Protejarea Monumentelor Istorice

Prezent si perspective

Monumentele istorice sunt bunuri imobile, construcţii şi terenuri situate pe teritoriul României sau în afara graniţelor, proprietăţi ale statului român, semnificative pentru istoria, cultura şi civilizaţia naţională şi universală.

Regimul de monument istoric este conferit prin clasarea acestor bunuri imobile conform procedurii prevăzute în legea 422/2001.

Protejarea monumentelor istorice reprezintă totalitatea măsurilor cu caracter ştiinţific, juridic, administrativ, financiar, fiscal şi tehnic menite să asigure identificarea, cercetarea, inventarierea, clasarea, evidenţa, conservarea, inclusiv paza şi întreţinerea, consolidarea, restaurarea, punerea în valoare a monumentelor istorice şi integrarea lor social-economică şi culturală în viaţa colectivităţilor locale.

Pentru protejarea monumentelor istorice se stabilesc prin lege măsuri stimulative cu caracter economic sau de altă natură. Asupra monumentelor istorice se pot aplica servituţi de utilitate publică instituite potrivit legii.

Calitatea de monument istoric este marcată în mod obligatoriu pe bunul imobil printr-un însemn amplasat de reprezentanţii primăriei în conformitate cu normele metodologice de semnalizare a monumentelor istorice.

Obligaţia privind folosinţa monumentelor istorice reprezintă actul prin care sunt precizate condiţiile şi regulile de utilizare sau de exploatare şi de întreţinere a bunului imobil clasat, denumit Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric, care însoţeşte actele de proprietate, de concesiune sau de închiriere pe tot parcursul existenţei imobilului în cauză.

Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric este servitute constituită în folosul imobilului şi se înscrie în Cartea funciară de către proprietar în termen de 30 de zile de la data comunicării ei.

Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric face parte integrantă din Cartea tehnică a construcţiei. În situaţia în care aceasta nu există Obligaţia privind folosinţa monumentului istoric ţine locul documentaţiei tehnice de utilizare a bunului imobil, în condiţiile legii.

Zona de protecţie a monumentelor istorice reprezintă suprafeţele de teren cu imobilele aferente din jurul monumentului istoric delimitate prin planurile urbanistice, avizate şi aprobate conform legii, în care se instituie reglementări privind executarea de lucrări în zonă.

Până la instituirea zonei de protecţie a fiecărui monument istoric potrivit art. 8 din legea 422/2001 se consideră zonă de protecţie suprafaţa delimitată cu o rază de 100 m în localităţi urbane, 200 m în localităţi rurale şi 500 m în afara localităţilor, măsurată de la limita exterioară, de jur-împrejurul monumentului istoric.

Zona protejată reprezintă suprafeţele de teren cu imobilele aferente, după caz, situate în intravilanul sau extravilanul localităţilor, delimitate prin planurile de amenajare a teritoriului sau prin planurile urbanistice avizate şi aprobate conform legii, prin care se stabilesc reglementări pentru intervenţiile în zonele construite sau naturale protejate.

1. Lista monumentelor istorice

Lista cuprinzând monumentele istorice include monumentele istorice clasate în grupa A sau B, se întocmeşte de Institutul Naţional al Monumentelor Istorice, cu avizul Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice şi, după caz, al Comisiei Naţionale de Arheologie.

Lista cuprinzând monumentele istorice se aprobă prin ordin al ministrului culturii şi cultelor, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, se actualizează la fiecare 5 ani.