Consiliul Europei

INTRODUCERE

Scânteia care a aprins torţa unităţii europene a fost emisă de Winston Churchill, într-un discurs pronunţat la Zürich, în 1946. El a ştiut să capteze ambianţa acestei perioade postbelice vorbind despre "Statele Unite ale Europei" şi sugerând că un "Consiliu al Europei" ar putea fi un prim pas în acest sens.

Mai târziu cu aproape trei ani, la 5 mai 1949, zece ţări - Belgia, Danemarca, Franţa, Irlanda, Italia, Luxemburg, Marea Britanie, Olanda, Norvegia şi Suedia semnau tratatul prin care se înfiinţa Consiliul Europei, al cărui sediu a fost stabilit la Strasbourg. Peste trei luni, Robert Schuman, care reprezenta Franţa, ţara gazdă, deschidea prima reuniune a Comitetului Miniştrilor.

Limbile oficiale ale Consiliului Europei sunt engleza şi franceza, dar se lucrează, de asemenea, în germană, italiană şi rusă. Anumite texte se află în mai multe limbi în cadrul website-ului: www.coe.int

Obiectivul principal al Consiliului Europei este realizarea unei unităţi mai strânse între cele 45 de state membre pentru protejarea libertăţii individuale, libertăţii politice şi a statului de drept, principii care constituie fundamentul tuturor democraţiilor autentice şi care influenţează viaţa tuturor europenilor în nenumărate feluri. Toate statele membre au obligaţia de a face ca libertatea, demnitatea omului şi bunăstarea indivizilor să devină principii ferme ale acţiunii guvernamentale. Alte obiective ale Consiliului Europei sunt: favorizarea conştientizării şi încurajarea dezvoltării identităţii şi diversităţii culturale ale Europei; căutarea soluţiilor pentru problemele cu care se confruntă societatea europeană (discriminarea minorităţilor, xenofobia, intoleranţa, protecţia mediului, clonarea umană, sida, drogurile, terorismul, crima organizată etc.); - dezvoltarea stabilităţii democratice în Europa prin susţinerea reformelor politice, legislative şi constituţionale.

De la crearea sa în 1949, Consiliul a fost o forţă a păcii şi cooperării, ancorată în patrimoniul nostru comun, în drepturile omului şi democraţie. De la căderea Zidului Berlinului în 1989 şi odată cu răspândirea valorilor democratice pe cuprinsul Europei, Organizaţia a câştigat o nouă dimensiune politică. Într-adevăr, extinderea Consiliului Europei este acum aproape completă. Astăzi, Consiliul Europei reprezintă angajamentul comun al celor 800 de milioane de europeni în favoarea drepturilor omului, democraţiei şi a statului de drept.

Orice stat european poate deveni membru al Consiliului Europei cu o condiţie: ca el să accepte principiul supremaţiei dreptului şi să garanteze drepturile omului şi libertăţile fundamentale pentru toate persoanele aflate sub jurisdicţia sa.

Consiliul Europei tratează toate chestiunile majore cu care se confruntă societatea europeană în afară de problema apărării. Programul lui cuprinde următoarele domenii de activitate: drepturile omului, media, cooperarea juridică, coeziunea socială, educaţia, cultura, patrimoniul, sportul, tineretul, democraţia locală şi cooperarea transfrontalieră, protecţia mediului şi amenajarea teritorială.

CAPITOLUL 1. CONSILIUL EUROPEI – NOTIUNI GENERALE

1.1.Scurt istoric al Consiliului Europei

Formula "Consiliul Europei" a fost avansată şi folosită în mai multe rânduri de premierul britanic Winston Churchill în unele din declaraţiile sale din timpul celui de-al doilea război mondial. Sunt demne de reprodus în acest scop cuvintele utilizate de Churchill în octombrie 1942: "Oricât de departe poate părea astăzi acest obiectiv, eu am speranţa fermă că familia europeană va acţiona într-o uniune strânsă în cadrul Consiliului Europei. Aştept şi doresc crearea Statelor Unite ale Europei unde va fi posibilă orice călătorie fără obstacol. Sper să văd economia Europei studiată într-un tot unitar".

La un an şi doar câteva luni după încetarea războiului, în celebrul său discurs de la Zurich, din 19 septembrie 1946, după evocarea ravagiilor pricinuite de acesta, el a invitat Franţa si Germania să se reconcilieze cu scopul de a crea progresiv ceea ce el a numit din nou un "Consiliu al Europei". Acesta va "transforma în întregime situaţia şi pe parcursul câtorva ani, va conferi aceeaşi libertate şi fericire ca cea de astăzi din Elveţia… Noi va trebui să edificăm Statele Unite ale Europei".

Terenul era propice pentru realizarea unei acţiuni având o astfel de finalitate. În mod spontan sunt iniţiate mişcări, acţiuni şi organizaţii in favoarea Europei, bineînţeles de inspiraţie politică diferită, dar având un numitor comun: unificarea europeană (în Marea Britanie, îsi făcuse apariţia Mişcarea Europei Unite, sub preşedinţia lui Winston Churchill, Liga Europeană de Cooperare Economică a belgianului Van Zeeland care cuprindea ca membri economişti, industriaşi şi lideri sindicali importanţi, Consiliul francez pentru o Europă Unită, Uniunea Europeană a Federaliştilor, condusă de H. Brugmans, fost ministru al Olandei, care în decembrie 1947, împreună cu alte grupări, în special noile formaţiuni internaţionale, de facţiune creştin-democrate şi de centru, precum şi Mişcarea Socialistă pentru Statele Unite ale Europei, s-au reunit pentru a constitui "Comitetul Internaţional de Coordonare a Mişcărilor pentru Unitatea Europeană", însărcinat cu pregătirea unui „Congres al Europei”.

Congresul a avut loc la 7 mai 1948, la Haga, în sala Cavalerilor Statelor Generale, la care au participat peste 700 de delegaţi din 16 ţări, cât şi observatori din alte 10 state. A fost ales ca preşedinte de onoare, premierul britanic Winston Churchill, iar în fruntea celor trei comisii ale congresului s-au aflat domnii Ramadier (Franţa), Van Zeeland (Belgia) şi profesorul de Madariaga (exilat din Spania de guvernul Franco). În "mesajul către europeni", aprobat în cadrul ultimei şedinţe plenare, participanţii au aprobat următoarea proclamaţie:

"Noi dorim o Europă Unită restituită în totalitatea ei liberei circulaţii a oamenilor, a ideilor şi a bunurilor.

Noi dorim o Cartă a drepturilor omului, care să garanteze libertatea de gândire, de reuniune şi de exprimare, cât şi libertatea unei opoziţii politice.

Noi dorim o Curte de Justiţie capabilă să aplice sancţiunile necesare pentru respectarea Cartei.