Drept Umanitar

De la apariţia pe mapamond a primelor forme statale , acestea au intrat , inevitabil în interacţiune . Relaţiile formate de – a lungul vremii au atins cele mai diverse domenii ale vieţii – economic , social , politic etc . Dacă până la un anumit moment aceste relaţii erau destul de puţin dezvoltate , odată cu dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport , relaţiile dintre state au devenit din ce în ce mai complexe şi mai importante .

În contextul actual , mai ales după deschiderea de după 1989 , relaţiile internaţionale sunt cu atât mai importante . Astfel dreptul internaţional public devine un instrument deosebit de important în aceste relaţii . Normele dreptului internaţional public , cuprinse în tratate , convenţii , protocoale , etc , odată ce au fost ratificate de state , au întâietate în faţa normelor de drept intern , astfel încât normele dreptului intern trebuie modificate ( eventual abrogate ) în concordanţă cu normele de drept internaţional public ratificate de statul respectiv .

Dreptul internaţional umanitar este una din ramurile importante ale dreptului internaţional public , mai ales în contextul actual când metodele şi mijloacele de luptă devin tot mai sofisticate şi cu o putere tot mai mare de distrugere . Se poate spune că războiul devine din ce în ce mai „ productiv „ afectând un număr tot mai mare de bunuri şi persoane , creând probleme majore care pun în discuţie însăşi omenirea şi viitorul ei . Folosirea într – un război actual al mijloacelor şi metodelor ce sunt cele mai perfecţionate la ora actuală , nu ar duce la nimic altceva decât la autodistrugere . Lumea contemporană nu mai are de ales între pace şi război , ci între pace şi sinucidere .

Dreptul internaţional umanitar nu este un substitut al păcii . El este o mărturie a raţiunii şi a speranţei de a stăpâni forţa şi îndurarea .

Pe măsura perfecţionării mijloacelor şi metodelor de luptă , devenite tot mai ameninţătoare , dreptul internaţional umanitar şi – a extins aria de protecţie la întreg patrimoniul spiritual al umanităţii , la noi categorii de persoane , la mediul ambiant , bineînţeles fără a neglija domeniul său tradiţional – stoparea exceselor de violenţă armată .

Pe măsura extinderii sale , prin cuprinderea unor norme de protecţie a drepturilor omului , el tinde să devină un adevărat DREPT UMAN , asigurând respectul persoanei umane .

Problematica umanitară este dezbătută în prezent în seminarii , mese rotunde , lucrări la diferite niveluri etc , de către organizaţii internaţionale umanitare , societăţi academice , personalităţi ştiinţifice , în ideea de a adapta normele şi principiile dreptului internaţional umanitar la imperativele lumii contemporane .

România se aliniază şi ea acestor idei prin structurile guvernamentale şi parlamentare dar şi prin Asociaţia Română de Drept Umanitar , asociaţie care colaborează cu organisme similare din întreaga lume şi care desfăşoară o activitate susţinută în acest domeniu prin publicaţii , manuale şi diverse alte manifestări .

Având în vedere toate acestea , abordarea dreptului internaţional umanitar, din punctul de vedere al evoluţiei principalelor sale norme de protecţie , după cel de – al doilea război mondial , este pe cât de atrăgătoare pe atât de importantă . Cunoaşterea normelor ce reglementează desfăşurarea conflictelor armate nu poate duce decât la recunoaşterea importanţei lor dar mai ales la conştientizarea necesităţii perfecţionării acestor norme , care în final să – şi atingă scopul intim – DISPARIŢIA RĂZBOIULUI .

CAPITOLUL 1

DREPTUL INTERNAŢIONAL UMANITAR , RAMURÃ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL PUBLIC ŞI DOMENIU DE PREOCUPĂRI AL GÂNDIRII JURIDICE

1.1 NOŢIUNI GENERALE

Statele, de la apariţia lor ca entităţi de sine stătătoare , au intrat în relaţii unele cu altele . Dacă la început aceste relaţii erau sporadice , pe măsura trecerii timpului ele s-au extins , ajungând la dimensiunile actuale . Relaţiile dintre state au îmbrăcat , încă de la început două forme principale : de colaborare şi de luptă.

Relaţiile de luptă sunt guvernate de norme juridice ce alcătuiesc dreptul internaţional umanitar .

Conceptul de drept internaţional umanitar a intrat iniţial în limbajul de specialitate sub denumirea de „ drept al războiului „ cu două accepţii : jus ad bellum , expresie ce desemna regulile referitoare la condiţiile în care un stat putea recurge la folosirea forţei armate , şi jus in bello , expresie ce desemna regulile aplicabile în raporturile dintre părţile aflate în conflict armat .

Dreptul războiului este admis de la apariţia statelor până în zilele noastre . Punctul de plecare al dreptului războiului constă în considerarea războiului ca fiind „ situaţia legală în care două sau mai multe grupuri de state sunt autorizate să decidă conflictul lor prin folosirea forţei armate sau ca fiind o sângeroasă luptă armată între grupuri organizate „1.

În sens tradiţional , acesta fiind şi sensul larg , dreptul războiului cuprinde diferite grupuri de reguli privind ostilităţile pe uscat , pe mare şi în aer , protecţia victimelor războiului , ocuparea teritoriului inamic , reguli referitoare la dreptul tratatelor sau referitoare la neutralitate .

Stricto sensu denumirea de dreptul războiului se referă numai la o parte a regulilor de mai sus , şi anume la cele care reglementează ostilităţile şi caută atenuarea rigorilor , bineînţeles în măsura în care necesităţile militare o permit . Tradiţional aceste reguli au fost denumite „ legile şi obiceiurile războiului „ .