Amenjarea hidrotehnică a râului Tarcău

Sistemul hidrologic

Sistemul hidrologic reprezinta faza terestra a ciclului apei in natura. Volumul total de apa la un moment dat fiind constant, este considerat un sistem inchis in care diferenta dintre masele de apa intrate si iesite dintr-un spatiu hidrografic reprezinta volumele de apa acumulate.

Schema generala a sistemului

Intrarile in sistemul hidrologic, reprezentate fizic prin precipitatia totala Pt, sunt date de sumaprecipitatiilor sub forrna de ploaie (Pp), de zapada (Pz), apa rezultata din condensarea vaporilor lasuprafata solului (Pc) si precipitatia sub forrna de grindina (Pg). Ultimele doua, Pc si Pg, au o

pondere relativ mica in valoarea precipitatiei totale.

In cazul precipitatiilor solide, actiunea lor hidrologica are loc din momentul in care stratul dezapada incepe sa cedeze apa prin topire. Pentru a se dispune de intrarea in sistem sub forma de aport de apa, este necesar a se cunoaste modul de transformare a zapezii in apa cedata in functie de evolutia factorilor rneteorologici (temperatura aerului, deficitul de umiditate, vantul, etc.), starea fizica a stratului de zapada si distributia acestuia pe teritoriul unui bazin hidrografic.

Elaborarea modelelor matematice hidrologice au la baza cunoasterea procesului ploaie-scurgere.

Modelarea matematica a acestui proces constituie una din cele mai importante tehnici de studiu a formarii si propagarii scurgerii in bazinele hidrografice. Cantitatea totala de precipitatii ce cade pe

suprafata unui bazin hidrografic este initial interceptata de invelisul vegetal (Ai) si apoi de zoneledepresionare ale suprafetei pamintului (Ad), unde apa stagneaza. Acestea reprezinta o prima reducere (pierderi initiale). Apa retinuta se va evapora sau se va infiltra ulterior.

Schema fizica a sistemului hidrologic

Reţeaua hidrografică este reprezentată de totalitatea căilor de concentrare a curenţilor de apă de suprafaţă într-un bazin dat . Este una din caracteristicile cele mai importante ale bazinului. Se defineşte ca fiind ansamblul cursurilor de apă naturale sau artificiale, permanente sau temporare, care participă la curgere. Reţeaua temporară (periodică) este alcătuită din totalitatea văilor, vâlcelelor, torenţilor, râpelor, şanţurilor prin care se scurg apele după ploi sau după topirea zăpezilor.

Reţeaua hidrografică poate lua diferite forme (figura1). Diferenţierea unei reţele hidrografice ia in considerare factorii geologici, climatici, antropici şi panta terenului.

Figura 1 : Forme ale reţelelor hidrografice .

Reţeaua hidrografică, pe teritoriul ţării noastre, este dispusă radial faţă de coroana muntoasă. Lungimea totală a râurilor (exceptând cursurile cu scurgere temporară) este de circa 66.000 km, densitatea medie a reţelei hidrografice fiind de 0,5 km/km2. Densitatea reţelei hidrografice prezintă zonalitate verticală, variind de la 0 km/km2 în zona de şes, până la 1,4km/km2 în zona de munte.

În limitele de 237.500 km ale teritoriului României se individualizează mai mult de 4000 de râuri care au suprafaţa bazinului de recepţie mai mare de 10 km2. Lungimea totală a acestor cursuri de apă este de peste 60.000 km. În totalitatea sa, reţeaua hidrografică a României este tributară Mării Negre prin intermediul Dunării pentru cea mai mare parte a teritoriului ţării şi direct pentru zona estică a Dobrogei. Dispoziţia concentrică a principalelor forme de relief faţă de Munţii Carpaţi face din aceştia cumpăna principală a apelor, compartimentată, datorită tectonicii, prin trei culoare importante : Someş, Mureş şi Olt, care drenează cuveta internă a bazinului Transilvaniei spre zonele exterioare ale munţilor.

Referitor la elementele reţelei hidrografice se constată că, în ţara noastră, predomină lungimea redusă a râurilor. Predominarea râurilor scurte este consecinţa directă a etajării verticale a reliefului, a climatului, a diferenţierilor petrografice evidente şi, îndeosebi, a configuraţiei radiar – divergente a reţelei hidrografice. Astfel, pentru zonele montane şi submontane, cu energie mare de relief, roci cu permeabilitate redusă şi precipitaţii bogate, este caracteristică prezenţa unui număr mare de râuleţe cu bazine reduse, spre deosebire de zonele de şes unde există condiţii minime de formare a unor râuri cu lungimi mai mari.

După lungimea pe teritoriul României, cele mai mari cursuri de apă sunt : Prutul şi Mureşul (716 km), Oltul (698 km), Siretul (592 km), Ialomiţa (414 km), Someşul (345 km), Jiul (348 km), Argeşul (339km).

Din punct de vedere hidroenergetic, teritoriul României a fost împărţit în 9 bazine hidrografice, aşa cum este ilustrat în figura de mai jos: