Locul și rolul convenției europene a drepturilor omului în sistemul juridic românesc

I. INTRODUCERE

Situatia drepturilor omului in Romania a inregistrat in ultimii ani o evolutie demna de remarcat atat in ceea ce priveste elaborarea si adoptarea unor noi proiecte de acte normative, cat si in ceea ce priveste transpunerea practica a dispozitiilor legale in vigoare.

Gravitatea violarilor drepturilor omului obliga insa la o cunoastere extinsa la nivelul intregii populatii, profunda, a normelor imperative in domeniu, asa incat forta coercitiva a statului, sesizat cu situatii de natura celor mentionate, sa poata fi exercitata prin organele sale cu atributii specifice.

Populatia trebuie sa se simta aparata de institutiile statului, obligata sa intervina in situatii de incalcare a drepturilor sale. Pentru ca ideea enuntata sa capete concretete, cetatenii trebuie sa cunoasca mijloacele pe care le au la dispozitie pentru inlaturarea cauzelor si efectelor nerespectarii dispozitiilor legale.

Sigur, in ceea ce priveste cadrul juridic existent se remarca actele si proiectele de acte normative de natura sa asigurare independenta justitiei, inamovibilitatea judecatorilor, cele care fundamenteaza raspunderea ministeriala si accesul la informatie, cele menite sa asigure organizarea si functionarea institutiei avocatului poporului. De asemenea se remarca amendari succesive a legislatiei in materia drepturilor civile ale persoanelor, ale legislatiei penale, inclusiv cea privind executarea pedepselor privative de libertate, promovarea Legii sigurantei nationale, Legii politiei, adoptarea, in vara lui 1999, a Legii cu privire la inlocuirea pedepsei cu inchisoarea contraventionala cu munca in folosul comunitatii, astfel incat sa se asigure o mai mare compatibilitate a legislatiei si practicii din Romania cu standardele europene in domeniu.

Desi s-au remarcat imbunatatiri progresive ale cadrului legal - decizia legislativa in sensul promovarii respectului fata de valorile drepturilor omului, prin modificarea si completarea proiectelor de lege trimise Parlamentului, dar si prin schimbarea legislatiei deja existente, fiind evidenta - multitudinea actelor normative impieteaza asupra formarii unei imagini de ansamblu, coerenta si corecta a cetateanului nedeprins cu abisurile legale.

Avand in vedere locul drepturilor omului in constructia europeana, dar si faptul ca prima jurisdictie internationala de protectie a drepturilor fundamentale a fost asigurata de Curtea Europeana a Dreptului Omului - organ judiciar creat de Conventia pentru apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor fundamentale - supun atentiei sistemul de organizare, structura si functionarea Curtii Europeane a Dreptului Omului, subliniind aspectele privind procedura in fata Curtii, inlusiv cea de examinare a admisibilitatii cererilor, procedura referitoare la fond, audierea, procedura in fata Marii Camere.

II. JURISDICTIA EUROPEANA ANTERIOARA PROTOCOLULUI NR. 11

1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950

2. Evolutia anterioara

3. Perioada de tranzitie catre noua Curte Europeana a Drepturilor Omului

1. Conventia Europeana a Drepturilor Omului din 1950

La 5 mai 1949, la Strasbourg, a fost semnat Statutul Consiliului Europei ce a intrat in vigoare in 3 august al aceluias an. Statutul, semnat de Belgia, Danemarca, Franta, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Norvegia, Suedia, Regatul Marii Britanii si Irlandei de Nord punea bazele unei organizatii politice supranationale de cooperare interguvernamentala si parlamantara. Scopul declarat al Consiliului este, in conformitate cu art 1 din statut, realizarea unei uniuni mai stranse intre membrii sai, in scopul apararii si promovarii idealurilor si principiilor care constituie ,,mostenirea lor comuna”.

Principiile in functie de care-si orienteaza activitatea sunt: democratia pluralista, respectarea drepturilor omului si statului de drept.

Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor sale fundamentale a fost elaborata de catre Consiliul Europei transpunand din plan ideatic principiile enuntate, in cel al realitatii imediate. Deschisa semnarii la Roma la 4 noiembrie 1950, ea a intrat in vigoare in septembrie 1953.

In spiritul autorilor sai, se actiona astfel pentru luarea primelor masuri enuntate in Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948.

Conventia, semnata initial de reprezentantii a treisprezece guverne, intre care , pentru Franta de Robert Schuman, reuneste toate cele 40 state membre ale Consiului Europei.

De notat ca abia la patru ani de la semnarea conventiei (18 mai 1954), Comitetul Ministrilor al Consiliului Europei alege, pentru prima data, membrii Comisiei Europene a Drepturilor Omului, ,,in fata careia, in mod obligatoriu, incepea orice proces introdus in baza conventiei” . La 21.01.1959 Adunarea Consultativa Parlamentara a Consiliului Europei alege, la randul sau, pentru prima data, judecatorii Curtii Europene a Drepturilor Omului, chemata sa examineze, dupa Comisie, unele din aceste cauze si sa le solutioneze prin hotarari definitive si obligatorii.

Locul drepturilor omului in constructia europeana si importanta mecanismului Conventiei sunt factori deloc de neglijat. ,,Conventia europeana nu se multumeste sa enumere un ansmblu de drepturi, ea le garanteaza imediat fiecarei persoane tinand de jurisdictia partilor contractante. Ea stabileste un sistem international de protectie colectiva a acestor drepturi – procedura unica in felul ei – care poate sa functioneze la initiativa statelor, ca si a particularilor… Individul, pana atunci izolat si ignorat in raporturile dintre state, devine o persoana, un cetatean in comunitatea natiunilo