Leasingul

CAPITOLUL I

ASPECTE GENERALE PRIVIND OPERATIUNILE

DE LEASING

1.1 Definitia leasingului

Leasingul reprezinta o noua metoda de finantare a întreprinderilor ce doresc sa achizitioneze utilaje si echipamente, dar care nu dispun de posibilitati financiare. Aceasta tehnica de finantare care presupune un risc ridicat, vine sa dea satisfactie agentilor economici care nu pot sa obtina credite de la banci, ori nu vor sa-si greveze bunurile mobile si imobile prin instituirea de ipoteci sau gajuri, sarcini de natura a afecta dinamismul specific domeniului comercial.

Leasingul are interesul practic de a asigura finantarea integrala prin fonduri împrumutate a unei investitii fara ca beneficiarul sa constituie masuri asiguratorii; prin aceasta, leasingul se distinge de traditionala creditare a investitiilor, unde întreprinderea beneficiara suporta o parte din valoarea investitiei. De aceea, leasingul ca tehnica de finantare vizeaza în primul rând întreprinderile care urmaresc largirea activitatii si ridicarea performantelor, iar pe plan mai general, asigura progresul tehnic.

Termenul de leasing nu are corespondent în limba româna, acesta fiind preluat din jargonul economic si comercial englez, unde s-a impus de aproximativ un secol, ajungând apoi si în tarile europene occidentale.

Definitia leasingului poate fi data atât din punct de vedere economic, cât si juridic.

Din punct de vedere juridic, leasingul reprezinta un contract complex care permite unei persoane sa obtina si sa utilizeze un lucru fara a plati imediat pretul.

Prima definitie legala a leasingului în Europa continentala provine din Franta, referindu-se doar la leasingul imobiliar, operatiunea numindu-se credit-bail. Operatiunile de credit-bail sunt cele prin care o întreprindere da în locatie bunuri imobiliare in vederea unei utilizari profesionale, cumparate de ea sau construite prin efortul ei financiar, daca aceste operatiuni, indiferent de calificarea lor, permit locatarului sa devina proprietarul bunurilor fie printr-o promisiune unilaterala de vânzare, fie prin achizitionarea directa ori indirecta a dreptului de proprietate a terenului pe care au fost edificate imobilele închiriate, fie prin transferul de plin drept a dreptului de proprietate asupra constructiilor edificate pentru acel locator. O definitie mai recenta a leasingului în Franta pune in evidenta functiile economice ale acestuia: leasingul reprezinta o finantare, în principiu integrala, a unei investitii productive garantata de beneficiar.

O definitie foarte sumara a leasingului a fost data în Germania prin circularele fiscale din anul 1971 si respectiv 1972, stabilind drept criteriu unic în caracterizarea contractului, durata sa fixa si perioada în care este reesalonata restituirea capitalului investit de finantator. Circularele mentionate prevad urmatoarele:

a) contractul este încheiat pe o perioada determinata (irevocabila), timp în care nici una din parti nu este îndreptatita a proceda la reziliere;

b) marimea platilor care se fac de catre beneficiar, cuprinde, în afara costului de achizitie ori de productie, si toate cheltuielile accesorii suportate de societatea finantatoare.

În Italia, leasingul (locazione financiaro) este prevazut în mod expres prin Legea nr. 183 din 2 aprilie 1986, care Ia art. 17 alin. 2 defineste leasingul prin “închirierea bunurilor mobile ori imobile, pe care fînantatorul le dobândeste, ori le confectioneaza, în raport cu indicatiile date de utilizator, acesta din urma asumându-si toate riscurile pe timpul valabilitatii contractului, având si dreptul de a deveni proprietarul bunului primit în locatiune, cu conditia de a plati pretul stabilit la data încheierii”. Nu se specifîca nimic despre natura platilor si a pretului.

În legislatia româna operatiunile de leasing sunt definite ca fiind acele operatiuni prin care o parte, denumita locator, se angajeaza la indicatia unei alte parti, denumita utilizator, sa cumpere sau sa preia de la un tert, denumit furnizor, un bun mobil sau imobil si sa transmita utilizatorului posesia sau folosinta asupra acestuia contra unei plati numita redeventa, în scopul exploatarii sau, dupa caz, a achizitionarii bunului (Ordonanta 51/97, completata si modifîcata prin Legea nr. 90/28.04.1998, art. 1, alin. 1). In 1998 a aparut Legea privind reglementarea activitatii de leasing care a adus unele completari ordonantei initiale. Totusi, ultimele coordonate juridice în care se desfasoara aceasta activitate au fost stabilite în 1999 prin Legea 99.