Dreptul constituțional comparat - sistemul constituțional al Italiei

$1 Premise politice ale Constitutiei din 1947.

Italia a trecut de la un regim politic totalitar, de la o dictatura de tip fascist, la un regim politic parlamentar democratic. Trecerea sa produs dupa incheierea celui de al 2 – lea razboi mondial si a durat pina la adoptarea actualei constitutii in decembrie 1947. Procesul de tranzitie democratica in Italia a generat framintari sociale ample, generate de procesul de inlocuire a puterii si de problema viitoarei forme de guvernamint. Noua clasa politica italiana si poporul insusi au tinut seama de pozitia statelor invingatoare privind viitorul regim politic italian. Discontinuitatea in plan politic realizata prin trecerea de la dictatura fascista la democratia parlamentara, a fost in mod natural legata de discontinuitatea in plan constitutional, prin trecerea de la structurile si mecanismele de guvernare ale statului fascist la institutiile politice de tip parlamentar. Chiar in timpul dictaturii, marea masa a membrilor partidului fascist s-au indepartat treptat de structurile de partid, chiar si de cele ale statului totalitar, atitudine sociala pusa puternic in evidenta si de amplificarea miscarii de rezistenta antifascista din aceasta tara. Odata cu caderea lui Mussolini, in psihologia grupurilor sociale au inceput sa se produca schimbari esentiale a caror nota dominanta a constituit-o schimbarea gindirii si atitudinii sociale la nivel de masa a partidelor spre valorile democratice ale liberalismului si ale regimului politic parlamentar. Toate fortele au avut insa un scop comun: inlaturarea structurilor statului totalitar si introducerea institutiilor constitutionale ale sistemelor democratice parlamentare. Fenomenul colaborarii politice intre forte sau formatiuni cu programe ideologice fundamental opuse (socialisti, comunisti, partide burgheze) nu a fost singular pentru Italia in perioada ce a urmat prabusirii regimurilor totalitare dupa al 2-lea razboi mondial. Guvernul condos de Alcide De Gasperi decide printr-un decret din 16 martie 1946 consultarea electoratului printr-un referendum in legatura cu viitorul regim politic si forma de guvernamint. Poporul italian se pronunta in referendum din 2 iunie 1946 pentru forma de guvernamint republican si pentru institutiile democratice specifice regimului politic parlamentar. Trei mari partide reprezentante in Constituanta: democrat – crestinii, comunistii si socialistii. Italia etse un stat unitar care recunoaste si aplica principiile regionalismului politic. Regiunile se bucura de o larga autonomie locala. In cadrul fiecarei regiuni electoratul alege un consiliu regional care la rindul sau, desemneaza un presedinte si un organism executiv. Consiliul regional adopta acte normative care nu pot aduce atingerea ordinii juridice stabilite la nivel central, ca si principiilor constitutionale in domeniul economic si social. Parlamentele au legiferat intr-un climat democratic, iar guvernele, in ciuda frecventei lor inlocuiri, au actionat in limitele ordinii constitutionale. Democratia italiana este apreciata ca o democratie dezorganizata, democratie in care nu se respecta regulile jocului politic. In Italia puterea nu se concentreaza exclusiv in parlament, ci si in statele majore ale partidelor politice reprezentate in govern.

Multipartidismul italian – ca fenomen – are 4 trasaturi care ii confera conotatii specifice, generate in parte si de factori social-istorici ce caracterizeaza natiunea italiana, cum ar fi: promovarea extremismului politic, fie de stinga , fie de dreapta;

marea diversitate ideological a formatiunilor politice;

exclusivismul politic cvasi-genetic – reminiscenta a marelui Imperiu roman;

contradictia intre institutiile democratice si principiile antisociale ale mafiei etc.

Trasaturile multipartidismului italian – ca sistem de partide – sunt: existenta a 2 partide proeminente, avind o pondere asemanatoare:

pina la alegerile parlamentare din 1994 aveau rolul de partide proeminente Uniunea Crestin Democratica si Partidul Democrat al Stingii.;

participarea comunistilor la guvernare a fost traditional exclusa, deoarece erau socotiti ca adversari ai regimului si ai ordinii constitutionale;

existenta in cadrul fiecarei formatiuni politice a curentelor, fractiunilor, grupurilor dizidente ceea ce nu favorizeaza formarea unei coeziuni a programului politic si promovarea unei linii politice unitare.

$2 Parlamentul

Italia este o republica democratica fundamentata pe munca. Suveranitatea apartine poporului care o exercita sub formele si in limitele fixate de constitutie. Membrii parlamentului, investiti cu prerogativa de a exercita puterea suverana a poporului, sunt alesi prin vot universal si direct. Dreptul de vot se acorda cetatenilor italieni la implinirea virstei de 18 ani. Camera deputatilor este formata din 630 de deputati. Sunt eligibili cetatenii care se bucura de drepturile civile si politice si au virsta de 25 ani. Senatul este compus din 315 senatori alesi, se adauga senatorii de drept si cei numiti. Candidatii pentru mandatul de senator trebuie sa aiba virsta de 40 de ani sis a se bucure de drepturile civile si politice. Puterea legislative compusa din 2 camere: Camera Deputatilor si Senatul, al caror mandate este de 5 ani, din senat fac parte de drept fostii presedinti ai tarii, mandatul lor fiind viager. Presedintele Republicii are dreptul potrivit art 59 din constitutie, de a numi pe viata 5 senatori recrutati dintre personalitatile proeminente ale vietii stiintifice, sociale, culturale sau care au avut o contributie deosebita in diferite domenii de activitate. Cea mai mare parte a deputatilor se aleg prin scrutiny majoritar (75%), iar restul (25%) (156deputati) sunt desemnati prin scrutiny proportional, pe baza listelor electorale. Initial mandatul senatorilor fusese fixat la 6 ani. In practica, insa Presedintele Republicii intrerupea mandatul acestora dizolvind Senatul in asa fel in cit cele 2 camere sa fie alese concomitant. Printr-o lege din 1963 s-a prevaziut expres ca senatul se allege pe o perioada de 5 ani. Intre cele 2 camre este egalitate din punct de vedere a prerogativelor constitutionale. Ele exercita citeva functii sau prerogative principale: functia legislative; prerogative in domeniul financiar; functia de control al puterii executive; atributii in domeniul relatiilor internationale etc.