Succesiunea ca Mod de Dobândire a Proprietății

CAPITOLUL I Clasificare mod de dobandire a dreptului de proprietate

1. CLASIFICARE

În dreptul roman cea mai cunoscută clasificare a modurilor de dobândire a proprietăţii, expusă pentru prima oară de Gaius şi consacrată de Institutele lui Iustinian, este clasificarea în moduri de dobândire a proprietăţii după dreptul natural sau al ginţilor (ocupaţiunea, tradiţiunea, accesiunea, specificaţia) şi moduri de dobândire după dreptul civil (in iure cesio, mancipaţiunea, uzucapiunea, advindicatio şi legea). Tot romană este şi clasificarea în moduri de dobândire (per singulas res) şi moduri de dobândire universale (per universitatem) care se păstrează şi astăzi.

În prezent, modurile de dobândire a proprietăţii pot fi clasificate după mai multe criterii:

a) După întinderea dobândirii, modurile de dobândire a dreptului de proprietate sunt:

- moduri de dobândire universale sau cu titlu universal, când dobânditorul primeşte întreaga universalitate sau o parte (fracţiune) din universalitatea patrimoniului unei persoane. Aşa sunt: succesiunea legală, legatul universal ori cu titlu universal;

- moduri de dobândire cu titlu particular, când dobânditorul primeşte unul sau mai multe bunuri individual-determinate. Aşa sunt: contractele translative de proprietate, legatele cu titlu particular, tradiţiunea, hotărârea judecătorească, accesiunea, uzucapiunea.

b) După momentul în care operează transmisiunea, modurile de dobândire a proprietăţii se clasifică în:

- moduri de dobândire între vii (inter vivos), care îşi produc efectele în timpul vieţii autorului, aşa cum este contractul translativ de proprietate;

- moduri de dobândire pentru cauză de moarte (mortis causa) care îşi produc efectele la încetarea din viaţă a autorului ( succesiunea legală,

legatele).

c) După caracterul transmisiunii, adică în funcţie de scopul urmărit de autor, modurile de dobândire a proprietăţii se clasifică în:

- moduri de dobândire cu titlu oneros, când autorul transmite dreptul de proprietate cu condiţia primirii unui echivalent din partea dobânditorului, aşa cum se întâmplă în cazul contractelor cu titlu oneros;

- moduri de dobândire cu titlu gratuit, când autorul transmite dreptul de proprietate fără să aştepte primirea unui echivalent, aşa cum sunt donaţia, succesiunea legală sau testamentară.

d) După situaţia juridică a bunului în momentul dobândirii, există:

- moduri originare de dobândire, reprezentând acele mijloace juridice de dobândire a dreptului de proprietate care nu implică o transmitere juridică a sa de la o persoană la alta, dreptul născându-se direct în patrimoniul titularului. Fac parte din această categorie: uzucapiunea, ocupaţiunea şi accesiunea;

- moduri de dobândire derivate, reprezentând mijloacele juridice de dobândire a dreptului de proprietate care implică transmiterea dreptului de la o persoană la alta. Fac parte din această categorie: convenţia, succesiunea legală sau testamentul.

2. CONVENŢIA (CONTRACTUL)

Convenţia sau contractul este cel mai important mod derivat de dobândire a drepturilor reale.

Contractul este definit de lege prin art. 942 C. civ., ca fiind „ acordul între două sau mai multe persoane spre a constitui sau stinge între dânşii un raport juridic.

În doctrină , contractul a fost definit ca „ acordul între două sau mai multe persoane în scopul de a produce efecte juridice”, iar potrivit unei definiţii analitice, el reprezintă „înţelegerea între două părţi în vederea constituirii, modoficării ori stingerii de raporturi juridice”.

Contractul constituie cel mai important şi mai uzitat mod de dobândire a dreptului de proprietate şi a celorlalte drepturi reale. Constituie moduri de dobândire a dreptului de proprietate precum şi a celorlalte drepturi reale numai contractele translative sau constitutive de drepturi reale, nu şi cele generatoare de drepturi de creanţă. Sunt contracte constitutive sau translative de drepturi reale contractele de vânzare-cumpărare, contractele de schimb, de donaţie, de împrumut, de rentă viageră

Codul civil consacră principiul că prin ea însăşi, fără a necesita o operaţie subsecventă suplimentară, convenţia este translativă de drepturi reale. Astfel, conform art. 971 C. civ., transmiterea dreptului de proprietate sau constituirea unui drept real se realizează chiar în momentul încheierii contractului: „În contractele ce au ca obiect translaţia proprietăţii sau unui alt drept real, proprietatea sau dreptul se transmite prin efectul consimţământului părţilor, şi lucrul rămâne în rizico-pericolul dobânditorului, chiar când nu i s-a făcut tradiţiunea bunului”.