Supremația Constituției

CAP I. SUPREMAŢIA CONSTITUŢIEI

1. Conceptul şi temeiurile supremaţiei Constituţiei:

Supremaţia Constituţiei stabileşte locul Constituţiei în sistemul normativ, ţinând seama de ierarhia actelor normative, a sistemului de drept şi de locul dreptului constituţional în sistemul de drept. Într-o societate organizată în stat, Constituţia este sursa tuturor reglementărilor în domeniile economice, politice, sociale şi juridice. Deci, supremaţia Constituţiei nu este o categorie strict juridică, ci una politico-juridică care exprimă faptul că legea fundamentală este rezultatul transformărilor societăţii şi marchează o etapă istorică din viaţa unei ţări şi dă expresie şi stabilitate politico- juridică realităţilor şi perspectivelor etapei istorice în care a fost adoptată. Această poziţie deosebită în sistemul social-politic implică un conţinut normativ complex, dar bineînţeles şi importante consecinţe statale şi juridice.

Supremaţia Constituţiei este o noţiune complexă în conţinutul căreia se cuprind trăsături şi elemente politice şi juridice care exprimă poziţia supraordonată a Constituţiei, nu numai în sistemul de drept, ci şi în întregul sistem social - politic al unei ţări.

În sprijinul fundamentării supremaţiei Constituţiei în literatura de specialitate se aduc mai multe argumente. Prin esenţa sa ca şi prin funcţia sa socială, Constituţia are o valoare juridică superioară faţă de orice altă normă de drept. În consecinţă, toate actele normative, adoptate de Parlament şi Guvern, precum şi actele emise de celelalte autorităţi publice, trebuie să se conformeze normelor şi principiilor constituţionale. În cazul în care un act normativ, inclusiv o lege adoptată de Parlament sau regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia contravin Constituţiei, nu pot produce efecte. Justificarea teoretică a supremaţiei Constituţiei rezidă chiar în caracterul politic şi juridic al acesteia. Astfel, în Constituţie îşi găseşte expresie voinţa supremă a poporului în ceea ce privesc obiectivele şi instrumentele de exercitare ale puterii politice. Normele constituţionale fixează principalele instrumente de guvernare, stabilesc autorităţile care vor înfăptui guvernarea şi raporturile între acestea. Totodată, Constituţia este sediul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. În plus, Constituţia este factorul structurant al ordinii juridice căreia îi furnizează principiile fundamentale.

În concluzie remarcăm că supremaţia Constituţiei constituie o calitate a Constituţiei care o situează în vârful instituţiilor politico-juridice din stat, fiind sursa tuturor reglementărilor în domeniile economice, politice sociale şi juridice.

Temeiurile supremaţiei Constituţiei sunt următoarele:

- ea legitimează puterea, convertind voinţele individuale sau colective în voinţe de stat;

- ea conferă autoritate guvernanţilor, îndreptăţindu-le deciziile şi garantându-le aplicarea;

- ea determină funcţiile şi atribuţiile ce revin autorităţilor publice;

- consacrând drepturile şi datoriile fundamentale, diriguieşte raporturile dintre cetăţeni, dintre ei şi autorităţile publice;

- indică sensul sau scopul activităţii statale, adică valorile politice, ideologice şi morale sub semnul cărora este organizat şi funcţionează sistemul politic;

- reprezintă temeiul fundamental şi garanţia esenţială a ordinii de drept;

- ea este, în cele din urmă, reperul decisiv pentru aprecierea validităţii tuturor actelor şi faptelor juridice.

2. Fundamentarea ştiinţifică a Constituţiei:

Baza ştiinţifică a supremaţiei Constituţiei se impune a fi căutată în dialectica fenomenului statal-juridic, în complexitatea şi logica fenomenelor economice, politice, sociale şi juridice, în interrelaţiile dintre ele, identificând corect şi distingând cauzele şi condiţiile de efecte şi consecinţe, pe de o parte şi de garanţii, pe de altă parte. Identificarea lanţului de cauze şi efecte se poate face observând corelaţiile dintre drept, economie, putere şi politică. Statul şi dreptul sunt mijloace de realizare a politicii, iar politica este determinată sau condiţionată de starea socială. Rezultă că legea fundamentală este determinată în ultimă instanţă de condiţiile materiale şi culturale din societatea dată.

Cauzele economice, sociale şi juridice determină, în cazul Constituţiei, un conţinut şi o formă deosebite . Ca lege, Constituţia este expresia voinţei guvernanţilor reprezentând poporul, voinţă condiţionată şi determinată de contextul economic, social, politic şi cultural din societatea în care este edictată.

Supremaţia Constituţiei se exprimă prin funcţiile sale. Exprimarea voinţei guvernanţilor este chiar funcţia puterii de stat. Legătura dintre Constituţie şi putere este puterea organizată a guvernanţilor de a exprima şi realiza voinţa lor ca voinţă general obligatorie pentru întreaga societate. Funcţiile Constituţiei sunt determinate de funcţiile puterii al cărei conţinut este dat de factorii economici, politici, sociali şi culturali. Deci, fundamentarea ştiinţifică a supremaţiei Constituţiei se regăseşte în totalitatea acestor factori care se află într-o strânsă legătură şi interacţiune şi care trebuie priviţi, în raport cu legea fundamentală, în indivizibilitatea lor.