Inculpatul Parte în Procesul Penal

CAP 1 CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE

Orice încălcare a legii apare ca un conflict între voința legiuitorului și cea a destinatarului care a avut o conduită contrară normei de incriminare.

Conflictul creează un raport juridic substanțial în cadrul căruia statul își exercită dreptul de a trage la răspundere pe cal care a încălcat legea, iar acesta din urmă are obligația să suporte consecințele nerespectării legii penale. În acest scop, este nevoie de intervenția unor anumite organisme specializate ale statului care să poată soluționa conflictul apărut între stat și infractor.

Autoritatea judecătoreasca este cea căreia îi revine dreptul de a soluționa litigiile de drept intervenite în urma manifestărilor ilicite.

În acest sens, art. 21 din Constituție consfințește accesul liber la justiție, și anume „ orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime. Nici o lege nu poate îngrădii exercitarea acestui drept ”.

Completând cele menționate, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară arată că „puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești” , iar justiția „este unică, imparțială și egală pentru toți” [art. 2 alin. (1)].

1.1 Elementele definitorii și scopul procesului penal

Definiție: procesul penal apare ca fiind acea activitate reglementată de lege, desfășurată de organele competente, cu participarea părților și a altor persoane, în scopul constatării la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni, astfel ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Pentru a înțelege cât mai bine noțiunea de „proces penal”, trebuie stabilite principalele trăsături ( elemente definitorii ) ale acestuia, după cum urmează:

1) PROCESUL PENAL ESTE O ACTIVITATE

Termenul de „proces” derivă din latină, și anume: procedere, care înseamnă a evolua, a progresa, a avansa. Se are în vedere specificul activității judiciare, care se desfășoară progresiv, de la descoperirea infracțiunii, judecată și până la punerea în executare a hotărârii judecătorești penale. Unii autori consideră procesul penal un fenomen dinamic, tipic evolutiv, ce se manifestă ca o activitate complexă.

2) ACTIVITATEA ESTE REGLEMENTATĂ DE LEGE

Legea reglementează drepturile și obligațiile participanților, modul de efectuare și succesiunea activităților, cât și conținutul actelor procedurale. Principiul egalității își găsește ecou în procedura penală, cum, de altfel, are aceeași rezonanță în orice disciplină de drept. Dacă înseși coordonatele dreptului penal se concretizează în adagiile nullum crimen sine lege și nulla poena sine lege, în mod asemănător nici dreptul procesual penal nu abdică nicidecum la adagiul nullum iuridicum sine lege.

3) PROCESUL PENAL SE REALIZEAZĂ ÎNTR-O CAUZĂ PENALĂ

Desfășurarea procesului penal se realizează numai în baza existenței sesizării organului judiciar despre săvârșirea unei infracțiuni ce a dat naștere unui raport juridic de drept penal.

În contextul respectiv, infracțiunea constituie obiectul material al procesului penal, iar raportul juridic de drept penal reprezintă obiectul juridic al acestuia .

Denumirea de „ cauză penală ” în practica judiciară este sinonimă cu „litigiu penal” sau „ pricină penală”

4) ACTIVITATEA PENALĂ SE REALIZEAZĂ DE CĂTRE DIVERȘI SUBIECȚI PROCESUALI

La desfășurarea procesului penal participă organele judiciare, părțile și alte persoane.

1. Organele judiciare sunt :

- în faza de urmărire penală - organele de cercetare penală;

- procurorul;

- în faza de judecată - instanța de judecată;

- procurorul;

2. Părțile sunt: - inculpatul;

- partea vătămată;

- partea civilă;

- partea responsabilă civilmente;

3. Alte persoane sunt: - martorul;

- expertul;

- interpretul;

- grefierul etc. ;

Scopul procesului penal

Activitatea procesuală trebuie să se desfășoare într-un timp cât mai aproape de momentul comiterii infracțiunii ( respectând astfel principiul operativității procesului penal ) urmărindu-se constatarea în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni.

Constatarea la timp și în mod complet a faptelor care constituie infracțiuni reprezintă un prim scop al procesului penal.

Al doilea scop își propune ca orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit vinovăției sale și nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.

Articolul 1 alin. (2) consacră și scopul general, care este scopul mediat al procesului penal, și anume: apărarea ordinii de drept, apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, prevenirea infracțiunilor, precum și educarea cetățenilor în spiritul respectării legilor.

1.2 Participanții în procesul penal

1.2.1 Noţiunea de parte în procesul penal

Săvârșirea unei infracțiuni generează obligații și drepturi pentru o suită întreagă de persoane. Drepturile și obligațiile ce se nasc în cadrul procesului penal sunt variate și depind de poziția procesuală a participanților.

Un loc deosebit în distribuția procesuală îl au părțile, care pot fi definite ca persoane fizice sau juridice, care au drepturi și obligații ce izvorăsc în mod direct din exercitarea acțiunii penale și a acțiunii civile în cadrul procesului penal. Părțile au nevoie de cadrul procesual penal pentru a-și rezolva problemele care le interesează și, în aceeași măsură, procesul penal are nevoie de părți pentru a se putea desfășura; drepturile și obligațiile celorlalți participanți în procesul penal nu își au izvorul în mod direct în exercitarea acțiunii penale sau acțiunii civile, ci în anumite convenții legale sau în anumite acte de dispoziție ale organelor judiciare.