Căile extraordinare de atac în procesul penal - revizuirea

În cadrul procesului penal judecata constituie cea mai importantă activitate procesuală deoarece în cursul ei se soluţionează conflictul de drept penal dedus în justiţie, adică problema existenţei faptei penale, a vinovăţiei făptuitorului şi a aplicării unei sancţiuni.

Autoritatea de lucru judecat este considerată un principiu , exprimat prin adagiul non bis in idem - principiu care nu mai permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care există o hotărâre definitivă.

În virtutea autorităţii de lucru judecat, hotărârea judecătorească penală este considerată ca o expresie a adevărului (res iudicata pro veritate habetur).

Stabilitatea hotărârilor penale definitive este necesară, dar nu în detrimentul soluţionării juste şi legale a cauzelor penale. În consecinţă, s-a pus problema raportului dintre principiul autorităţii lucrului judecat – pe de o parte – şi principiile legalităţii şi aflării adevărului - pe de altă parte – şi s-a decis că în împrejurări excepţionale cauza rezolvată printr-o hotărâre penală rămasă definitivă, poate fi supusă unei reexaminări printr-o procedură cu caracter extraordinar.

Înscriind condiţiile necesare pentru ca reexaminarea hotărârilor definitive să nu se transforme într-o etapă ordinară a judecăţii, Codul de procedură penală a reglementat un sistem de căi extraordinare de atac care, în variate situaţii, asigură desfiinţarea hotărârilor nelegale şi netemeinice. Aceste căi de atac se numesc extraordinare nu pentru motivul că pot fi folosite în cazuri rare, excepţionale, ci pentru a se deosebi de căile ordinare, întrucât, spre deosebire de acestea, pot fi exercitate numai împotriva hotărârilor definitive care au căpătat autoritatea lucrului judecat. De aceea, aceste căi de atac se situează în afara desfăşurării ordinare a procesului penal, în afara sistemului gradelor de jurisdicţie.

În ideea necesităţii conferirii unui caracter de stabilitate activităţi de justiţie s-a decis că hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi se bucură de autoritate de lucru judecat. Principiul "non bis in idem", dacă îşi găseşte aplicarea, nu mai permite dezvoltarea unei noi activităţi de judecată cu privire la aceeaşi faptă şi aceeaşi persoană. În acest context hotărârea este considerată că reprezintă o expresie a adevărului (res judeca pro veritate habetur). In acest fel se asigură stabilitatea ordinii de drept şi prestigiul justiţiei.

Exercitarea căii de atac îndeplineşte două sarcini: repararea greşelilor strecurate în hotărârea judecătorească şi realizarea uniformităţii în interpretarea şi aplicarea legilor.

Rezultă că obiectul căilor de atac este acela de a determina o nouă judecată, iar finalitatea lor este aceea de a repara erorile comise în prima judecată.

Definind căile de atac, se poate spune că ele sunt mijloace legale prin care poate fi provocată o amplificare a desfăşurării procesului penal în vederea efectuării, în anumite cazuri şi condiţii a unui control judecătoresc asupra hotărârilor intervenite în acest proces.

Acest control al primei judecăţi se efectuează pentru a se stabili dacă în cursul primei judecăţi au fost săvârşite erori sau abuzuri.

Folosirea căilor de atac determină o amplificare a activităţilor procesuale care se integrează în cadrul aceluiaşi unic proces penal. Prin folosirea căilor de atac nu se creează un nou raport procesual, ci se extinde doar desfăşurarea raportului iniţial într-o nouă fază a procesului.

Căile de atac extraordinare având ca justificare înlăturarea anumitor erori esenţiale existente în hotărâri penale definitive, fiecare dintre aceste căi poate fi folosită de mai multe ori de acelaşi subiect procesual, dacă acesta invocă o altă situaţie din care ar rezulta existenţa unei erori esenţiale. De asemenea, aceste căi de atac extraordinare pot fi folosite, când este cazul, concomitent de acelaşi subiect procesual.

Revenind la căile de atac în general, trebuie precizat că, dat fiind natura, obiectul şi finalitatea lor comună, este pe deplin explicabil ca toate căile de atac să fie supuse pe lângă regulile speciale fiecărei căi de atac în parte şi unor reguli comune, de generală aplicare. Aceste reguli sunt tratate în doctrină şi prevăzute în anumite legislaţii (Codul de procedură anterior prevedea asemenea reguli comune - art. 379-385 în primul titlu al Cărţii a IV-a) sub un capitol aparte şi se referă la titularii (subiecţii) căilor de atac, la declararea căilor de atac, la efectele lor. Aceste reguli generale prevăzute pentru căile de atac sunt însă aplicabile în măsura în care sunt compatibile cu regulile speciale sau cu caracterul specific pe care îl prezintă fiecare cale de atac în parte.

-Secţiunea II

Căile extraordinare de atac,

mijloace procesuale penale prin care

se înfrânge autoritatea de lucru judecat

Pentru a se da activităţi de înfăptuire a justiţiei un caracter de stabilitate s-a decis ca hotărârile judecătoreşti definitive sunt executorii şi cu autoritate de lucru judecat. Autoritatea de lucru judecat este considerată un principiu exprimat prin adagiul "non bis in idem", principiu care nu mai permite declanşarea unei noi judecăţi cu privire la aceeaşi faptă şi persoană, nici sub o încadrare diferită, dacă acestea au făcut obiectul unei judecăţi pentru care există o hotărâre definitivă.