fizice care ii confera o responsabilitate limitata.

In viziunea legislatiei penale romane , o persoana pentru a fi responsabila de fapta savirsita , trebuie sa posede capacitatea de a hotari in mod liber asupra actiunilor sale . In cazul pruncuciderii, mama aflata prada unei tulburari specifice pricinuite de nastere ( asa numita febra peurperala ) nu are o capacitate deplina de a-si da seama de caracterul actului sau si de a fi stapina pe viata sa.

Solutia legii romane nu este in afara criticii. Sunt numeroase argumente care pledeaza pentru revenirea la reglementarea anterioara , cind regimul atenuator era circumscris numai la mama naturala. Nu se poate tagadui nici in prezent persistenta unei anumite mentalitati de respingere , de aprobiu fata de mamele care nasc un copil in afara casatoriei “ Copilul din flori “ , concept care e considerat abandonat , continua sa ramina o trista realitate.