Dizolvarea și Lichidarea Societăților Comerciale

I. Societăţile comerciale la mod general

1.1. Istoric

a) Perioada antică

Societatea comercială a apărut în forme incipiente încă din perioada antichităţii. Oamenii au încercat astfel din cele mai vechi timpuri să coopereze, unindu-şi resursele şi mijloacele pentru a realiza acele proiecte care depăşeau posibilităţile individuale ale fiecăruia.

În dreptul roman, contractul de societate prin care două sau mai multe persoane puneau în comun anumite bunuri sau venituri pentru a obţine un avantaj economic a creat societatea tuturor bunurilor prezente şi viitoare ale asociaţilor (societas omnium bonorum), societatea care avea ca obiect un singur lucru (societas unius rei) şi societatea al cărei obiect îl formau veniturile (societas questus).

Indiferent de forma sa , societatea era lipsită însă de personalitate juridică, bunurile care formau fondul social aparţinând asociaţilor în proprietate, şi nu societăţii, ca patrimoniu distinct al acesteia.

b) Perioada Evului Mediu

În perioada Evului Mediu, societatea comercială îşi conturează caracteristicile pe fondul dezvoltării comerţului care a generat necesitatea obţinerii de credite.

Germenii societăţii în comandită au apărut în Italia, mecanismul contractului de „commenda” fiind menit să înlăture interdicţiile impuse de dreptul canonic clericilor, nobililor şi militarilor, mari deţinători de capitaluri, de a acorda împrumuturi cu dobândă.

În temeiul contractului de commenda, o persoană (sau mai multe) denimită commendator, încredinţa unei alte persoane, comerciant, numită tractor, o sumă de bani ori o cantitate de mărfuri pentru a face comerţ în alte ţări, urmând ca beneficiile să se împartă între ele.

În acest mod, creditorul împrumutător de fonduri devenea asociat al comerciantului, eludându-se astfel incompatibilitatea calităţii de comerciant cu cea de cleric, nobil sau militar. Riscul creditorului era limitat la suma sau bunurile pe care acesta le încredinţa comerciantului.

Această instituţie a fost folosită şi în Franţa, iar începând din anul 1673, a fost reglementată sub denumirea de societate în comandită.

Un progres în evoluţia societăţii l-a reprezentat faptul că sumele de bani şi bunurile puse în comun de către asociaţi constituiau un patrimoniu distinct şi care avea drept titular parsoana juridică, recunoscută ca atare.

Înfiinţarea primelor societăţi pe acţiuni datează din secolul al XVII-lea şi este legată de expansiunile coloniale ale unor ţări maritime ca Olanda, Anglia, Franţa.

Companii precum Compania Olandeză a indiilor Orientale datând din anul 1602, Compania Olandeză a Indiilor Occidentale apărută în anul 1621 sau Compania Insulelor Americii pentru colonizarea Insulelor Martinica şi Guadelup au fost constituite pe baza unor patente regale sau concesiuni, cu participarea unui număr de posesori de fonduri.

Contribuţiile asociaţilor alcătuiau un patrimoniu distinct de cel al asociaţilor şi care avea ca titular compania, în calitate de persoană juridică.

Aceste contribuţii la formarea patrimoniului au fost denumite „acţiuni”, iar risurile asociaţilor erau limitate la respectivele contribuţii.

c) Perioada modernă

Codul comercial francez din 1807 a reprezentat parima reglementare sistematică a societăţilor comerciale, conţinând dispoziţii referitoare la formele de societate existente în activitatea comercială .

Forma de societate cunoscută sub numele de societé générale este consacrată sub denumirea de societate în nume colectiv. Asociaţii au o raspundere nelimitată şi solidară pentru obligaţiile societăţii, iar societatea are personalitate juridică.

Pe baza contractului de command, Codul comercial francez a reglementat societatea în comandită, care cuprinde două categorii de asociaţi: comanditaţii, care au o răspundere nelimitată şi solidară şi comanditarii, care răspund numai în limita contribuţiilor lor.

Reglementarea Codului comercial francez din 1807 a cuprins şi Societatea anonimă cu cele două forme ale sale: societatea pe acţiuni şi societatea în comandită pe acţiuni.

Reglementările altor ţări ca Italia, Olanda, Belgia, Spania etc. au preluat aceste forme ale societăţilor comerciale.

Prin intermediul Codului comercial italian din 1882 din care s-a inspirat, legiuitorul român a consacrat aceste forme ale societăţilor comerciale din anul 1887 în Codul comercial român.

Pe parcursul secolelor al XIX-lea şi al XX-lea, societăţile comerciale au cunoscut o mare dezvoltare datorită progreselor ştiinţei şi tehnicii.

La sfârşitul secolului al XIX-lea, a apărut o nouă formă de societate, societatea cu răspundere limitată, care reuneşte caracteristici ale societăţii în nume colectiv, dar şi ale societăţii pe acţiuni. Societatea cu răspundere limitată cuprinde un număr restrâns de asociaţi, iar răspunderea lor este limitată la contribuţiile acestora la formarea capitalului social. Reglementată pentru prima oară în Germania, în anul 1892, ulterior a fost preluată şi de legislaţia franceză, actualmente fiind forma de societate cea mai frecventă în activitatea comercială din toate ţările lumii.