Calomnia și insulta

Încă din 1604, Shakespeare recunoscuse importanţa pe care o acordăm azi reputatiei :

„Furi punga-mi, furi un moft, un biet nimic

E-a mea, e-a lui, fu roaba tuturora,

Însă atunci când mă vorbeşti de rău

Îmi fură ceva ce nu te-mbogăteşte

Da-ntr-adevăr mă laşi calic.” (Othello)

Trei secole şi jumătate mai târziu, reputatia este (considerată unul dintre "bunurile personale" cele mai de pret, pe ea fundameniâiidu-se conceptul de libertate. Tendinta societătii de a o proteja de "invazii nejustificate şi lovituri nedrepte" demonstrează, conform spuselor judecătorului Stewart, valoarea pe care societatea o ataşează "demnităţii şi valorii fiintei umane"

Demnitatea persoanei este un obiect al ocrotirii penale. Conceptul de demnitate poate fi privit din două puncte de vedere: subiectiv (individual), în raport cu fiecare persoană, şi obiectiv (social), în raport cu relaţiile pe care o persoană le stabileşte cu celălalte persoane .

Subiectiv, demnitatea apare ca un sentiment propriu de preţuire morală, intim legat de conştiinţa fiecărui om. Este un sentiment nutrit de convingerea că însuşirile sale sunt reale, ceea ce ăl face nu doar să se respecte pe sine, dar şi să tindă a-şi conserva imaginea sa morală şi să pretindă a-i fi respectată.

Sub aspect obiectiv, demnitatea constă în aprecierea morală pe care alţii o dau unei persoane, părerea pe care ei şi-o formează despre profilul său moral, determinată obiectiv de calităţile, însuşirile morale, comportarea, meritele acesteia, consideraţia şi respectul celor din jur.

Orice acţiune, din partea oricărei persoane care ar avea ca efect jignirea sentimentului de onoare sau schimbarea în rău a dimensiunii stimei ce se cuvine unei persoane constituie o atingere a personalităţii morale a omului; pentru a reacţiona împotriva acestui rău şi pentru a-l preveni, legea a incriminat ca fapte penale toate acele acţiuni sau inacţiuni prin care s-ar da loc unei astfel de atingeri, ocrotind în acelaşi timp, atât intereseul persoanelor, cât şi interesul societăţii.

Stewart se referea la legea calomniei, "aşa imperfectă cum e", ca la singurul mijloc legal de a răzbuna sau redobândi o reputatie întinată. În Statele Unite, oamenii pot intenta proces pentru cuvinte tipărite sau rostite care "diminuează stima, respectul, bunăvoinţa sau încrederea" pe care ceilalti o au în ei, sau pentru limbajul care incită la "sentimente sau opinii negative sau neplăcute" despre aceştia. Cei care consideră că au fost calomniati pot intenta proces şi cere despăgubiri.

Legea care permite indivizilor să intenteze proces pentru întinarea reputatiei dă naştere unor riscuri financiare pentru presă şi profesionişti. Centrul pentru Apărarea împotriva Calomniei, organizatie care monitorizează legea calomniei, a oferit un raport conform căruia media daunelor oferite pentru calomnia în presă în 1997 a fost de 590.000 de dolari. Cea mai mare sumă hotărâtă de un juriu ca plată pentru astfel de daune a fost de 222 milioane de dolari.

În 1997, Curtea Supremă a refuzat să ofere un milion de dolari într-un proces intentat ABC pentru un fapt din 1992 legat de emisiunea World News Tonight with Peter Jennings, în care televiziunea afirma că o maşină de reciclat gunoiul "nu functionează". Tribunalele au tratat fabricantul maşinii ca pe o persoană privată, pentru că firma nu se implicase în respectiva controversă. ABC a afirmat că producătorul trebuie considerat o persoană publică, pentru că şi-a promovat produsul în fata autoritătilor locale ca solutie pentru situatia existentă. Persoanele private şi publice trebuie să facă demonstratii diferite în fata juriului.

Terminologia calomniei

Defăimarea reprezintă expresia care atinge poziţia socială prin formulări menite să atace personalitatea şi calităţile profesionale. Defăimarea poate lua fie forma calomniei, fie a injuriei.

În mod tradiţional, defăimarea în scris, precum şi cea difuzată prin presă, a fost numită calomnie, iar cea transmisă oral, injurie. În urma proceselor de calomnie se câştigă mult mai mult decât în cazul celor datorate injuriei, pentru simplul fapt că defăimarea în scris pare să prejudicieze reputaţia mai mult decât o face injuria. De asemenea, cuvân'tul scris circulă pe arii mult mai largi. În plus, se consideră că autorul calomniei îşi premeditează efectele afirmaţiilor, în timp ce injuria este un gest spontan. Pentru că injuria e considerată mai puţin prejudiciantă, pentru a câştiga un astfel de proces, reclamantul trebuie să dovedească faptul că defăimarea l-a făcut să piardă sume importante. În cazul calomniei, astfel de premise nu sunt necesare.