Răspunderea Patrimonială

1.Consideratii generale privind răspunderea patrimonială

Codul muncii nu mai retine institutia răspunderii materiale,ceea ce înseamnă că regimul juridic al prejudiciilor cauzate de salariati, dar si al celor suferite de acestia din vina angajatorilor va fi cel al răspunderii civile contractuale.

Egalitatea părtilor în contractul individual de muncă, implică reglementarea legală si a răspunderii patrimoniale a angajatorului fată de salariatii săi.Răspunderea patrimonială reciprocă a părtilor raportului juridic de muncă, constituie, ca natură juridică o varietate a răspunderii civile contractuale , cu anumite particularităti determinate de specificul raporturilor juridice de muncă.

În doctrină, răspunderea patrimonială a salariatilor a fost definită ca acea formă de răspundere juridică, care constă în obligatia acestora de a repara pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor , definitie care nu acoperă nici obligatia de restituire a salariatilor si nici răspunderea angajatorului pentru prejudiciul cauzat salariatilor.

2.Răspunderea patrimonială a salariatilor

Salariatii răspund patrimonial, în temeiul normelor si principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina si în legătură cu munca lor. Răspunderea patrimonială a salariatilor este de natură contractuală, decurgând din contractul individual de muncă încheiat anterior între salariat si angajator.Contractul trebuie să fie valabil încheiat.

Răspunderea patrimonială a salariatilor are drept scop :

 apărarea patrimoniului angajatorului prin recuperarea prejudiciului produs de proprii salariati;

 prevenirea altor pagube pe care le-ar putea săvârsi alti salariati;

 ocrotirea intereselor individuale ale salariatilor prin stabilirea unor măsuri protective în cazul răspunderii lor comparativ cu răspunderea civilă contractuală.

2.1.Conditiile răspunderii patrimoniala a salariatilor

În cazul în care un salariat produce din vina si în legătură cu munca sa un prejudiciu material angajatorului, Codul muncii stabileste conditiile si modul în care acest prejudiciuse poate recupera.

În conceptia Codului muncii, pentru ca un salariat să răspundă patrimonial fată de angajatorul său se impune să fie întrunite, cumulativ următoarele conditii:

a)Cel care a produs prejudiciul trebuie să fie salariat al unitătii păgubite, singura exceptie fiind posibilă când paguba a fost descoperită după desfacerea contractului individual de muncă; dar si în acest caz, recuperarea pagubei se va face tot în cadrul răspunderii patrimoniale, indiferent dacă persoana în cauză a trecut în alt loc de muncă sau s-a angajat la altă unitate.

Răspund patrimonial fată de angajator, ucenici care isi desfăsoară activitatea pe baza contractului de ucenicie la locul de muncă, salariatii care sunt părti într-un contract de calificare sau adaptare profesională, precum si salariatii cu munca la domiciliu, în acest caz fiind vorba de un prejudiciu produs nu la sediul angajatorului, ci la domiciliul salariatulu, dar în legătură cu munca. Aceeasi răspundere o au si salariatii detasati fată de angajatorul cesionar.

Nu răspund patrimonial: salariatii delegati fată de unitatea unde au fost delegati, deoarece nu există raport de muncă cu acesta;salariatul agentului de muncă temporară, ipoteza în care produce o pagubă cu ocazia prestării muncii pentru utilizator;persoanele care prestează munca pentru o persoană fizică sau juridică, fără a avea calitatea de salariati(ucenicii si elevii în practică profesională sau în cazul voluntariatului).

b)Să existe fapta ilicită a salariatului, săvârsită în legătură cu munca sa. Salariatii au obligatia să repare prejudiciul cauzat unitătii din vina si în legătură cu munca lor.Ori de câte ori nu este vorba de o răspundere contractuală(fapta prin care s-a produs nu are legătură cu munca ), se vor aplica regulile răspunderii civile delictuale.

Caracterul ilicit al faptei se analizează în raport cu obligatiile de serviciu decurgând din contractul individual de muncă în continutul căruia sunt incluse, pe lânga obligatiile concrete, specifice naturii, functiei, felului si locului muncii, toate celelalte îndatoriri prevăzute în legi si în alte acte normative.