Criminologie

SECTIUNEA I.FORMAREA CRIMINOLOGIEI CA STIINTA

Termenul de criminologie a fost folosit, pentru prima oara, de antropologul francez Paul Topinard, in anul 1879. Termenul deriva din latinescul crimen (crima, cu sensul de infractiune, fapta penala) si grecescul logos (cuvant, cu sensul de idée, stiinta). O lucrare intitulata Criminologie a aparut mai tarziu (1885) si apartine lui Rafaele Garofalo.

Pentru a intelege mai bine originea criminologiei este necesara o scurta incursiune istorica, deoarece, asa cum arata Petre Pandrea, nu exista o singura criminologie, ci mai multe, si anume criminologia fiecarei epoci istorice.

Astfel, inca din secolul al V-lea i.d.H., Socrate punea omul si conduita sa in centrul dialogurilor sale si arata ca, comportamentul nedrept al raului (méchant) este rodul necunoasterii. Platon, discipol al lui Socrate, acorda un rol preponderent prevenirii crimelor si sutinea caracterul exemplar al pedepsei descurajatoare, pentru a impiedica recidiva si pentru a indeparta oamenii de la intentiile lor criminale. Tot astfel, Platon era adeptul ideii potrivit careia fiinta umana, normala sub aspect moral, nu comite raul din placere, ci pentru ca este sub influenta unei boli care ar putea fi vindecata prin tratamentul educativ aplicat in inchisori.

Ideile lui Platon au fost preluate, peste secole, de la filosoful si scriitorul latin Seneca (anul 4 i.d.H- anul 65 d.H) sub formularea: Naum, ut ait Plato, nemo prudens punit quia peccatum est, sed ne peccetur

( Caci, dupa cum spunea Platon, nici un om intelept nu pedepseste pentru ca s-a savarsit o fapta rea, ci pentru ca ea san u fie repetata).

Dupa alte cateva secole, Sfantul Augustin se arata adept al rolului eduvativ al pedepsei, care nu trebuie sa urmareasca pierirea celui vinovat, ci reeducarea lui.

Istoricii criminologiei accentueaza indeosebi infuluenta ideilor continute in lcrarea lui Cesare Beccaria, Dei delitti e delle pene, aparuta in 1764, lucrare care a revolutionat gandirea juridical, deschizand noi orizonturi cu privire la problemele crimei si ale justitiei penale.

Cu toate ca asocierea, tot mai frecventa in ultimii ani, intre opera lui Beccaria si originea criminologiei apartine curentului neoclasic, nici reprezentantii noii criminologii nu contesta influent ape care aceasta a avut-o asupra aparitiei criminologiei. Desi este considerate doar o criminologie intuitive, apare cu un secol inainte de Lombroso.

Cercetarile cu privire la starea si dinamica fenomenului criminalitatii, la evolutia acestuia in diferite zone geografice, relevarea anumitor regularitati, corelarea cu anumiti indicatori socio-culturali, ce au loc in perioada respective mai ales in Belgia si Franta, influenteaza, la randul lor, cristalizarea acestui nou domeniu de cercetare.

In ultimii ani , alaturi de Beccaria se recunoaste contributia pe care a avut-o Jeremy Bentham la aparitia criminologiei ca stiinta. Asocierea intre Beccaria si Bentham si originile criminologiei apartine curentului neoclasic, dar si reprezentantii altor orientari sublinieaza influenta pe care acestia au avut-o la aparitia criminologiei.

De asemenea, noua viziune asupra criminologiei considera ca Beccaria si Bentham nu sunt numai ilustrii reprezentanti ai scolii clasice de drept penal, dar si intemeietorii criminologiei clasice.

Un interes real pentru crimonologie il prezinta si datele furnizate de istoria medicinei legale. Inca din Egiptul antic s-a facut dovada folosirii otravii, intr-un process intentat unei femei care isi ucisese sotul.

Hipocrate a fost consultat ca expert in mai multe cazuri de crima, iar medical Artistius a examinat, dupa uciderea lui Caesar, cele 23 de rani ale acestuia.

Cercetarea criminologica a fost favorizata de existenta, in unele tari, a unui cadru institutional organizat.

Un alt cunoscut profesor universitar si renumit criminolog al timpului este Quintiliano Saldana care, in 1925, in Revue intérnationale de droit penal a publicat doua studii: Criminologia veche si Criminologia noua.

In prefata lucrarii Criminologia noua face o constatare surprinzatoare prin comparatie, si anume, ca justitia penala si cercetarea criminala, in starea lor de atunci, puteau fi comparate, una ca un teatru, iar cealalta cu un muzeu. El sustine ca in justitie, totul este conventie, totul este fictiune, iar ea este un teatru, in care zilnic se joaca drama dureroasa a unui cetatean care risca a fi judecat fals. Palatul de justitie este considerat un templu sfant, un muzeu si se tem a-l tansforma intr-un laborator de cercetare stiintifica, de frica unei profanari. Primul Razboi Mondial intrerupe in Europa, pentru o perioada de timp, studiile in domeniul crimonologiei. Publicatia de la Lyon (fondata de Alexandre Lacassagne) isi inceteaza aparitia, iar cea belgiana isi reia, dupa razboi, activitatea, marcand o apropiere a criminologiei de dreptul penal.

Un moment important l-a constituit infiintarea, in 1934, a Societatii Internationale de Criminologie, cu sediul la Paris, care, pentru prima data, isi propune ca obiectiv de baza studiul criminalitatii. Aceasta avea si o revista proprie, Analele internationale de criminologie care, incepand cu anul 1938, organizeaza congrese internationale de criminologie. Din 1952, Societatea Internationala de Criminologie organizeaza, sub egida O.N.U., cursuri internationale de criminologie.

Primul Congres al S.I.C. are loc la Roma, in 1938, apoi la Paris (1950), Lodra (1955),Haga (1960), Madrid (1970), Belgrad (1973), Lisabona (1978), Viena (1983), Hamburg (1988) si Budapesta (1992).