Antropizarea peisajelor din Delta Dunării

Introducere

Există un loc miraculos în Europa unde natura se păstrează virgină, neatinsă de mâna omului, loc de vacanţă ideal, un spaţiu magic unde ai şansa să admiri mirifice rezervaţii de păsări exotice ca în Delta Nilului, trofee de pescuit ca în Australia, misterioase păduri cu luxurianţă tropicală, dune de nisip ca în Al-Dahama, herghelii de cai sălbatici ca în stepele Mongoliei, vestigii de temple şi cetăţi antice ca în Grecia, ritualuri ortodoxe bisericeşti ca în Rusia şi cei mai bătrâni muni ai Europei-Munţii Măcin.

Delta Dunării reprezintă un elocvent exemplu despre felul în care poziţia geografică poate transforma o regiune mică într-un punct fierbinte pe eşicherul politic european, din cele mai vechi timpuri şi până în zilele noastre.

Un incredibil tărâm al apelor ce adăposteşte peste 300 de specii de păsări şi nenumărate specii de peşti, de la sturioni la crapi şi bibani, în timp ce varietatea de 1150 de specii de plante cuprinde de la liene împletite pe trunchiurile copacilor în pădurile de stejar, până la nuferi. Nu e, deci, de mirare că UNESCO a desemnat Delta Dunării ca fiind o “Rezervaţie a Biosferei”. Acest paradis natural se întinde la vărsarea Dunării în Marea Neagră; acolo fluviul îşi închide lunga călătorie de 2860 km de la izvorul său din Munţii Pădurea Neagră din Germania.

Pătrunzând pe pământul românesc la Baziaş, Dunarea îşi strânge treptat valea, albia şi apele, adunându-şi parcă forţele pentru a străbate cea mai teribilă dintre porţile pe care le-a deschis în munte în drumul parcurs de la izvoare la vărsare, din care 1075 km pe teritoriul ţării noastre, mare parte formând hotarul din sud. Apropierea de munţi ce înalţă culmi greoaie dar semeţe infirmă însă aşteptările, apele marelui fluviu domolindu-se tot mai mult până ce capătă înfăţişarea unui lac obişnuit, datorită marelui baraj component al grandiosului sistem hidroenergetic şi de navigaţie de la Porţile de Fier I. Aşa cum în timpuri geologige fluviul a înfrânt împotrivirea munţilor croindu-şi cale adâncă, în vremurile istoriei contemporane omul a îmblânzit furia apelor, domolind vârtejurile şi asigurând o circulaţie fără primejdii, concomitent cu transformarea potenţialului hidroenergetic în energie electrică.

Din străvechi timpuri apele şi valea fluviului au oferit o cale lesnicioasă de circulaţie şi surse impotante pentru viaţa oamenilor (apă, peşte, vânat, păşuni). Numită în antichitate Istros de traci şi apoi de greci, iar mai târziu Danubius de romani, Dunărea a atras întotdeauna populaţia pe malurile ei, concentrând afluxuri de viaţă economică prosperă.

În drumul parcurs de la izvoare la vărsare, Dunărea şi afluenţii ei străbat regiuni diferite din punct de vedere fizico-geografic, făcând legătura între numeroase unităţi naturale care imprimă anumite particularităţi fluviului, criteriu care a stat la baza împărţirii Dunării în trei sectoare principale:

- cursul superior sau sectorul alpin, după numele Munţilor Alpi, ţine de la izvor până în apropiere de Bratislava, în Cehoslovacia.

-cursul mijlociu sau sectorul panonic, după numele Câmpiei Panonice pe care o străbate, ţine până la Baziaş.

- cursul inferior sau Dunărea de Jos, cuprinde sectorul de la Baziaş până la vărsarea în Marea Neagră.

CAPITOLUL 1

Delta Dunării – complex ecologic

1.1. GENEZA

Două forţe au contribuit — în principal — la crearea Deltei: apele Dunării şi acţiunea de tamponare a curenţilor Mării Negre. În timp ce Dunărea transporta materialul necesar de pe o suprafaţă de peste 800 000 kmp a continentului european, curenţii Mării Negre zăgăzuiau gura estuarului, construind cordoanele litorale. A apărut mai întâi Laguna Tulcei, ceva asemănător ca aspect cu complexul lagunar Razim-Sinoe. Braţele Dunării au început să capete un contur mai clar. Rolul de constructor principal al Deltei i-a fost rezervat braţului Sf. Gheorghe care în trecut a fost mult mai activ decât astăzi.

Ceea ce deosebeşte Delta Dunării de alte delte ale marilor fluvii ale lumii, este nivelul coborât al terenului faţă de nivelul mării. Puţine delte din lume au 80% din suprafaţa lor acoperite aproape continuu de ape; cum este cazul Deltei Dunării. Din cei 4300 kmp ai Deltei de pe teritoriul ţării noastre — 2000 kmp se află sub nivelul Mării Negre, iar alte 1400 kmp sunt alcătuite din terenuri foarte joase, aproape în permanenţă acoperite de apă. Numai 140 kmp din întreaga ei suprafaţă sunt neinundabili.

Delta Dunării prezintă peisaje diferite: dune de nisip (Caraorman), pădure cu aspect tropical (Letea), munţi (Babadag, Beş-Tepe), braţe, canale umbrite, litoral maritim etc. care toate împreună fac din Deltă o regiune a contrastelor.

ETAPELE FORMĂRII DELTEI:

FAZA 1 (fig.1.1.1) FAZA 2 (fig.1.1.2.)

FAZA 3 (fig.1.1.3.) FAZA 4 (fig.1.1.4.)

FAZA 5 (fig.1.1.5.)

1.2. AŞEZARE-LIMITE

Delta Dunării se aseamană cu un triunghi având vârful îndreptat către vest, spre interiorul ţării, iar baza către est, spre mare; baza şi înălţimea triunghiului masoară fiecare câte 80 km. împreună cu delta propriu-zisă (delta dintre braţele fluviului) se socotesc şi suprafeţele învecinate, cum sunt cele ocupate de lacurile de la nordul braţului Chilia şi mai ales de la sudul bra]ului Sfântul Gheorghe, suprafeţe unde apele Dunării se revarsă în timpul viiturilor.