Protecția și Promovarea Drepturilor Anumitor Categorii de Persoane

INTRODUCERE

Se ştie că drepturile omului se află la baza constituţionalismului, iar principalul scop al unei constituţii constă în garantarea libertăţii şi securităţii fiinţei umane sub toate aspectele sale.

Promovarea conceptului de drepturi ale omului, precum şi a consacrării lor juridice constituie una din problemele fundamentale ale secolului. Evenimentele istorice şi social-culturale ale omenirii, cu repercusiuni asupra drepturilor omului au rămas în continuare în centrul vieţii ei politice, sociale, religioase, etico-morale, juridice şi filozofice.

În materia vastă a drepturilor omului specialiştii au expus diverse păreri. O părere este că orice persoană care se consideră lezată în drepturile sale legitime are drept de petiţionare, asigurându-i-se posibilitatea de adresare oricărui organ de stat pentru înlăturarea nedreptăţii, anihilarea consecinţelor ei şi repararea daunei sau repunerea în drepturi.

Problema privind drepturile omului a ocupat şi ocupă un loc proeminent în cadrul acţiunilor politice ale statelor, precum şi ale unor importante organisme şi reuniuni internaţionale, devenind un subiect de cea mai largă circulaţie, atât în lucrări de specialitate, cât şi în dezbaterile publice.

Ataşată substanţial acţiunii politice, problematica drepturilor omului este înainte de toate una socială. Dar, totodată trebuie recunoscut că pentru largi grupuri ale populaţiei această terminologie şi problematică rămâne în bună parte un subiect pur teoretic, abstract sau parţial sesizat, nefiind suficient receptată semnificaţia reală a acestor drepturi, precum şi însemnătatea lor concretă şi actuală pentru viaţa practică a cetăţenilor, pentru evoluţia statului civic şi politic.

Drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului şi cetăţeanului constituie nu doar o realitate ci şi o finalitate a întregii activităţi umane.De aici şi atenţia care este acordată problemelor teoretice şi practice referitoare la drepturile omului, la protecţia şi respectul libertăţilor fundamentale ale persoanei umane.

CAPITOLUL I: ISTORICUL APARIŢIEI ŞI SISTEME DE PROTECŢIE A DREPTURILOR OMULUI

1.1. DEZVOLTAREA CONCEPTUALĂ A DREPTURILOR ŞI LIBERTĂŢILOR OMULUI

Problema cercetării drepturilor omului a cunoscut o evoluţie în domeniul ştiinţelor sociale: filozofie, ştiinţe politice, teologie, inclusiv în doctrina dreptului natural (jus naturale). Se consideră,totodată,că grija pentru protecţia drepturilor omului işi are originea îndepărtată în instituţiile Greciei Antice .

Această doctrină s-a răspândit mult în perioada revoluţiilor burgheze din secolele XVII-XVIII în statele Europei de Vest. Conceptul ei a fost aprofundat în lucrările gânditorilor cu renume mondial Hugo Grotius (1583-1645), John Locke (1632-1704), Charles-Louis Montesquieu (1689-1755) şi Jean-Jacques Rousseau (1712-1778) etc.

Teoriile şi concepţiile doctrinei dreptului natural (Jus naturale) pornesc de la teza potrivit căreia dreptul îşi are originea în natura fiinţei omenesti. O contribuţie deosebit de importantă la progresul concepţiei general-universale de reguli referitoare la fiinţa umană a adus-o Platon, care a stabilit o distincţie clară între idei şi cultură sau tradiţie, lucrările lui având un pronunţat caracter de afirmare, descoperire a libertăţilor şi drepturilor omului.

Cu toate acestea, a fost nevoie de ceva timp, înainte să se ajungă la recunoaşterea faptului că demnitatea omului este în acelaşi timp şi sursă, şi fundament.

Convingerea că individul, ca fiinţă umană, dispune de drepturi iminente, intrinseci acestei calităţi, deşi are origini îndepărtate, mai ales în concepţia creştină asupra omului, în filozofia politică şi juridică s-a impus mult mai târziu, atunci când condiţiile social-politice, impunătoare la un moment dat, au îngăduit-o.

Aşadar,în măsura în care societatea a evoluat, iar în viaţa popoarelor s-au conturat probleme noi cu diverse aspecte, au suferit corective importante concepţiile formulate privind drepturile omului. Au apărut, astfel, teorii sociale care au căutat să legitimeze prerogativa statului de a contribui la apărarea drepturilor şi libertăţilor omului şi de a întreprinde măsurile necesare pentru asigurarea drepturilor acestora în baza unei prezumţii potrivit căreia statul acţionează ca exponent şi reprezentant al întregii societăţi, apărând interesele legitime ale acesteia. Merită a fi subliniat faptul că elaborarea conceptului de drepturi ale omului a constituit, în fond, o operaţiune de sinteză, constând din generalizarea unor idei consacrate, în diferite ţări, în documente juridice cu un bogat conţinut moral şi politic, redactate de jurişti de mare prestigiu care au rezistat timpului, lăsând în urma lor valoroase opere de studiu.