Cuprins
- Cuprins 2
- Capitolul I. Aspecte cu caracter introductiv 3
- 1.1. Răspunderea penală ca formă a răspunderii juridice 3
- 1.2. Istoricul răspunderii penale a persoanei juridice 7
- Capitolul II. Particularităţi ale răspunderii penale a persoanei juridice în unele ţări europene 10
- 2.1. Răspunderea penală a persoanei juridice în Franţa 10
- 2.2. Răspunderea penală a persoanei juridice în sistemul common low 13
- 2.3. Particularităţi ale răspunderii penale a persoanei juridice în Belgia 14
- 2.4. Legislaţia finlandeză 15
- Capitolul III. Categorii de persoane juridice care răspund penal în România 17
- 3.1. Persoane juridice care răspund penal 17
- 3.2. Persoane juridice care nu răspund penal în România 20
- Capitolul IV. Infracţiuni pentru care se angajează răspunderea penală a persoanei juridice în România 21
- 4.1. Infracţiuni pentru care persoana juridică răspunde penal 22
- 4.2. Infracţiuni pentru care se constată imposibilitatea persoanei juridice de a răspunde penal 25
- Capitolul V. Sancţiuni penale aplicabile persoanei juridice 26
- Concluzii şi propuneri 30
Extras din proiect
Capitolul I. Aspecte cu caracter introductiv
1.1. Răspunderea penală ca formă a răspunderii juridice
În orice societate civilizată şi democratică, bazată pe lege, viaţa şi activitatea oamenilor trebuie să se desfăşoare într-un climat de ordine şi disciplină. Experianţa demonstrează că viaţa cotidiană a oamenilor nu este posibilă fără anumite reguli de conduită. Astfel, organizarea vieţii în societate presupune respectarea acestor reguli de conduită de către toţi membrii ei, iar încălcarea acestora atrage după sine răspunderea socială a celui vinovat.
Pentru a-şi face posibilă conveţuirea, oamenii au creat legea, selectând normele cele mai semnificative care guvernau existenţa lor cotidiană. Menirea cea mai importantă a legii este aceea de a satisface nevoile oamenilor şi, trebuie să dea expresie nevoilor reale ale societăţii şi să orienteze raporturile sociale într-o direcţie care concordă cu voinţa şi interesele comune, generale.
Omul ca fiinţă socială care trăieşte în cadrul unei societăţi are responsabilitatea faptelor sale şi nu poate face abstracţie de valorile sociale convenite expres sau tacit în cadrul societăţii. Nesocotirea sau încălcarea acestor norme atrage răspunderea juridică care este menită să protejeze ordinea publică, drepturile şi libertăţile membrilor colectivităţii, viaţa, sănătatea precum şi integritatea persoanei.
Răspunderea juridică este definită ca un raport juridic de constrângere al cărui obiect specific constă în sancţiunea juridică Dintr-o altă perspectivă, răspunderea juridică a fost caracterizată drept situaţia derivată dintr-un raport juridic anterior, reprezentând un nou raport juridic ce îşi găseşte izvorul într-o faptă ilicită.
Răspunderea este fundamentul sancţiunii şi constrângerii, fără a se confunda cu ele. În ceea ce priveşte conţinutul răspunderii, acesta nu este dat doar de obligaţia de a suporta consecinţele actelor contrare dreptului, ci şi de drepturile conexe acestei obligaţii, care oferă celui vătămat de comportamentul ilicit posibilitatea de a cere statului să se folosească de constrângere şi sancţiune pentru a restabili dreptul.
Autorul Ion Iovănaş afirmă că răspunderea juridică este o expresie a condamnării de către stat a unei conduite ilicite, care constă într-o obligaţie de a suporta o privaţiune.
Analizând diverse definiţii şi explicaţii întocmite de diverşi autori cu privire la noţiunea de răspundere juridică în general, dar şi la cea de sancţiune juridică, consider că o definiţie potrivită a răspunderii juridice ar fi acea de formă a răspunderii sociale, determinată, în urma nerespectării normelor juridice de către individ printr-o conduită ilicită şi care dă naştere suportării consecinţelor corespunzătoare de către cel în cauză, iar în cazul nesupunerii recurgându-se la utilizarea forţei coercitive a statului pentru restabilirea ordinii legale.
Răspunderea penală, ca formă distinctă a răspunderii juridice, posedă anumite trăsături definitorii, care o deosebesc de celelalte forme. Consecinţele încercărilor de a conceptualiza termenul de răspundere juridică au avut inevitabile repercusiuni şi asupra noţiunii de răspundere penală. Răspunderea penală este o instituţie juridică fundamentală a dreptului penal care alături şi împreună cu celelalte două instituţii fundamentale ale acestuia, infracţiunea şi sancţiunea, reprezintă componentele de bază ale întregului sistem de drept penal.
Autorul Costică Bulai consideră că răspunderea penală este definită ca un raport juridic penal, de constrângere, născut ca urmare a săvârşirii infracţiunii, raport ce se stabileşte între stat şi infractor, al cărui conţinut îl formează dreptul statului de a trage la răspundere pe infractor, de a-i aplica sancţiunea prevăzută de legea penală şi de a-l constrânge să o execute, precum şi obligaţia infractorului de a răspunde pentru fapta sa şi de a se supune sancţiunii aplicate în vederea restabilirii ordinii de drept.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Particularitati ale Raspunderii Penale a Persoanelor Juridice in Unele Tari Europene.doc