Privire Specială Asupra Sistemului Instituțional Comunitar European

CAPITOLUL I.

EUROPA Şl CONSTRUCŢIA COMUNITARĂ

"Actul unic european, prima revedere generală a tratatelor comunitare, confirmă că, indiferent de faptul că Europa se sprijină pe cele 3 Comunităţi, ea nu se limitează la ele".

Cu toate că reflecţiile cu relevanţă comunitară aparţin, după unii autori, "perioadei Antichităţii, când cucerirle romane au fost considerate ca manifestări ale unei astfel de tendiţe", aceeaşi sorginte având şi încercările de refacere a graniţelor fostului imperiu roman, menţionate în perioada lui Carol cel Mare, prezenta lucrare se va ocupa, îndeosebi, de studiul şi analiza fenomenului comunitar de după anii 1900, mai exact de la sfârşitul primului război mondial şi până în zilele noastre.

Secţiunea I-a.

Istoricul construcţiei comunitare.

Scurt istoric.

Comunităţile europene sunt organizaţii care, pornind de la necesităţile integrării economice, au pregătit condiţiile pentru integrarea politică.

Procesul evolutiv a dus la adâncirea structurilor democratice şi consolidarea puterilor acestora.

Paralel cu procesul evolutiv a avut loc şi extinderea numărului statelor membre, de la cele 6, care au fost la început, până la cele 15 existente în prezent, cu preocupări susţinute de alăturare şi a ţărilor din Europa Centrală şi de Est.

Crearea Comunităţilor europene are ca temei planul lui Robert Schuman fost ministru de externe francez) care, în'anul 1950, a lansat ideea "unei unităţi a Europei Occidentale".

Pornind de la această propunere, 6 ţări europene (Belgia, Franţa, Italia, Germania, Luxemburg şi Olanda) au semnat, în 1951, la Paris, Tratatul care a intrat în vigoare în 1952, instituind prima Comunitate europeană, Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului (C.E.C.A.).Această Comunitate avea ca instituţii: Înalta Autoritate (instituţie suprastatală), Consiliul Special de Miniştri, Curtea de Justiţie şi Adunarea Comună.După ce a intervenit Tratatul de la Bruxelles, din 1965, intrat în vigoare în 1967 (numit şi Tratatul de unificare a Executivului), Comunitatea europeană a cărbunelui şi oţelului dispune de aceleaşi instituţii ca şi celelalte două Comunităţi, ulterior înfiinţate.

Parlamentul european (una dintre instituţiile comune) decide folosirea expresiei "Comunitatea europeană", în scopul de a desemna entitatea politică suprastatală realizată prin tratatele de constituire.De menţionat este faptul că, deşi această terminologie se foloseşte tot mai mult în documentele comunitare, uneori aceasta vine în conflict cu prevederile tratatelor de înfiinţare, fiecare dintre acestea având ca obiectiv stabilirea unei "Comunităţi separate", precum şi cu referirile concrete la instituţiile Comunităţii.

De exemplu, denumirea iniţială a Comisiei, potrivit tratatului, este "Comisia Comunităţilor europene", însemnând autoritatea executivă unică pentru cele 3 tratate care stau la baza Comunităţilor.Comunitatea economică europeană (C.E.E.), precum şi Comunitatea europeană a energiei atomice (C.E.E.A.) au fost înfiinţate prin "Tratatele de la Roma", încheiate în 1957, între aceleaşi 6 state membre ale Comunităţii europene a cărbunelui şi oţelului.Comunitatea economică europeană este, de fapt, cea mai importantă dintre comunităţi cuprizând o sferă largă şi variată de activităţi cu caracter economic şi are relaţii de asociere cu numeroase state de pe diferite continente.

Aceasta şi-a sporit treptat numărul de membri (până a ajuns la cei 15 existenţi în prezent).O preocupare importantă a C.E.E. a fost şi aceea de a încheia Acorduri de asociere cu ţări europene, precum: Islanda, Polonia, Ungaria, Elveţia, Malta, Cipru, România şi forme colective de asociere cu state din Africa, prin convenţiile succesive de la Yaounde (Yaounde I, 1964-1969 şi Yaounde II, 1969-1975).

Acestea au fost înlocuite prin Convenţiile de la Lome (1975, 1991), care au inclus şi state din Caraibe şi Pacific, sporind considerabil numărul statelor asociate.Din perspectiva scopurilor urmărite, observăm că atât C.E.C.A., cât şi C.E.E.A. (EURATOM) au în atenţie crearea unei Pieţe comune a cărbunelui şi oţelului şi, respectiv, a materialelor şi echipamentelor nucleare.C.E.E. intenţionează, potrivit Tratatului de la Roma:

• realizarea unei uniuni vamale, economice şi monetare, prin desfiinţarea taxelor vamale şi a restricţiilor cantitative în comerţul dintre statele membre;

• stabilirea unui tarif vamal comun (T.V.C./T.D.C.) şi a unei politici comerciale comune faţă de terţi;

• promovarea liberei circulaţii a capitalurilor, serviciilor şi a forţei de muncă şi realizarea unei politici economice comune în domeniul agriculturii, trasporturilor, energeticii şi, în perspectivă, o politică bugetară comună.

1. Comunităţile europene în zilele noastre

Comunităţile europene (C.E.) numără în prezent 15 state membre, cu o populaţie de peste 370 de milioane locuitori, şi reprezintă cel mai mare teritoriu comercial din lume.La l ianuarie 1993, C.E. au stabilit mersul ireversibil către integrarea economică, monetară, socială şi politică.

A luat fiinţă Piaţa Unică şi au fost înlăturate o serie de bariere din calea mişcării nestingherite a persoanelor, bunurilor, capitalului şi serviciilor pe tot cuprinsul comunităţilor.

Tratatul asupra Uniunii europene creează o uniune economică şi monetară, precum şi o uniune politică, acordând un statut aparte cetăţenilor europeni, în acelaşi sens vine şi Acordul care stabileşte Spaţiul Economic European între cele 15 state membre ale Comunităţilor şi statele membre ale Asociaţiei europene al liberului schimb.În acest fel, cea mai mare piaţă integrată mondială (peste 370 de milioane de consumatori) devine o realitate.De-a lungul istoriei sale, construcţia europeană a fost marcată de 2 trăsături caracteristice care o deosebesc de încercările anterioare de a uni naţiunile europene: