Elita politică din RM

INTRODUCERE

Elitologia ca ramură ştiinţifică a apărut la sfîrşitul secolului XIX începutul secolului XX . Această ramură ştiinţifică a evidenţiat anumite probleme ce frămînta societatea in perioada respectivă.

Elitologia este o ramură ştiinţifică ce explică natura, locul şi rolul grupurilor sociale ce detin puterea decizională şi exercită o influenţă puternică in centul atentiei a elitologiei ce se găseşte elita ca subiect politic1.

Elitologia (teoria elitelor), fiind considerată de majoritatea cercetătorilor ştiinţă politică specială sau de ramură, poate fi prezentată ca un ansamblu de gîndire, avînd ca scop să explice natura, locul şi rolul grupurilor sociale în mîinile cărora se află concentrată influenţa politică şi puterea decizională.

Oricum, elita, ca subiect politic, persistă în ambele definiri ale obiectului de studiu al elitologiei. Termenul “elită” (lat. “eligere” – a alege, a tria) poartă un caracter polisemantic. Dacă cei neavizaţi folosesc termenul dat în unele îmbinări de cuvinte pentru a reflecta anumite trăsături pronunţate (“grîu de elită”, “oştiri de elită”, “cai de elită”, “elită hoţească” etc.), culturologii îl utilizează pentru a evidenţia unele personalităţi marcante ale culturii (ca sinonim al “spiritului aristocratic”), iar reprezentanţii ştiinţelor socioumane (politologii, sociologii, filosofii etc.) folosesc termenul în cauză pentru a desemna acel grup de oameni (valoros; cel mai bun) din societate care prin statutul şi rolul său constituie “structura de putere” (establishment) şi exercită o influenţă majoră sau controlează direct elaborarea şi realizarea deciziilor politice, economice şi sociale într-o comunitate umană2.

La nivel mai concret, se poate evoca termenul de elită pentru a califica membrii unei meserii, ai unei profesiuni, ai unei arte, care excelează în sfera lor de activitate (elita arhitecţilor, elita zugravilor, elita spărgătorilor de case de bani etc.). În cel de-al

1. Dicţionarul etimologic român, Alexandru Ciorănescu, Universidad de la Laguna, Tenerife, 1958-1966

2.Pantelimon Varzari, “ Întroducere în elitologie”, Chişinău, 2003, p.6.

doilea sens, conceptul de elită nu presupune şi o excelenţă morală, caracteristică pe care

o presupune, de altfel, integral, un singur concept aferent elitei - conceptul de aristocraţie. Referindu-ne exclusiv la conceptul de elită (politică, economică, ştiinţifică, informaţională, militară etc.), putem constata că orice societate umană are nevoie de o pătură conducătoare (cîrmuitoare, diriguitoare, stăpînitoare, guvernantă sau dominantă) în cadrul diviziunii organice şi sociale a muncii.

Aşadar, termenul “elită” este utilizat de specialişti în domeniul ştiinţelor socioumane pentru a consemna oameni deosebiţi prin pregătire şi talent în domeniul lor de activitate (politică, economie, cultură, ştiinţă etc.), care se remarcă prin crearea de valori pentru societate, au acces la mecanismele şi tainele puterii, ale dominaţiei (arcanum imperii), posedă anumite funcţii de conducere şi un anumit volum de putere

Actualitatea cercetării elitei politice, în general, şi a impactului ei asupra procesului de edificare statală, în particular, este determinată de un şir de circumstanţe şi motive cu caracter teoretic şi practic.

Pentru ştiinţele politice problema analizei fenomenului elitei politice a fost şi rămîne de o deosebită importanţă. Întreaga dezvoltare istorică a omenirii din ultimele secole demonstrează că organizarea şi conducerea democratică şi nedemocratică a societăţii sînt indisolubil legate de activitatea subiecţilor politici (elita politică, liderul politic, partidul politic, politicieni, grupul de presiune etc.), care joacă diverse roluri în viaţa politică a societăţii. Procesul repartizării, obţinerii, menţinerii şi exercitării puterii nu presupune o participare egală la putere a tuturor cetăţenilor, deoarece în orice societate, în afară de inegalitatea economică, socială, spirituală, mai există şi inegalitatea politică.

Problema elitei este strîns legată de problema diviziunii sociale a muncii, elementul căreia îl constituie diferenţierea societăţii în conducători (minoritate) şi conduşi (majoritate). Acest aspect al problemei, într-o anumită măsură, corelează cu deosebirile biologice, psihice şi cu alte diferenţieri între oameni, din care rezultă că nu toţi indivizii pot deveni conducători, diriguitori, organizatori. Practica social-politică istorică şi cea curentă demonstrează că organizarea socială optimală a unei comunităţi umane şi deci soluţionarea adecvată a problemei privind guvernarea eficientă a societăţii rezidă în optimizarea corelaţiei dintre elită (guvernanţi) şi mase (guvernaţi). În consecinţă, într-un regim democratic înţelegerea corectă a rolului elitelor se corelează cu principiile şi mecanismele care asigură tuturor membrilor societăţii şanse egale de afirmare pe plan politic, economic, social, cultural etc.