Concedierea individuală neimputabilă a salariatului

Concedierea individuală pentru motive neimputabile salariatului.

Noţiuni generale

În conformitate cu noua redactare primită de art. 65 din Codul Muncii, această concediere reprezintă încetarea contractului ,,determinată de desfiinţarea locului de muncă ocupat de salariat din unul sau mai multe motive care nu ţin de persoana acestuia”(alin.1).

În opinia noastră, actuala redactare a textului, în afară de formularea uşor tautologică

(se repetă sintagma ,,pentru motive care nu ţin de persoana ”) nefiind circumscrisă unor cauze precise, este menită să creeze unele confuzii, lasă să se înţeleagă că încetarea contractului poate interveni oricând la latitudinea angajatorului, permiţând şi subiectivismul acestuia.

Ţinând seamă însă de alin. 2 al art. 65 care prevede că ,,Desfiinţarea locului de muncă trebuie să fie efectivă şi să aibă o cauză reală şi serioasă”, textul respectiv nu permite încetarea contractului individual de muncă prin voinţa unilaterală a angajatorului pentru motive invocate arbitrar sau în mod abuziv, astfel încât prin asemenea măsuri să poată fi îngrădit exerciţiul dreptului la muncă.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a constatat că prevederile legale criticate corespund exigenţelor prevăzute de art. 24 lit. a) din Carta socială europeană, care menţionează ,,dreptul lucrătorilor de a nu fi concediaţi fără un motiv întemeiat”.De regulă concedierea menţionată este generată de raţiuni economice, ea primind o reglementare adecvată în ţările europene.

Astfel în Franţa este reglementată concedierea pentru motive economice, adică cea efectuată de angajator pentru unul sau mai mai multe motive independente de persoana salariatului ce conduc la desfiinţarea sau transformarea locului de muncă ori de o modificare, refuzată de salariat, a unui element esenţial al contractului, consecinţă, în special, a dificultăţilor economice sau mutaţiilor tehnologice.

În Elveţia este prevăzută rezilierea la iniţiativa patronului, determinată de imperative economice, sau de imperative majore privind funcţionarea unităţii, în măsura în care angajatorul nu poate să îi propună celui interesat un alt loc de muncă convenabil acestuia

Aşa fiind, potrivit textului analizat, motivul concedierii, nu este inerent persoanei salariatului, ci exterior acesteia.Nu mai este vorba de abateri disciplinare, de inaptitudine fizică sau psihică ci de un fapt exterior lui: desfiinţarea locului de muncă, care, evident nu poate fi imputabil în niciun mod salariatului afectat.

El nu ar putea fi imputat nici angajatorului ( se exlcude subiectivismul acestuia), ci determinat de cauze obiective consecinţă a unei organizări a unităţii care impun restructurarea personalului, desfiinţarea unor locuri de muncă.Poate fi vorba de dificultăţi economice şi diminuarea sau chiar încetarea activităţii dar şi de tranformări tehnologice, modernizarea, automatizarea proceselor de producţie, în toate cazurile impunându-se renunţarea la serviciile unor salariaţi.

În plus se susţine că prin prisma conţinutului actual al art.65 din Codul Muncii determinat de evoluţia reglementărilor referitoare la încetarea de drept a contractului individual de muncă, şi respectiv, la concedierea salariaţilor pentru motive care nu ţin de persoana lor-aceasta mai este posibilă şi în următoarele ipoteze:

- decesul angajatorului persoană fizică.În acest caz, contractul individual de muncă poate fi desfăcut de către moştenitorii celui decedat care nu doresc să-i continuie afacerea sau să prelungească situaţia de până la deces.În prima ipoteză vor fi concediaţi ucenicii defunctului, iar în cea de –a doua ipoteză,vor fi concediaţi cei care fac parte din personalul casnic(familial)