Drept Social și European

1. Aspecte generale

Libera circulaţie a persoanelor şi a serviciilor reprezintă mai mult decât simplul obiectiv comercial urmărit prin Tratatul de la Roma. Cele două libertăţi sunt indispensabile în vederea exercitării unei cetăţenii europene întemeiate pe principiile democratice exprimate, în special, în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la care ordinea comunitară juridică subscrie. Printre aceste principii se găseşte şi acela al libertăţii de comunicare, libertate esenţială pentru toţi resortisanţii statelor europene. Modelul său principal este, în prezent, comunicarea audiovizuală. Or, această formă de comunicare este, din punct de vedere juridic, o prestare de servicii, guvernată de dispoziţiile cu efect direct ale Tratatului. Tratatul a oferit de la început un cadru juridic nediscriminatoriu libertăţii de comunicare. Astfel, se poate face legătura cu art. 10 din CEDO la care trimite Tratatul.

Libertatea de stabilire a cetăţenilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru pentru a exercita acolo anumite activităţi este, în mod evident, de altă natură decât aceea de a oferi, în afara frontierelor, servicii clienţilor rezidenţi în alt stat. Din punct de vedere economic, circulaţia transfrontieră a serviciilor este foarte departe de migraţia în scopul stabilirii. De aceea, cele două libertăţi au fost înscrise diferit în Tratat: art. 43 şi următoarele1, pentru libertatea de stabilire (LS) şi art. 49 şi următoarele2 , pentru libertatea prestării serviciilor (LPS).

Totuşi, aceste două libertăţi au mai multe puncte comune. Din punct de vedere economic, ambele concură la atingerea aceluiaşi obiectiv, şi anume realizarea Pieţei Comune pentru exercitarea activităţilor economice. însă, cele două libertăţi se sprijină una pe cealaltă. A înfiinţa o filială sau o sucursală, de exemplu, în alt stat membru nu înseamnă numai a se folosi de libertatea de stabilire, ci presupune şi realizarea unei noi baze de plecare pentru servicii ce pot fi oferite în afara frontierelor tuturor resortisanţilor Comunităţii. Invers, nu putem avea LPS fără libertatea de stabilire.

Din perspectivă juridică, aceste două libertăţi se adresează persoanelor fizice şi juridice. Ele oferă, împreună, alternative de acţiune operatorilor economici. Cele două libertăţi se disting prin aceasta de libertatea de circulaţie a mărfurilor, a capitalurilor şi a plăţilor.

Redactorii Tratatului, făcând distincţie înlrc acesle tipuri de libertăţi, recunosc faptul că cele două libertăţi trebuie, cel puţin parţial, să fie guvernate de reguli comune. Astfel, ari. 553 clin Tratat trimite pur şi simplu la un anumit număr de dispoziţii importante din capitolul destinat dreptului de stabilire4.

Libertăţile oferite lucrătorilor conform art. 48 al Tratatului CEE sunt asigu¬rate şi celor ce deslaşoară o activitate independentă sub forma unui drept de stabi¬lire (art. 52-58) şi a dreptului de a presta servicii (art. 59-66).

2 Prezentarea libertăţii de stabilire şi de prestare a serviciilor

Aceste două libertăţi sunt distincte. Totuşi, dacă Tratatul oferă posibilitatea de a alege între libertatea de stabilire şi aceea a prestării de servicii, alegerea rămâne sub rezerva caracterului "rezidual" al celei dc-a doua libertăţi, ceea ce dezvăluie relaţia dintre ele.

2.1.. Libertatea de stabilire

Libertatea de stabilire reprezintă, mai întâi de toate, dreptul recunoscut resortisanţilor statelor membre de a accede la activităţile ncsalariale pe teritoriul statelor membre, prin intermediul unei "instalări" materiale şi, eventual, juridice; de asemenea, reprezintă posibilitatea oferită resortisanţilor statelor membre de a avea acces la constituirea şi conducerea unor întreprinderi.

Dreptul de stabilire desemnează posibilitatea unui rezident comunitar de a participa într-un mod stabil şi continuu la viaţa economică a unui stat membru, altul decât statul său de origine, de a câştiga un profit din acest fapt, favorizând pătrunderea economică şi socială în Comunitate în domeniul activităţilor nesalariale1. Dreptul de stabilire este oferit atât resortisanţilor statelor membre ale Comunităţii, cât şi resortisanţilor statelor părţi ale Acordului asupra SEE.

In cazul persoanelor fizice, noţiunea de „resortisant" este definită în funcţie de criteriile naţionale, însă, în ceea ce priveşte o filială a unei societăţi necomunitare aceasta este, ca regulă, "resorlisantă" a statului membru unde îşi are sediul social. In funcţie de calificarea sediului social ca sediu principal sau sediu secundar se impun.următoarele precizări:

Sediul principal al unei societăţi poate li caracterizat în două feluri: fie prin înfiinţarea cx niliilo a unei societăţi, a unui cabinet sau a unui sediu principal, fie prin transferul sau deplasarea unui sediu principal preexistent2. Transferul sediului social al unei societăţi intră în cadrul prevederilor art. 433. în acelaşi timp, deplasarea unui sediu social se confruntă în zilele noastre cu din ce în ce mai multe obstacole, care îl fac, practic, de ncrealizal. Şi aici avem exemplul legislaţiilor fiscale4 .

Trebuie ţinut cont, de asemenea, de diferenţa de natură dintre persoanele juridice şi cele fizice. Societăţile sunt, de fapt, entităţi constituite în virtutea unei ordini juridice şi, în stadiul actual al dreptului comunitar, aparţinând unei ordini juridice naţionale. Or, tocmai această ordine juridică naţională determină constituirea, funcţionarea şi dizolvarea persoanelor juridice.

Dacă o societate are dreptul de a părăsi un stat şi de a schimba legea căreia îi aparţine, aceasta se întâmplă sub condiţia de a respecta legea căreia i-a fost anterior subordonată ca reglementare. Art. 43 nu conferă nici un drept transferului de sediu social fără pierderea personalităţii juridice şi, deci, fără dizolvare. Totul depinde de legea care a guvernat persoana juridică iniţial. Dreptul de a pleca poate fi exercitat fie printr-un transfer de sediu (dacă statul de plecare o permite şi în condiţiile în care permite acest lucru), fie printr-un transfer de activitate cu dizolvare, sau prin crearea unei filiale în alt stat, societalca-mamă devenind o "'cochilie" vidă, ori prin fuzionarea Iransfronlieră (dacă este posibil).