Controlul constituționalității actelor normative înainte de promulgare

CAPITOLUL I

CÂTEVA CONSIDERAŢII GENERALE

PRIVIND ORGANIZAREA ŞI COMPETENŢA

CURŢII CONSTITUŢIONALE

1. Organizarea Curţii Constituţionale

Revoluţia din decembrie 1989 a însemnat în istoria României, trecerea la o societate democratică, deschisă libertăţii şi justiţiei. Constituţia din 1991, expresie a acestui salt istoric, a instituit cadrul juridic fundamental al noilor orientări în toate domeniile vieţii sociale, valorificând tradiţia constituţională democratică din România, precum şi exigenţele constituţionale ale civilizaţiei ociidentale.

Organizând, într-o viziune nouă, pluralistă şi democratică, structurile statale, politice şi sociale, libertăţile publice, echilibrul dintre puterile publice, precum şi dintre acestea şi cetăţeni, Constituţia a instituţionalizat structuri care să permită transpunerea efectivă în viaţă a acestor mari deziderate. Una din aceste structuri statale este Curtea Constituţională, organizată prin art. 140-145 din Constituţie , precum şi prin Legea nr. 47/1992 de organizare şi funcţionare.

Potrivit legii sale organice, Curtea Constituţională are ca scop fundamental garantarea supremaţiei Constituţiei, fiind unica autoritate ca jurisdicţie constituţională a României.

Curtea Constituţională nu face parte din puterea Judecătorească, dar nici nu este o altă putere.

Reglementată prin Constituţie, într-un titlu distinct, Curtea Constituţională se încadrează în acele structuri statale cu rol de garanţi, contrapondere şi sprijinire a separaţiei şi echilibrului puterilor şi a echilibrului dintre autorităţi şi cetăţeni, cum este şi Avocatul Poporului, Curtea de Conturi sau Consiliul Legislativ.

Curtea Constituţională este caracterizată prin lege ca garant al supremaţiei Constituţiei şi ca autoritate de jurisdicţie constituţională independentă faţă de oricare altă autoritate, supunându-se numai Constituţiei şi legii sale de organizare şi funcţionare.

Referitor la organizarea Curţii Constituţionale, art. 140 din Constituţie stabileşte la 9 (nouă) numărul judecătorilor Curţii, desemnaţi pentru un mandat de 9 ani.

Tot Constituţia, în art. 141 stabileşte şi condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a fi numit judecător la Curtea Constituţională, şi anume: pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională, o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul superior juridic.

Cei 9 judecători sunt numiţi astfel: trei de către Camera Deputaţilor, trei de către Senat şi trei de către Preşedintele României.

Alegerea judecătorilor de către Camerele Parlamentului se face după audierea lor, la propunerea birourilor permanente, pe baza recomandării comisiei juridice şi a candidaturilor depuse de grupurile parlamentare. Judecătorii intră în exerciţiul funcţiilor de la data depunerii jurământului de credinţă, în faţa Preşedintelui României şi a preşedinţilor celor două Camere ale parlamentului. In exercitarea mandatului lor, judecătorii sunt independeţi şi inamovibili. Ei nu pot fi traşi la răspundere pentru opiniile şi voturile exprimate în adoptarea soluţiilor.

Potrivit art. 41 din Legea organică a Curţii, judecătorii au, în principal următoarele obligaţii: să-şi îndeplinească funcţia cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei; să păstreze secretul deliberărilor şi a votului; să nu ia poziţie publică sau să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii, să-şi exprime votul afirmativ sau negativ, nefiind permisă abţinerea; să se abţină de la orice activitate incompatibilă sau de la orice manifestare contrară independenţei şi demnităţii funcţiei lor.

Judecătorii aleg, prin vot secret, preşedintele Curţii, pentru o perioadă de trei ani, Preşedintele se alege cu majoritatea absolută a voturilor. El reprezintă Curtea pe plan intern şi internaţional, asigură conducerea treburilor curente, angajează personalul Curţii, convoacă şi prezidează şedinţele de plen, este preşedintele completelor de recurs, etc.

In caz de absenţă, preşedintele devine vacant, plenul va alege un alt judecător, ca preşedinte interimar, până la exprirarea duratei de trei ani.

Plenul Curţii are o dublă funcţionalitate, atât ca organ de jurisdicţie, cât şi ca organ de conducere.

Ca organ de jurisdicţie, plenul Curţii are competenţa de a exercita controlul constituţionalităţii legii anterior promulgării şi a regulamentelor parlamentare, precum şi de a îndeplini toate celelalte atribuţii conferite Curţii Constituţionale, cu excepţia celei privind soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate. Totodată plenul are şi sarcina de a asigura caracterul unitar al practicii jurisdicţionale a Curţii.

Ca autoritate administrativă, plenul aprobă principalele acte interesând activitatea Curţii: regulamentul său de organizare şi funcţionare, bugetul Curţii, planul de relaţii externe, nomenclatorul de funcţii, organigrama Curţii, angajarea secretarului general al Curţii, etc.

De asemenea, plenul Curţii îndeplineşte şi unele atribuţii disciplinare, mai ales în ce priveşte judecătorii.

2. Competenţa Curţii Constituţionale.

Potrivit art.144 din Constituţie, Curtea Constituţională are următoarele atribuţii:

-se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, la sesizarea subiectelor prevăzute la litera “a” a acestui articol;

-se pronunţă din oficiu, asupra iniţiativelor de revizuire a Constituţiei;

-se pronunţă asupra constituţionalităţii regulamentelor parlamentare, la sesizarea subiectelor prevăzute la litera b a articolului sus-menţionat;

-hotărăşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate a legilor şi ordonanţelor la sesizarea instanţelor judecătoreşti în faţa cărora excepţiile au fost invocate;

-veghează la respectarea procedurii pentru alegerea Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului;

-constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea funcţiei de preşedinte al României şi comunică cele constatate Parlamentului şi Guvernului;

-dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României;

-veghează la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă rezultatele acestuia;

-verifică îndeplinirea condiţiilor pentru exercitarea iniţiativei legislative de către cetăţeni;

-hotărăşte asupra contestaţiilor care au ca obiect constituţionalitatea unui partid politic.