Contractul de Garantie Reala Mobiliară

Introducere

Sistemul garanţiilor reale mobiliare s-a dezvoltata şi s-a perfecţionat în ţara noastră o dată cu intrarea în vigoare a noii reglementări conţinută in Titlul VI al legii nr.99/1999.

În această lucrare am pus în evidenţă întregul mecanism al garanţiilor reale mobiliare în dreptul roman, context în care am consacrat nemijlocit mai multe capitole contractului de garanţie reală mobiliară, pornind de la noţiuni introductive, tratarea contractului propriu-zis, a efectelor si a executării sale

Analiza efectuată învederează ideea actualităţii procesului de armonizare a reglementărilor garantiilor reale mobiliare cu alte norme juridice cu care acestea au legatură.

Structura de ansamblu a lucrării,modul de abordare într-o concepţie modernă, integratoare, introducerea unor teme de mare importanţă, bogatul material bibliografic, contribuie la realizarea acestei lucrări.

Cap.I Apariţia şi evoluţia

1.1 Terminologie şi etimologie

Notiunea de garantie

Garantiile apartin traditional dreptului civil, fiind strans legate de institutia obligatiilor. Obligatia civilă, veche ca şi dreptul, este o pre¬zentă obligatorie fară de care viata economico-juridica nu poate fi concepută. Aşa cum just s-a relevat, obligatiile „se afla la temelia ori¬carui raport de drept". Normele ce compun institutia obligatiilor re¬glementeaza un domeniu distinct şi important de relatii sociale şi pa¬trimoniale ce se referă la schimburile de bunuri şi de prestatii in care parţie se afla pe o pozitie de egalitate juridica. Obligatia – in seas larg – este raportul juridic in continutul căruia intra dreptul subiec¬tului activ, denumit creditor, de a cere subiectului pasiv, denumit de¬bitor, de a da, a face sau a nu face ceva, sub sanctiunea constrangerii de catre stat, in caz de neexecutare de bursa voie.

Ratiuni ce işi au izvorul in nevoile şi ritmul afacerilor au impus anumite derogări de la regulile dreptului comun in materia obligatii¬lor comerciale. Aceste derogari işi justifică existenta prin specificul actului de comerţ in conditiile in care comertul are nevoie de reguli juridice şi de institutii favorabile pentru a asigura rapiditatea tranzac¬tiilor şi a dezvoltării creditului.

Normele materiei obligatiilor comerciale s-au impus tuturor le¬gislatiilor datorita acestor particularitati, raportul juridic de drept co¬mercial fiind diferit de raportul juridic obligational de drept civil.

Dincolo de aceste particularităti, atat in dreptul comercial, cat şi in dreptul civil, esential este asigurarea executării obligatiei rezultate din contractul incheiat intre parti, căci ,Ratiunea finală a oricărei obligaţii este executarea ei."

De aici pleacă şi determinarea conceptului de garantie.

Pentru început trebuie remarcat ca nicăieri Codul civil nu dă o definiţie a garantiei si nici nu face vreo enumerare a garantiilor. De altfel, aceeşi este situatie şi in legislatiile altor tări.

Desi are meritul incontestabil de a completa lacunele de ordin legislativ, nici in literatura juridica nu există unanimitate in ceea ce priveşte notiunea de garantie a obligatiei. Autorii romani şi straini au considerat că garantiei trebuie să i se asigure un sens larg, prin ea desemnandu-se orice mijloc juridic de evitare a unei pierderi sau de reparare a unei pagube. În aceasta optică, a avea o garantie inseamna a beneficia de un drept subiectiv prin exercitarea căruia titularul s-ar putea proteja de consecintele păgubitoare ale unui fapt determinat.

Într-o viziune sistemică, modernă, este concepută o definitie largă a notiunii de garantie care ar include nu doar garantiile propriu-zise, ci şi anumite procedee tehnice ori mijloace juridice care intăresc şan¬sele de executare a obligatiilor. Ca atare, prin garantii ar trebui inte¬lese ,Toate acele mijloace tehnice extrinseci raportului obligatiei, dar care vin să se alăture acesteia, spre a contribui la conservarea anumi¬tor bunuri in vederea executării silite, la asigurarea executării reale a obligatiei sau la despăgubirea creditorului, in cazul in care executarea reala nu mai are loc". Aceste garantii sunt clasificate de autor astfel:

- garantii preventive (dreptul de retentie, indisponibilizarea unor bunuri);

- garantii ale executării reale (clauza penală, arvuna);

- garantii propriu-zise sau reparatorii.