Doctrine Politice privind Organizarea și Conducerea Societății

Problema organizării şi conducerii societăţii i-a preocupat pe oamenii politici şi pe teoreticienii domeniului politic din cele mai vechi timpuri. Încă din antichitate şi în continuare în perioada feudală, a revoluţiilor burgheze, precum şi în cea postrevoluţionară, se înfruntau, în societate, diferite curente de gândire social-politice preocupate, fiecare, de găsirea celor mai bune căi de organizare şi dezvoltare a ţărilor respective.

Fiecare considera că proiectul său exprima adevarata cale pe care trebuie să se înscrie întreaga viaţă economică, social-politică şi culturală a ţării. 1. Conceptul de doctrină politică; criterii de clasificare: Doctrina politică reprezintă o formă specifică a doctrinelor generale privind lumea şi societatea în care există şi se dezvoltă personalitatea umană.

Doctrina, luată în ansamblul său, reprezintă o concepţie închegată, coerentă care, pe baza anumitor principii, interpreteazş realitatea înconjurătoare, reflectă interesele şi poziţia unor grupuri şi categorii sociale sau comunităţi umane, pe care le exprimă prin prisma unor principii călăuzitoare. În felul acesta se disting doctrine filosofice (materialiste, exprimate prin principiul materialităţii lumii, idealiste, exprimate prin principiul spiritualităţii lumii), religioase (crestine, musulmane, daoiste,

budiste etc.), economice (economia de piaţă liberă, economia centralizată etc.), militare (de aparare natională, de expansiune, de hegemonie etc.) şi doctrine politice, care privesc organizarea şi conducerea societăţii.

Doctrina politică se poate defini ca un sistem coerent de idei, ca o conceptie politică închegată privind organizarea şi conducerea societăţii pe baza unui sau a unor principii călăuzitoare.

Doctrinele politice constituie, prin urmare, sisteme de idei, teze, principii, concepţii, mai mult sau mai puţin elaborate, argumentate şi prezentate în modalităţi diverse, cu privire la organizarea şi funcţionarea societăţii, la esenţa puterii politice, la conţinutul, formele şi mecanismele de exercitare a acesteia, la rolul instituţiilor şi al clasei politice, la raporturile dintre guvernanţi şi guvernaţi. Ele reflectă interesele şi aspiraţiile unor grupuri sociale şi promovează, în funcţie de acestea, anumite valori şi norme social-politice şi umane, ce trebuie conservate sau realizate, modele de acţiune socială şi politică şi/sau proiecte asupra viitorului societăţii.

Doctrinele politice au rolul de a explica, justifica şi argumenta poziţiile şi atitudinile grupurilor sociale şi ale conducătorilor lor, de a prospecta direcţiile dezvoltării statelor în care acestea actionează, în special, şi ale societăţii umane, în general, de a propune idealuri şi programe de acţiune. Elaborarea lor este influenţată de condiţiile specifice social-istorice, de nivelul cultural atins de anumite societăţi sau epoci, precum şi de cerinţele progresului istoric. În mod deosebit, perioadele de răscruce din istoria umanităţii sau din devenirea unor comunităţi umane, caracterizate prin framântari şi transformări profunde la nivelul sistemului social global, au ridicat probleme inedite şi au necesitat investigarea sensurilor dezvoltării şi definirii unor proiecte de societate vizând reformarea celor deja existente sau înlocuirea acestora, mai mult sau mai puţin convingătoare, realiste sau cu un pronunţat caracter utopic.

Datorită impactului considerabil pe care îl au doctrinele politice asupra membrilor comunităţii naţionale sau a diferitelor grupuri sociale, în mobilizarea şi antrenarea lor în realizarea unor scopuri sau obiective, ideile, tezele, concepţiile care le compun se regăsesc în planul acţiunii politice, îndeosebi, în constituţiile şi legişlaţia statelor, în programele şi statutele partidelor şi organizaţiilor politice.

Pornind de la principiile care stau la baza doctrinelor politice, ele se pot împărţi în două mari categorii: doctrine politice privind organizarea şi conducerea democratică a societăţii şi doctrine politice privind organizarea şi conducerea în mod dictatorial a societăţii, primele iau în considerare îndeosebi voinţa cetăţenilor şi au la baza principiile statului de drept, şi cele din a doua categorie, care ignoră voinţa şi interesele cetăţenilor, şi au la bază principiul statului totalitar. La rândul lor, cele două mari categorii cuprind diferite doctrine politice, deosebite prin anumite principii cu nuanţe care duc la un spectru larg de gândire politică, ce fac uneori dificilă încadrarea strictă a anumitor doctrine politice într-o categorie sau alta.

În categoria doctrinelor care, cum s-a subliniat, privesc organizarea şi conducerea societăţii prin respectarea intereselor şi voinţei cetăţenilor şi au la bază principiile statului de drept, se includ:

- doctrine politice liberale şi neoliberale, care pleacă de la respectarea voinţei cetăţenilor în organizarea şi conducerea societăţii şi a statului de drept, având la bază principiile unor schimbări în viaţa social - politică în raport cu situaţiile noi, ce apar, în care cetăţenii să se bucure de largi drepturi şi libertăţi faţă de stat, care nu trebuie să intervină prea mult în viaţa socială;

- doctrinele politice conservatoare şi neconservatoare care merg pe linia păstrării unor structuri existente sau efectuarea unor schimbări cu multă prudenţă de către cei care deţin puterea politică, iar statul să aibă un caracter autoritar, cu rol de

intervenţie în viaţa socială;

- doctrina politică democrat - creştină, care, în organizarea şi conducerea societăţii, îmbină valorile şi normele religiei creştine cu principiile şi valorile democratice;

- doctrinele politice socialdemocratice, care şi ele, la rândul lor, concep organizarea şi conducerea societăţii ca o expresie a voinţei cetăţenilor, pe baza pluralismului politic şi a statului de drept, având însă la bază principiul promovării intereselor oamenilor muncitori în raport cu cei bogaţi în care statul să ducă o largă politică de protecţie socială, recurgându-se chiar la limitarea puterii celor bogaţi.

În categoria doctrinelor care concep organizarea şi conducerea societăţii în mod dictatorial, nesocotind voinţa cetăţenilor , se includ: doctrina politică fascistă, doctrina politică comunistă de tip marxist - leninist, precum şi doctrinele politice rasiste, social - darwiniste, elitiste, militariste etc.

Comună pentru aceste doctrine, îndeosebi pentru cele fasciste şi comuniste, este ignorarea pluralismului politic, a drepturilor şi libertăţilor democratice, promovarea dictaturii, opresiunii şi discriminării sociale şi rasiale, nesocotirea totală a principiilor statului de drept.

Vorbind despre diferitele categorii de doctrine, trebuie să ţinem cont de faptul că nici una dintre aceste doctrine nu poate fi considerată ca sistem închis, cu delimitări precise. În multe cazuri, doctrinele au elemente comune, în evoluţia lor nu păstrează o anumită puritate de idei. În anumite situaţii, unele doctrine promovează idei abandonate de altele etc. De asemenea, ele capătă denumiri diferite, în funcţie de ţări, precum: doctrină creştin - democrată, social - creştină etc.

Un loc aparte îl ocupă doctrinele politice tehnocratice, care pot fi apreciate ca doctrine de graniţa între cele două mari categorii, deoarece acestea se bazează pe principiul că în organele puterii să fie promovaţi cu precădere specialişti, tehnocraţi care să ia decizii nu în raport cu interesele de grup social, ci numai potrivit cu elementele evidenţiate de ştiinţă, făcând abstracţie de poziţiile politice ale diferitelor grupări. O asemenea doctrină poate să ducă la o organizare şi conducere democratică a societăţii în situaţia când specialiştii din cadrul puterii sunt expresie a voinţei cetăţenilor, când se îmbină, deci ştiinţa cu politica. Dimpotrivă, în situaţia când se face abstracţie de factorul politic, în speţă, de voinţa cetăţenilor, aceste doctrine deschid calea unor regimuri politice dictatoriale.