Rolul Instituțiilor și Organismelor Europene în Protecția Drepturilor Omului

2.2. Sistemul institutional de consacrare si protectie a drepturilor omului în cadrul Uniunii Europene

Uniunea Europeana este o structura organizationala internationala cu caracter interguvernamental, la nivel regional european. Uniunea Europeana poate fi calificata ca fiind o organizatie internationala interguvernamentala, având propria sa capacitate juridica internationala, chiar daca prezinta anumite particularitati, rezultat al faptului ca este vorba de o constructie evolutiva, al carei desen institutional este înca în curs.

Desi personalitatea sa juridica internationala si calitatea de organizatie internationala sunt, înca subiect de controversa în literatura de specialitate, (Popescu C, 64) credem ca Uniunea Europeana poate fi calificata ca fiind o organizatie internationala interguvernamentala, având propria sa capacitate juridica internationala, chiar daca prezinta anumite particularitati, rezultat al faptului ca este vorba de o constructie evolutiva, al carei desen institutional este înca în curs. (Selejan-Gutan B, 208)

Uniunea Europeana se compune din trei piloni, unul institutional si doi de cooperare interguvernamentala, cu precizarea ca frontiera dintre ele nu este rigida. Pilonul institutional este constituit din trei organizatii internationale propriu-zise: Comunitatea Europeana (fosta Comunitate Economica Europeana înainte de intrarea în vigoare a Tratatului asupra Uniunii Europene), Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului si Comunitatea Europeana a Energiei Atomice. Aceste trei Comunitati Europene dispun de un sistem comun de organe. Ceilalti doi piloni ai Uniunii Europene sunt domeniile de cooperare interguvernamentala: cooperarea în materia politicii externe si de securitate comuna si cooperarea în materia justitiei si a afacerilor interne. De asemenea, Uniunea Europei Occidentale, organizatie internationala distincta, cu caracter politic si militar, face parte integranta din dezvoltarea Uniunii Europene.

Initial, Comunitatile Europene nu aveau competenta decât (aproape) exclusiv în domeniul economic, deci nu si în materia drepturilor omului . Treptat, prin largirea domeniului de actiune si prin sporirea competentelor decizionale, Uniunea Europeana nu a mai putut sa se dezintereseze de problema drepturilor omului, aceasta devenind în prezent, prin evolutia conjugala a dreptului comunitar conventional, derivat si jurisprudential, un element central.

Tratatele constitutive ale Comunitatilor Europene nu recunosteau decât libertati de natura economica, în acord cu natura acestor organizatii internationale. Prin tratatele ulterioare, problema drepturilor omului în general apare mentionata în dreptul comunitar originar.

Astfel, Actul Unic European prevede, în preambul, ca statele membre sunt decise sa promoveze împreuna democratia, bazându-se pe drepturile fundamentale, recunoscute în constitutiile si legile statelor membre, în Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale si în Carta sociala europeana, în special libertatea, egalitatea si justitia sociala.

Tratatul asupra Uniunii Europene confirma, în preambul, atasamentul statelor membre la principiile libertatii, democratiei si respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept. În art. F par. (2), aflat în titlul I – „Dispozitii comune”, se prevede ca Uniunea Europeana respecta drepturile fundamentale, asa cum au fost garantate de Conventia europeana pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, semnata la Roma la 4 noiembrie 1950, si asa cum rezulta din traditiile constitutionale comune ale statelor membre, toate acestea fiind considerate în principii generale ale dreptului comunitar. Prin art. J.1 par. (2) liniuta finala, aflat în titlul V – „Dispozitii privind politica externa si de securitate comuna”, se prevede ca obiectiv al politicii externe si de securitate comuna dezvoltarea si consolidarea democratiei si a statului de drept, precum si respectarea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Tratatul de modificare a Tratatului privind Uniunea Europeana, tratatelor instituind Comunitatile europene si anumitor acte conexe adauga un nou alineat la preambulul Tratatului asupra Uniunii Europene, potrivit caruia statele parti confirma atasamentul lor la drepturile sociale fundamentale, astfel cum sunt definite în Carta sociala europeana, semnata la Torino la 18 octombrie 1961, si în Carta comunitara a drepturilor sociale fundamentale ale lucratorilor din 1989. Se modifica si art. F par. (1) din Tratatul asupra Uniunii Europene, stipulându-se ca Uniunea este fondata pe principiul libertatii, al democratiei, al respectului drepturilor omului si libertatilor fundamentale, precum si al statului de drept, principii care sunt comune statelor membre. De asemenea, se prevede sporirea competentelor Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene în materia protejarii drepturilor fundamentale si extinderea acestei competente, în anumite conditii, si la pilonul al treilea al Uniunii Europene, cooperarea în materie de justitie si afaceri interne.

Evolutia protectiei comunitare a drepturilor omului a fost puternic influentata de jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene. De multe ori, dreptul comunitar originar nu a facut altceva decât sa formalizeze conventional solutiile statuate deja pe cale pretoriana.

Cu caracter general, Uniunea Europeana are o activitate mai redusa în consacrarea drepturilor omului si mult mai bogata în apararea acestora (în special prin activitatea Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene). În ciuda diverselor initiative si a numeroaselor declaratii de principii, nu exista înca texte cu forta juridica destinate sa protejeze în mod special drepturile omului în ordinea juridica a Uniunii Europene.