Analiza Riscurilor Induse de Inundații

1.Noţiuni fundamentale

- Riscul exprimă probabilitatea apariţiei unei neplăceri în anumite circumstanţe definite, adesea cuantificat de gradul de severitate al neplăcerii;

- Hazardul exprima potenţialitatea creerii unei neplăceri;

- Evaluarea riscului de mediu include:

– orice procedură ştiinţifică utilizată pentru a produce o estimare cantitativă a riscului de mediu;

2. Metodologie

Ord. 184/1997 al MAPPM:

• riscul- este “probabilitatea apariţiei unui efect negativ într-o perioadă de timp specificată” (pericol x expunere)

• evaluarea riscului- este “un proces pentru identificarea, analizarea... şi controlarea pericolelor datorate prezenţei unei substanţe periculoase...”

Acest ordin are două componente:

- estimarea riscului- identificarea pericolelor, mărimea efectelor şi probabilitatea manifestării acestor efecte;

- calcularea riscului- cuantificarea importanţei pericolelor şi a consecinţelor pentru persoane sau pentru mediul afectat.

3.Rezumat

Această lucrare prezintă aspecte de ordin teritorial şi temporal referitoare la viiturile din nordul României în perioada 1970-2005. Datele obţinute din analiza frecvenţei sezoniere şi a elementelor caracteristice inundaţiilor pot conduce la elaborarea unor studii privind riscurile induse de inundaţii.

4. Inundaţiile în România

Pe teritoriul României, se produc şi numeroase inundaţii, provocate de cantităţi mari de precipitaţii, care cad în intervale scurte de timp, de ordinul orelor, uneori chiar al minutelor.O analiză a periodicităţii regimului meteorologic şi hidrologic pe teritoriul României pe 120 de ani (1881-2001) reliefează trei stări de regim: ploios, normal şi secetos, cu perioade cuprinse între 11 şi 20 de ani.

Din consemnările cronicarilor rezultă ca viituri catastrofale (inundaţii) s-au produs cu regularitate pe teritoriul României, acestea fiind o consecinţă a climatului temperat continental: în secolul al XVI-lea s-au produs 10 inundaţii de proporţii, în timp ce în secolul al XVII-lea au fost consemnate 19; în secolul al XVIII-lea sunt amintite 26, în secolul al XIX-lea 28, iar în secolul al XX-lea 42. Dupa cum se poate remarca, frecvenţa inundaţiilor a crescut, în primul rând din cauza schimbărilor climatice, dar şi ca o consecinţă a reducerii capacităţii de transport în albiile minore ale arterelor hidrografice, ca urmare a aluvionărilor, a îndiguirilor, a despăduririlor din bazinele de recepţie-colectare şi a diferitelor construcţii în albia majoră.

Anul 2005 poate fi considerat un an al inundatiilor pentru România. Viiturile care au produs inundaţiile din 2005 din România au fost generate, în primele luni (din februarie până în aprilie) de suprapunerea ploilor cu topirea zăpezilor, cu deosebire în spaţiul bănăţean; ulterior, între lunile iunie-septembrie, viiturile au fost provocate de ploi torenţiale de scurtă durată cu o intensitate sporită în intervale foarte scurte de timp, de ordinul a 2-3 zile.

Dacă ne referim la ultimii 35 de ani, luând ca repere anii 1970 şi 2005, se pot sublinia următoarele:

-inundaţiile din 1970 s-au restrâns, ca perioadă, la lunile mai-iunie şi s-au produs cu precădere pe râurile de ordinul I – Someş, Crişuri, Mureş, Olt, Argeş, Siret, inclusiv pe Dunăre;

- la nivelul anului 1970 erau mai puţine lacuri de acumulare care să atenueze viiturile şi mai puţine porţiuni îndiguite în albiile râurilor;

-pagubele materiale şi pierderile de vieţi omeneşti au fost mult mai mari în 1970 în comparaţie cu cele din 2005;

-inundaţiile din 2005, cu excepţia câtorva râuri de ordinul I (Siret, cu afluenţii săi, Buzău, Trotuş, Putna, Mureş, Ialomiţa), s-au produs pe râuri mici, dar au avut un grad mult mai mare de extindere teritorială, uneori cu caracter repetitiv (Trotuş, Buzău, Ialomiţa).

Ceea ce se întâmplă pe teritoriul României, referindu-ne aici la cele două categorii de fenomene hidrometeorologice -secete şi inundaţii- sunt consecinţele, în primul rând, al schimbărilor climatice globale sau variaţiilor climei la nivel planetar şi regional, iar în al doilea rând intervenţiei antropice în peisajul specific.

În România, pe fondul acestor modificări globale, accentuarea producerii inundaţiilor pe bazine hidrografice mici este cauzată de despăduririle necontrolate efectuate după anul 1990, care determină o scurgere rapidă a apei pe versanţi, intensificarea eroziunii solului şi a alunecărilor de teren, de colmatarea albiilor minore şi de construcţiile de locuinţe şi de alte utilităţi în spaţiile virtual inundabile.

5. Inundaţiile în nordul României

5.1.Elemente de unitate teritorială

Teritoriul luat în studiu se suprapune Podişului Someşan şi părţii nordice a Câmpiei Transilvaniei şi este drenat de afluenţii Someşului între Dej şi Jibou. Parte integrantă a Depresiunii Transilvaniei, Podişul Someşan reprezintă compartimentul nord-nord-vestic al acestuia, fiind cea mai extinsă şi cea mai complexă unitate din cele trei mari diviziuni ale Podişului Transilvaniei.

CâmpiaTransilvaniei, între Someş şi Mureş, o câmpie în sens agricol, ea fiind o regiune deluroasă relativ netedă, cu văi scurte pe care s-au amenajat iazuri. La sud de Mureş, Podişul Târnavelor, Podişul Hârtibaciului şi Podişul Secaşelor.

Complexitatea morfostructurală a regiunii este determinată de evoluţia geologică manifestată printr-o diversitate a formaţiunilor sedimentare (gresii, nisipuri, argile, calcare) dispuse pe blocuri cristaline scufundate la diferite adâncimi. Această particularitate se reflectă în configuraţia şi tipologia reliefului (predominant structural şi litologic) şi organizarea reţelei de râuri, drenată de Someş spre nord-vestul ţării prin porţiunea cea mai coborâtă din jugul intracarpatic denumită “Poarta Someşană”.

Clima reprezintă una din variabilele independente ale sistemului geomorfologic torenţial, cu un impact deosebit în desfăşurarea proceselor geomorfologice torenţiale prin regimul precipitaţiilor, temperatura şi variaţiile, stând la baza formării viiturilor.

Energia de relief reprezintă un foarte bun indictor al intensităţii proceselor torenţiale, precum şi a tendinţei de evoluţie a formaţiunilor torenţiale. Frecvenţa cea mai mare a acestor formaţiuni corespunde Culoarului Someşului, ea corelându-se arealelor cu energie maximă puse în evidenţă în sectoarele: Căpâlna – Gâlgău – Dăbâceni (la nord de Culoarul Someşului) şi Rus – Vad (în partea sudică).

Vegetaţia şi fauna sunt caracteristice pădurilor de foioase.