Restructurarea statului de drept - element constitutiv al procesului de democratizare în România

ARGUMENT

Tema acestei lucrări m-a fascinat, m-a făcut să caut răspunsuri la întrebările care se iveau odată cu dezvoltarea noului stat de drept român.

Ca viitor ofiţer şi manager, consider că este imperios necesar să ştiu ce trebuie, cum trebuie şi unde trebuie intervenit pentru dezvoltarea democraţiei în statul pe care ne-am ales să-l slujim atât afectiv cât şi participativ.

Îmi place să cred ca în România se fac eforturi pentru democratizarea tuturor instituţiilor statului, că putem să scrutăm viitorul înscriindu-ne în circuitul mondial de valori, că putem înţelege mai bine unii termeni, că putem percepe ce se întâmplă pe plan mondial şi cam unde ne aflăm noi în încercarea de a redeveni în rândul marilor civilizaţii.

Este un adevăr de necontestat faptul ca România, începând cu dec. 1989, s-a înscris pe un drum nou, drumul marilor speranţe inoculate naţiunii Române de principiile libertăţii, democraţiei, demnităţii, legalităţii şi aceasta, nu ca o simplă dorinţă a noastră , a românilor, ci fiindcă noua cale de urmat era de stringentă necesitate şi actualitate.

Una dintre aceste valori incontestabile este statul de drept, rezultat al simbiozei dintre elementul “stat” şi elementul “ drept”, un concept cu caracter de noutate pentru români, ca de altfel şi pentru celelalte popoare din ţările foste socialiste.

Remarcabili autori au realizat lucrări, studii şi analize de înaltă profunzime în domeniu. Dar rezultatele în plan practic, acţiona mai ales în ultima perioada de timp, nu sunt pe măsura aşteptărilor, fapt ce ne îndreptăţeşte sa aducem în actualitate cele arătate de Dimitrie Gusti: “S-a crezut multă vreme în puterea nelimitată a legilor şi a reformelor politice. S-a crezut că este de ajuns să se voteze o constituţie, ca o ţară să devină un stat constituţional şi să apară moravuri constituţionale

Experienţa aceasta s-a dovedit dezastruoasă.”

Dificultăţile privind buna funcţionare a statului de drept pot fi mai mari sau mai mici şi pot fi valabile atât pentru ţari consolidate cât şi intr-o măsura mai mare, pentru ţări ca România, faţa de care de curând profesorul Ion Deleanu spunea că suntem “într-o perioadă în care se buchiseşte încă alfabetul statului de drept.”

Unele considerente ţin de istoria recentă a României, de decembrie 1989 când, o dată cu victoria Revoluţiei române, din lipsa de repere pentru factorii cu responsabilităţi de comandă, dar şi de protecţie juridică a forţelor instituţionalizate, am asistat la tragedii individuale şi ale unor instituţii ale statului cu urme adânci şi astăzi.

În speranţa că prin această modestă lucrare ne vom aduce şi noi contribuţia la democratizarea şi mai puternică în viitor a instituţiilor statului şi că vom ajuta Legislativul şi Executivul de a da naţiunii acele legi care să ferească istoria prezentă şi viitoare de orice echivoc, scrutăm cu speranţă şi încredere viitorul.

CAPITOLUL I

Statul instituţie centrală a sistemului politic

1.1.Conceptul de stat

Statalitatea este, în prezent, principiul dominant al organizării politice. Exceptând Antartica lumea este “parcelata “ în state separate care , prin recunoaştere mutuala, formează sistemul internaţional.

Statul este o instituţie unică şi se afla deasupra celorlalte organizări ale societăţii.

Pentru a exista, statul este trebuie sa întrunească trei elemente: teritoriu, populaţie şi guvern, ceea ce înseamnă că statul este definit “ ca o colectivitate umană “, instalată permanent pe un teritoriu şi având o structură de organe ale puterii care se bucură de suveranitate.