Importanța și utilitatea contractelor de transfer de tehnologie în raporturile de comerț internațional

1. Importanţa contractelor comerciale internaţionale. Aspecte terminologice

1.1 Definiţia şi importanţa contractelor comerciale internaţionale. Poziţia lor în cadrul instituţiei contractelor în dreptul român.

Contractele constituie instituţia centrală a dreptului comerţului internaţional, ele fiind cel mai important instrument juridic de realizare a operaţiunilor de comerţ exterior şi cooperare economică internaţională.

Contractele la care ne referim sunt principalul izvor al obligaţiilor comerciale internaţionale, celelalte izvoare (actele juridice internaţionale şi faptele juridice) prezentând o importanţă mult mai redusă.

Contractele comerciale internaţionale constituie o formă a contractelor comerciale (care reprezintă, pentru cele dintâi, “genus proximus”) şi, ca atare întocmai ca acestea din urmă, au ca drept comun reglementările aplicabile contractelor civile în general, faţă de care se deosebesc însă prin anumite particularităţi, generate de natura lor comercială.

Contractele comerciale internaţionale, se disting, la rândul lor, faţă de contractele comerciale (interne), prin anumite particularităţi (“diferenţia specifica”), generate, mai ales, de caracterul lor de internaţionalitate.

Sintetizând particularităţile contractelor comerciale internaţionale şi având în vedere poziţia lor în cadrul instituţiei contractelor în general, definim aceste contracte ca fiind acordurile de voinţă încheiate între două sau mai multe subiecte ale dreptului comerţului internaţional, care îndeplinesc condiţiile de comercialitate şi internaţionalitate şi care au ca scop naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de comerţ internaţional.

1.2 Aspecte terminologice.

Sub aspect terminologic, vom utiliza denumirea de “contracte comerciale internaţionale’’, fără ca prin aceasta să intrăm în contradicţie cu raţiunile care au stat la baza denumirii disciplinei de care ne ocupăm, deoarece aceasta este concordantă cu caracterele fundamentale - de comercialitate şi internaţionalitate – ale raporturilor juridice care fac obiectul de reglementare al acestor contracte şi, în plus, ea este cel mai des utilizată în literatura de specialitate ante şi post decembrie 1989.

2. Transferul internaţional al brevetelor de invenţii

2.1 Definirea brevetelor de invenţii; regimul lor internaţional.

Abordând problema transferului de brevete de invenţii, considerăm necesar să prezentăm o posibilă definiţie a invenţiei. Astfel, invenţia poate fi considerată creaţia care prezintă noutate şi progres faţă de stadiul cunoscut al tehnicii şi al practicii mondiale, creaţia care nu a mai fost brevetată sau făcută publică în ţară sau străinătate şi care reprezintă o soluţie ce poate fi aplicată pentru rezolvarea unor probleme din economie, ştiinţă, ocrotirea sănătăţii, apărarea naţională sau în orice alt domeniu al vieţii economice şi sociale. Condiţiile de brevetabilitate sau de calificare a unei invenţii sunt caracterul industrial, noutatea şi progresul (conceptul de “caracter industrial” are un caracter convenţional deoarece invenţia nu se limitează la industria propriu-zisă).

Brevetul de invenţie este un titlu eliberat de stat, care atestă caracterul de invenţie al obiectului său şi care conferă titularului o serie de drepturi dintre care cel mai important este acela de folosire exclusivă a invenţiei. Acest fapt trebuie înţeles în sensul că numai titularul poate dispune de obiectul brevetului, fie exploatându-l personal, fie autorizând pe alţii să-l expoateze. Brevetul a constituit încă de la apariţia sa un factor simulativ al progresului tehnic contribuind la crearea unui cadru juridic şi economic contribuind la difuzarea pe scară largă a cunoştinţelor şi experienţelor materializate în invenţie, inclusiv prin transferul de tehnologie

În decursul vremii, unele practici au deviat de la principiile iniţiale, ale transferului internaţional de tehnologie şi în general de creativitate, extinzându-se tendinţele monopoliste şi politicile comerciale restrictive în comerţul internaţional îndeosebi cu tehnologii de vârf. Totuşi, brevetul de invenţie rămâne un element esenţial în progresul ştiinţifico-tehnic contemporan, contribuind la asigurarea unei anumite ordini în folosirea creativităţii umane, permiţând să se acorde creatorilor cel puţin o parte din drepturile care li se cuvin, făcând această ultimă apreciere, avem în vedere faptul că un mare inventator nu este niciodată pe deplin răsplătit.

Brevetul comportă şi anumite obligaţii pentru titular şi anume:

-obligaţia de a exploata invenţia în termenul prevăzut de lege, sub sancţiunea concedării de către stat a licenţelor obligatorii şi chiar a decăderii din drept sau revocării brevetului;

-obligaţia de plată a anuităţilor, pe care titularul trebuie să le achite, prin vărsăminte către stat, până la împlinirea termenului de valabilitate a brevetului.

Perioada de validitate a unui brevet nu depăşeşte în genere 20 de ani, şi spre deosebire de alte obiecte de proprietate industrială, ca de exemplu mărcile, durata prevăzută pentru protecţia invenţiilor nu poate fi prelungită.