Insubordonarea. Lovirea Inferioruluiu. Lovirea Superiorului

INTRODUCERE

Disciplina si respectarea stricta a ordinelor comandantilor si sefilor militari au constituit întotdeauna cerinte esentiale ale organizarii oricarei armate, considerându-se ca numai printr-o disciplina ferma se întareste si se mentine capacitatea de lupta a armatei.

Majoritatea regulilor specifice vietii militare urmareau sa asigure întarirea disciplinei militare prin toate mijloacele, inclusiv prin sanctionarea cu cele mai aspre pedepse a faptelor de lasitate, dezertare, nesupunere la ordinele comandantilor, etc.

Legile române prevedeau pedeapsa cu moartea pentru lasitate în timpul luptei sau pentru neexecutarea ordinelor comandantului. Daca o unitate întreaga ar fi încercat sa fuga din fata inamicului i se aplica pedeapsa decimarii (era executat câte un soldat la fiecare zece soldati, iar ofiterii erau toti decapitati).

În Evul mediu actele de dezordine savârsite de ofiteri se solutionau prin duel, însa soldatilor de rând li se aplicau pedepse foarte aspre, inumane, pentru orice abatere de la disciplina.

În Franta, spre sfârsitul Evului mediu, regulile ostasesti cutumiare sunt înlocuite cu ordonante regale care prevedeau amanuntit norme de sanctionare a faptelor contra disciplinei militare. Cele mai frecvente pedepse care se aplicau erau : închisoarea, munca la galere si pedeapsa cu moartea .

Dupa Revolutia franceza din 1789 încep sa apara legi penale specifice pentru viata militara, este incriminata dezertarea si atunci când este comisa de ofiteri.Este adoptat primul Cod penal pentru timp de razboi (1793) si care cuprindea un numar de 50 articole, iar pedepsele cele mai frecvent aplicate erau cele cu moartea sau punerea în lanturi. De asemenea, au fost înfiintate tribunale militare permanente (1796).

În Tarile Române au existat, multa vreme, reguli traditionale dupa care erau pedepsite faptele de indisciplina militara. De regula, asemenea fapte erau judecate, dupa caz, de capitani, ispravnici, vornici, pârcalabi sau hatmani, care, pe lânga atributii administrative, aveau si functii militare, precum si de judecata.

În Moldova si Muntenia jurisdictia militara era data în competenta marelui hatman al tarii care judeca singur pe ostasii care încalcau regulile disciplinei militare. Dupa reorganizarea armatelor în Muntenia si Moldova, potrivit Tratatului de la Adrianopol (1829), judecarea militarilor se facea pe baza Codului rus de justitie militara din 1812.

Mai târziu, în Regulamentul organic au fost incluse si norme privind viata ostaseasca. Dupa unirea Principatelor Române se va aplica si în Moldova dispozitiile din Condica penala ostaseasca elaborata în Muntenia, în timpul domniei lui Barbu Stirbei(1852).

Prin acest act normativ se încerca sa se dea o reglementare proprie infractiunilor militare, în conformitate cu traditiile poporului nostru. În aceasta legiuire, insubordonarea era pedepsita si în cazurile în care era savârsita din neglijenta ori lenevie.

Simpla intentie de a dezerta ori nedenuntarea celui care avea o astfel de intentie se pedepseau cu 25 lovituri cu batul. De asemenea, mai erau incriminate: lovirea si ofensa superiorului; fapta comandantului de a nu se îngriji de oamenii din subordinea sa si altele.

Aceste reglementari s-au aplicat pâna-n anul 1873 când a fost adoptat Codul Justitiei Militare (o copie fidela a Codului francez de justitie militara din 1857). Acesta a fost în vigoare, cu mici modificari pâna-n anul 1937, când a fost adoptat un nou Cod al justitiei militare. Acesta din urma a fost republicat în anul 1948 si mentinut în vigoare pâna la 1 ianuarie 1969, când a intrat în vigoare noul Cod penal.

Prin Codul Penal din 1969 legiuitorul a renuntat la sistemul anterior care admitea functionarea paralela a Codului penal cu Codul justitiei militare, cuprinzând în dispozitiile din partea speciala a celui dintâi si fapte care în legislatia anterioara fusesera incriminate prin legi speciale (Codul Justitiei Militare).

Ca urmare, în Codul penal a fost introdus un grup distinct de infractiuni denumite contra capacitatii de aparare (Titlul X), sistematizate în cadrul a trei capitole distincte, si anume :

- infractiuni contra ordinii si disciplinei militare , infractiuni pe câmpul de lupta si infractiuni specifice aviatiei si marinei militare, prevazute în articolele 331-347 Cod penal. În literatura juridica acestea sunt cunoscute sub denumirea de infractiuni militare, deoarece se pot savârsi numai de militari si-n plus lezeaza numai valori sociale specifice ale armatei, componente ale capacitatii de aparare a tarii ca valoare sociala fundamentala;

- infractiuni savârsite de militari sau civili, prevazute în articolele 348-352 Cod penal;

- infractiuni savârsite numai de civili, prevazute în articolele 353-354 Cod penal;

Cu mentiunea ca ultimele doua subcategorii de infractiuni vizeaza acele valori sociale speciale care se refera la obligativitatea îndeplinirii unor îndatorii în legatura cu armata si cu serviciul militar.

CAPITOLUL I: NOTIUNI GENERALE DESPRE INFRACTIUNE SI ORDINE MILITARA

1.1. Ordinea si disciplina militara

1.1.1. Consideratii generale

Apararea patriei este obligatia fiecarui cetatean al României, indiferent de nationalitate, convingeri politice sau religioase.În calitatea sa de aparator al patriei,militarul este dator sa aplice în întreaga sa activitate legile tarii si prevederile actelor normative specifice armatei.

Aceasta datorie este legitimata prin juramântul militar pe care îl depune fiecare cetatean chemat sa îndeplineasca serviciul militar .

Prin termenul militar se întelege cadru militar în activitate , cadru militar în retragere sau în rezerva, pe timpul cât poarta uniforma militara sau este concentrat (mobilizat), militar în termen, militar în termen redus, militar angajat pe baza de contract în activitate sau când este concentrat, student sau elev al institutiilor militare de învatamânt (cu exceptia elevilor, colegiilor militare liceale).

Regulamentul de ordine interioara în unitate stabileste îndatoririle militarilor si cerintele care stau la baza relatiilor între militari.

Atributiile militarilor cu diferite functii si cele ale compartimentelor care nu au fost mentionate în prezentul Regulament se stabilesc prin acte normative specifice ( ordin de zi pe unitate ), în baza carora comandantii îsi pot elabora regulamente proprii de ordine interioara.

Prin termenul compartiment se întelege directie, sectie, birou sau alta structura organizatorica cu acelasi domeniu de activitate.

Regulamentul de ordine interioara în unitate se aplica în toate structurile Academiei României, iar respectarea prevederilor acestuia este obligatorie.