Confiscarea specială

CAPITOLUL I

MĂSURILE DE SIGURANŢĂ ÎN CODUL PENAL

I.1. Noţiunea şi necesitatea măsurilor de siguranţă.

Măsurile de siguranţă sunt sancţiuni de drept penal constând în măsuri de constrângere cu caracter preventiv care au drept scop înlăturarea unor stări de pericol generatoare de fapte prevăzute de legea penală.

Apărarea societăţii împotriva infracţiunilior nu ar putea fi asigurată în mod eficient dacă în acest scop s-ar folosi numai pedepsele sau măsurile oricât de aspre ar fi acestea, fie ca durată, fie ca regim de executare, deoarece sâvârşirea faptelor prevăzute de legea penală scot în evidenţă deseori existenţa unor realităţi umane sau sociale care, la rândul lor, pot contribui la săvârşirea de fapte antisociale . Pot fi menţionate printre aceste realităţi: falsificatorul de monedă care şi-a procurat mijloacele necesare şi le foloseşte, poate şi ulterior să le mai folosească, dacă vor rămâne asupra sa; meseriaşul sau profesionistul care, datorită incapacităţii, nepregătirii sau modului în care îşi exercită meseria, profesia sau ocupaţia, a săvârşit şi poate continua să comită fapte periculoase ; etc.

Aceste realităţi umane sau sociale privite prin prisma personalităţii infractorului au caracterul unor „stări de pericol” a căror combatere nu poate fi realizată prin aplicarea de pedepse, întrucât aceste stări izvorăsc din realităţi care nu pot fi influenţate prin pedepse.

De aceea, a fost necesar ca în Codul penal, alături de mijloacele de constrângere cu caracter represiv, să se creeze un sistem de sancţiuni de drept penal complementar, cu caracter în esenţă pur preventiv, şi anume măsurile de siguranţă .

I.2. Referinţe istorice privitoare la măsurile de siguranţă.

Măsurile de siguranţă ca sancţiuni de drept penal, deosebite de pedepse, au apărut târziu în istoria dreptului penal, fiind incluse în legislaţiile penale abia în sec. XX. Elaborarea lor ca măsuri de apărare socială specifice a fost consecinţa progreselor realizate în domeniul criminologiei, ca ştiinţă pluridisciplinară, şi al penologiei, care au evidenţiat existenţa unor stări umane şi sociale periculoase faţă de care pedepsele se dovedesc ineficace şi deci inutile. Au apărut astfel, alături de pedepse, măsurile de siguranţă. Au existat însă şi înainte de acestea unele pedepse care îndeplineau în realitate funcţia de măsuri de siguranţă, deşi nu erau denumite ca atare (de exmplu: deportarea sau relegarea în colonii existente în unele legislaţii). Treptat însă măsurile de siguranţă s-au impus în sistemul măsurilor de apărare socială.

Unii autori au susţinut că măsurile de siguranţă sunt, ca şi pedepsele, sancţiuni de drept penal dar se deosebesc între ele prin natura şi funcţile lor: pedepsele au în principal rol represiv şi numai indirect un caracter preventiv, măsurile de siguranţă au un rol exclusiv preventiv; pedepsele sunt dterminate de vinovăţia făptuitorului, pe când măsurile de siguranţă sunt impuse de starea de pericol a infractorului . Această opinie se impune şi în prezent şi a fost însuşită şi în dreptul penal român.

I.3. Sistemul măsurilor de siguranţă în Codul penal în vigoare.

Dispoziţiile privitoare la măsurile de siguranţă alcătuiesc conţinutul Titlului VI, din Partea generală a Codului penal (art. 111 - 118). Aceste dispoziţii fac obiectul reglementărilor cuprinse în două capitole; primul capitol (art. 111 - 112), se ocupă de aspectele generale ale măsurilor de siguranţă, iar în al doilea (art. 113 - 118) sunt stabilite conţinutul şi regimul fiecărei măsuri de siguranţă în parte.

Potrivit art. 112 Cod penal în vigoare măsurile de siguranţă sunt:

a) obligarea la tratament medical;

b) internarea medicală;

c) interzicerea de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie, o meserie, ori o altă ocupaţie;

d) interzicerea de a se afla în anumite localităţi;

e) expulzarea străinilor;

f) confiscarea specială;

g) interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată. Aceasta din urmă măsură de siguranţă a fost introdusă prin Legea nr. 197/2000.

După natura lor măsurile de siguranţă se pot împărţii în:

- măsuri cu caracter medical (obligarea la tratament medical şi internarea medicală);

- măsuri restrictive de drepturi (interzicerea unei funcţii sau profesii, interzicerea de a se afla în anumite localităţi, interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o durată determinată şi expulzarea).

- măsuri restrictive de bunuri (confiscarea specială).