Clauze Obligatorii ale Contractului Individual de Muncă

Introducere

“Munca este legea lumii moderne care nu are loc pentru leneşi, temeiul unui stat, bogăţia unui popor”(Mihai Eminescu).

Munca poate fi considerată o activitate conştientă desfăşurată spre un anumit scop, prin

care omul efectuează, reglementează şi controlează prin acţiunea sa schimbul de materii dintre el şi natură pentru satisfacerea trebuinţelor sale.

Contractul de muncă este actul juridic necesar pentru stabilirea raportului juridic de muncă al persoanelor fizice apte de muncă ce dobândesc calitatea de persoană încadrată în muncă - unicul izvor al acestui raport. În general, contractul este un act juridic generator de drepturi şi obligaţii în sarcina părţilor contractante.

Dreptul Muncii este o disciplină foarte importantǎ în viaţa oricărei persoane din care se

pot învǎţa multe lucruri ce ar putea ajuta pe viitor. Fiecare dintre noi ajunge în momentul în care va trebui sǎ-şi câştige existenţa, iar pentru asta va trebui sǎ se angajeze pentru a avea un venit din care sǎ-şi asigure un trai mai bun. Este foarte important ca atunci când se încheie un contract individual de muncă, în momentul angajǎrii, ambele părţi săcunoască care le sunt drepturile şi obligaţiile.

Lucrarea cu titlul ”Clauze obligatorii ale contractului individual de muncă” este structurată pe trei capitole, în primul capitol este prezentat conţinutul unui contract individual de muncă, în al doilea capitol sunt evidenţiate clauzele obligatorii introduse în contractul individual de muncǎ, iar al treilea capitol cuprinde un studiu de caz privind clauzele obligatorii ale contractului individual de muncǎ la S.C. SSAB IMPEX S.A., Bacău.

În finalul acestei lucrări se regăsesc câteva propuneri pentru îmbunătăţirea modului în

care se desfǎşoarǎ activitatea în cadrul S.C. SSAB IMPEX S.A., Bacău.

Capitolul I: Conţinutul contractului individual de muncă

I.1. Reglementarea istorică şi definiţia contractului individual de muncă

Contractul individual de muncă, alături de contractul de antrepriză şi de cel de transport a primit o reglementare în articolul 1470, C Civil, ca unul dintre tipurile de locaţiune a lucrărilor şi anume ”aceea prin care persoanele se obligă a pune lucrările lor în serviciul altora”, era cunoscut sub denumirea de contractul de locaţiune de muncă (art. 1413, Codul Civil). Contractul de antrepriză, conform DEX-ului, reprezintă un contract care se încheie între antreprenor (meseriaş, întreprinzător) care se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte numită client, în schimbul unui preţ; conform Codului Civil, art. 1413, alin.5, antrepriza este reglementată ca luarea săvârşirii unei lucrări drept un preţ determinat când materialul se dă de acela pentru care se execută o lucrare. Contractul individual de muncă, conform art. 37 din Legea din anul 1929, era considerat o convenţie prin care una din părţi, denumită salariat, se obligă să presteze munca sau serviciile sale pentru un timp determinat sau pentru o lucrare determinată, unei alte părţi, denumită patron, care la rândul său se obligă să-l remunereze pe salariat. Din această definiţie se evidenţiază expresia în latină, locatio operarum care sa referă la locaţiunea de servicii unde salariatul îşi prestează munca sa şi în care este plătit cu unitatea de timp, dar şi locatio operaris, expresie ce se referă la locaţia de lucrări în care salariatul realizează o lucrare determinată, iar plata se face în raport cu lucrarea sau cu bucata

Ulterior, contractul individual de muncă a fost reglementat atât în Codul Muncii din 1950, cel din 1972, cât şi în Codul Muncii intrat în vigoare la 1 martie 2003.

Art. 12 din Codul Muncii din 1950 definea contractul individual de muncă ca fiind înţelegerea scrisă, “potrivit căreia o parte, angajatul, se obligă a presta munca unei alte părţi, aceluia care angajează în schimbul unei remuneraţii”

Nici în comuna primitivă, nici în sclavagism n-a existat o reglementare de sine stătătoare referitoare la muncă.