Teoria generală a dreptului

1. Formularea si definitia dreptului

Dreptul este sistemul normelor stabilite sau recunoscute de stat, in scopul reglementari relatiilor sociale conform vointei de stat, a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Termenul „drept” este folosit în doua sensuri si anume:

- ca ansamblu de reguli juridice de conduita sau normele juridice din societate, denumit si drept obiectiv ;

- dreptul ce apartine unei persoane (fizice sau juridice) în temeiul normei juridice, pe care-l denumim drept subiectiv.

Dreptul obiectiv nu vrea sa însemne ca ansamblul de norme juridice cuprinse în legi au o existenta independenta de vointa, interesul si constiinta oamenilor, asa cum au legile si fenomenele naturii. Dimpotriva, dreptul obiectiv exprima vointa si interesele societatii sau ale unor grupuri sau categorii sociale, interese fixate si obiectivate în norme juridice sub forma de legi sau alte acte aparate de puterea publica. Deci, când avem în vedere ansamblul normelor juridice, indiferent de forma pe care au îmbracat-o de-a lungul timpului (legi, obiceiuri, acte), avem în vedere dreptul obiectiv. Daca vorbim însa de drepturile unei persoane (fie o persoana fizica, fie o persoana juridica), cum ar fi dreptul de proprietate asupra casei, terenului, asupra firmei comerciale, dreptul la vot, dreptul la salariu etc., atunci vorbim de dreptul subiectiv pe care persoana fizica îl foloseste si îl exercita. Evident, drepturile subiective sînt legate organic de dreptul obiectiv, caci drepturile subiective nu exista fara a fi prevazute în norme juridice. Evident co if existenta dreptului obiectiv ar ramâne fara sens, daca prescriptiile normelor sale nu s-ar realiza prin drepturi subiective în relatii interumane.

2. Normele tehnice

Normele tehnice au în vedere cerinta comportamentului uman fata de natura. Normele tehnice se întemeiaza pe legile naturii si au un caracter obiectiv, deci nu depind de vointa omului. Omul nu le poate schimba, dar le poate si trebuie sa le cunoasca pentru a le folosi în mod corect. Un exemplu de norma tehnica este prelucrarea pamântului în conformitate cu normele agrozootehnice; sau normele de folosire a unei masini, a unui agregat sau utilaj tehnic. Fara respectarea normelor tehnice nu se poate obtine rezultatul dorit. În societatea moderna industrializata si computerizata folosirea si respectarea normelor tehnice cu mare cuprindere este foarte importanta pentru ca activitatea umana sa se poata desfasura normal si cu un randament deosebit. De aceea, multe norme tehnice au devenit obiect de reglementare juridica, devenind prin aceasta si norme sociale juridice. De exemplu, domeniul ecologic, cel al circulatiei, al transportului si telecomunicatiilor etc.

Scopul normelor tehnice este de a obtine cu minimul de efort maximul de rezultate. Normele tehnice pot fi incalcate sau nesocotite drept urmare se sanctioneaza, deoarece, nerespectarea acestor norme pot cauza pagube materiale si morale oamenilor si proprietatilor acestora. Mormele tehnice sunt reglementari juridice. Totusi ele asigura forta coercitiva a statului. Normele tehnice reprezinta o categorie a normelor de drept si sunt benefice pentru dezvoltarea productiei si in procesele tehnologice. In general normele tehnice ajuta la prelucrarea datelor in laboratoare, a unor date si fapte juridice pentru eficientizarea luptei impotriva infractionalitati.

3. Morala

Reprezinta un ansamblu de conceptii si reguli, cu privire la bine si la rau, drept sau nedrept, permis sau nepermis. Normele de morala sunt creatia societati sau grupurilor sociale. Morala, ca sistem de norme, se bazeaza pe convingerea intima si pe constiinta personala a fiecarui individ în comportamentul sau. Mobilul regulii morale este datoria persoanei fata de sine însasi. Oamenii îsi raporteaza comportarea la valorile morale de bine sau rau, din care decurge si definirea acestui comportament ca moral sau imoral. Morala are deci ca valori fundamentale principiile binelui, dreptatii, justitiei si adevarului, valori promovate si aparate de drept.

Normele de morala indica oamenilor conduita necesara si arata consecintele nerespectarii acestei conduite.

Raportul dintre morala si drept este o problema mult discutata de-a lungul timpului, pentru ca în multe privinte normele morale erau confundate cu normele juridice. Înca din antichitate, gândirea juridico-politica a fost preocupata de raportul dintre drept si morala. Daca în Grecia antica nu se facea o distinctie bine precizata între cele doua categorii de norme sociale, doctrina juridica romana a facut pasi însemnati în sensul conceperii dreptului independent de morala. Ch. Thomasius (1655-1728) a separtat pentru prima data, din punct de vedere teoretic, dreptul de morala. La analiza acestui raport si-a adus o mare contributie filozoful german Kant, care a relevat caracterul absolut, aprioric al legii morale. Unii filozofi au mers pâna la identificarea naturii normelor juridice si morale, iar altii au considerat ca stiinta dreptului trebuie sa faca abstractie de influenta moralei ca si a politicii si a altor factori extrajuridici asupra dreptului. Juristii în cvasitotalitatea lor, sunt de parere ca între drept si morala exista o corelatie organica deoarece principiile morale ale binelui, dreptatii, justitiei si adevarului sunt aparate si promovate si de drept. Dar fiecare din cele doua categorii, respectiv dreptul si morala, îsi pastreaza identitatea.

Normele morale sunt de regula nescrise si nu sunt in mod obligatoriu cuprinse in acte. Normele de drept in schimb imbraca forme oficiale de stat. Normele morale nu sunt acte oficiale ce trebuie respectate si nu sunt garantate de forta coercitiva a statului ci de factori sociali, opinie publica si gupuri sociale si se transmite in general prin educatie.

Vechimea moralei este tot atat de mare cat si societatea, pentru ca ea a jucat si joaca un rol deosebit de important în reglementarea relatiilor sociale si în asigurarea ordinii sociale.