Locul, rolul și importanța Organizației Națiunilor Unite în sistemul internațional contemporan

CAPITOLUL I - ORGANIZAŢII INTERNAŢIONALE

Secţiunea 1 - Introducere

Organizaţiile internaţionale reprezintă elemente relativ noi ale sistemului mondial, deşi principiul instituţionalizării raporturilor dintre entităţile statale, prin intermediul asocierii, a apărut încă din antichitate. Ele reprezintă o reacţie la anarhia care rezultă din conflictele internaţionale, un răspuns la necesitatea organizării politice a societăţii internaţionale, o asociere între state în vederea realizării unui scop comun.

Prima organizaţie internaţională a luat naştere în anul 1865 sub denumirea de Uniunea Telegrafică Internaţională1 , în principal datorită necesităţii creării unui cadru reglementar care să permită comunicarea între utilizatori ai unor servicii de telecomunicaţii situaţi în ţări diferite.

Prima mare organizaţie politică internaţională cu vocaţie universală a luat naştere la sfârşitul primului razboi mondial, în anul 1919, în urma Tratatului de la Versailles, sub denumirea de Societatea Naţiunilor, ce avea ca principală misiune păstrarea păcii în lume, iar după anul 1945, numărul lor a crescut semnificativ, în special la nivel regional şi subregional.

Fie că este vorba despre O.N.U., fie despre U.E., organizaţiile internaţionale nu reprezintă nici o continuare cu alte mijloace a politicilor de forţă tradiţionale, după cum afirmă unii teoreticieni, parafrazându-l pe Clausewitz, nici expresia unui proces de evoluţie la un nivel nou, acela al superstatului global sau regional, ci ele permit statelor să abordeze împreună probleme comune, în cadrul unui proces decizional colectiv, chiar dacă unele dintre ele, de fapt, divid în loc să unifice. De altfel, cooperarea internaţională multilaterală constituie fundamentul unui sistem mondial stabil.

Având în vedere natura complexă a ameninţarilor cu care se confruntă societatea contemporană , ce necesită o abordare coordonată şi utilizarea unor resurse în

1. precursorul U.I.T

oferirea cărora un singur guvern ar întâmpina dificultăţi, necesitatea unei astfel de cooperări este resimţită în mod evident în domeniul securităţii.

Din aceste motive, problematica organizaţiilor internaţionale de securitate trebuie să reprezinte unul dintre punctele centrale ale dezbaterilor ce se desfăşoară în comunitatea internaţională.

O dată cu cu modificările caracteristicilor mediului de securitate a avut loc şi transformarea Organizaţiilor internaţionale, în special a celor din domeniul securităţii. Astfel, strategiile au fost adaptate la provocările mediului de securitate (N.A.T.O., U.E., O.N.U., O.S.C.E. etc.) iar numărul de membrii a sporit (N.A.T.O. şi U.E.).

În lupta împotriva terorismului internaţional, organizaţii precum Uniunea Europeană, Organizaţia Naţiunilor Unite sau Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa nu s-au rezumat doar la elaborarea unor documente, ci au analizat şi au implementat modalităţi de cooperare în lupta împotriva terorismului internaţional, în timp ce altele (C.S.I., G.U.A.M., C.E.N.C.O.O.P., S.E.E.C.P. etc.) nu şi-au mai făcut auzită vocea pe scena internaţională cu aceeaşi forţă ca în anii precedenţi.

Totuşi, multe dintre organizaţiile create în scopul guvernării naţionale şi internaţionale, precum O.N.U., au acum 30-60 de ani vechime, astfel că, intrând în noul mileniu, ne putem întreba cât de eficiente sunt acestea, într-o lume din ce în ce mai globalizată.