Contenciosul Administrativ Român

CAPITOLUL I.

Introducere în contenciosul administrativ român;

1. Preliminarii

Dupa cum este cunoscut, principiul separatiunii puterilor in stat, potrivit caruia sunt organizate si funcţioneaza cele trei puteri in statul nostrum de drept-puterea legislativa,executive si judecatoreasca-implica atat o colaborare,cât si un control reciproc al activităţii lor. Contenciosul administrative ne da prilejul sa abordam un caz concret in care activitatea unor organe de stat, care realizeaza sarcinile unei puteri de stat,care realizeaza sarcinile altei puteri in stat. Este cazul controlului exercitat de instantţele judecatoreşti-organe ale puterii judecatoreşti-asupra activităţii organelor administraţiei publice-organe ale puterii executive.

Dezvoltându-se acest subiect ,se releva o forma juridica de apărare a drepturilor omului impotriva eventualelor abuzuri ale organelor administraţiei publicesi a funcţionarilor publici ce-şi desfăşoară activitatea in cadrul acestor organe, astfel încât, orice se considera vătămat într-un drpt al său,recunoscut de lege,printr-un act administrative al unui organ al administraţiei publice, să poată cere-şI să obţină- anularea sau modificarea actului administrative şi repararea pagubei cauzate. În acest sens, articolul 48 din Costituţia României prevede ca “persoana vătămată într-un drpt al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, este îndrptăţită să obţină recunoaşterea drptului pretins, anularea actului şI repararea pagubei.”

Dezvoltând unele noţiuni generale asupra contenciosului administrativ, unii autori arătau că, din punct de vedere al litigiilor ce formează obiectul judecăţii, funcţiunea jurisdicţională-a statului, se împarte in doua ramuri şi anume:

a) contenciosul de drept comun, care este alcătuit din totalitatea litigiilor de competenţa organelor judecătoreşti propriu –zise, de natura civilo-comerciala si penala;

b) contenciosul administrativ, compus din majoritatea litigiilor de natureă administrativeă, de competenţa, fie a tribunalelor de drept comun, fie a unor tribunale speciale administrative, dupa sistemul de drept pozitiv adoptat în diverse state.

Potrivit legislaţiei in vigoare,contenciosul administrativ se realizează, in ţara noastră, atât de instatţe de drept comun, precum şi,pentru anumite acte administrative, de către unele organe cu activitate jurisdicţională ce funcţionează in cadrul organelor administraţiei publice.

a) Sunt de competenţa instantţelor judecătoreşti de contencios administrativ –secţiile de contencios administrativ ale tribunalelor judeţene si al municipiului Bucureşti, ale curţilor de apel si Secţia de contencios administrative a Curţii Supreme de Justiţie-litigiile determinate de prevederile art. 1 din Legea contenciosului administrative nr. 29/1990, potrivit căroar, orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată in drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorităţi administrative de a-I rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instantţei judecătoreşti competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins si repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

b) Sunt de competenţa instantţelor judecătoreşti de drept comun, litigiile date in competenţa lor prin legi speciale, ca de exemplu, potrivit prevederilor art. 6 din Decretul nr. 377/1960 pentru organizarea si funcţionarea Notariatelor de stat, actele notariale se pot anula prin hotarari judecătoreşti,iar acţiunea in anulare se rezolva de judecătoria competentă potrivit regulilor de competenţă territorială privind introducerea acţiunilor prevazute de Codul de procedură civilă, ori conform prevederilor art. 67 din Legea nr 5/1973 privind administrarea fondului locative si reglementarea raporturilor dintre proprietari si chiriaşi, potrivit cărora, orice litigii in legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluţionează de instantţele judecătoreşti , cu excepţia celor date in mod expres in competenţa altor organe, sau potrivit art. 18(1) din Decretul-Lege nr 10/1990 privind regimul paşapoartelor si al călătoriilor in străinătate, refuzul eliberării, retragerea sau anularea paşapoartelor trebuie să fie motivate şi communicate in scris solicitantului , în termen de 15 zile de la data luării acestei măsuri. Potrivit alin (2) al aceluiaşI articol, cel nemulţumit de măsura luată poate face contestaţia la organul ierarhic superior celui care a luat hotărârea, iar potrivit prevederilor alin (3) al articolului menţionat, daca solicitantul nu este mulţumit de soluţia data sau contestaţia nu este rezolvată in termen de 15 zile, solicitantul se poate adresa instantţei judecătoreşti locale.Legalitatea unor acte administrative este controlată, pe cale judecătorească de către tribunale; este cazul, de exemplu, al hotărârilor comisiilor de reexaminare a contestaţiilor in materie de inventţii care, potrivit prevederilor art. 57 din Legea 64/1991 cu privire la brevetele de inventţii, pot fi atacate cu recurs la Tribunalul Municipiului Bucureşti.

c) Sunt de competenţa unor organe de jurisdicţie specială care funcţionează in cadrul unor organe ale administraţiei publice litigiile date, prin lege, în competenţa de soluţionare a acestor organe.Este cazul organelor jurisdicţionale din sistemul Curţii de Conturi, care soluţioneaza litigiile referitoare la controlul legalităţii unor acte administrative, potrivit prevederilor Legii nr 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi si al organelor jurisdicţionale din cadrul Ministerului Apărării Naţionale şi al Ministerului de interne-comisiile de jurisdicţie a imputaţiilor si comisiile superioare de imputaţii- care sunt organizate si funcţioneaza conform Decretului nr 207/1976 privind raspunderea materiala a militarilor.