Calitatea aerului și a apei în așezările urbane

1.1 ASEZARILE UMANE – generalitati

În decursul devenirii sale istorice omul si-a creat un mediu artificial, pentru a se feri de o natura când darnica, când ostila,o locuinta. Prin grupare ateritoriala a mai multor locuinte si realizarea unui mod de covietuire sociala specific au rezultat asezarile umane. Ele au cunoscut în evolutia lor perioade de declin si de înflorire, unele au disparut iar altele s-au pastrat pâna în zilele noastre. Ele împodobesc astazi suprafata Terrei aidoma unei imense constelatii de pe bolta cereasca, unele având o "stralucire" puternica, altele abia "licarind", minuscule între cei doi poli ai planetei. Asezarile pot fi permanente si temporare, cu o larga arie de raspândire geografica.

Asezarile permanente sunt cuprinse între 83º latitudine nordica (Siorapaluk - localitate din Groenlanda) si 55º latitudine sudica (Ushuaia în Chile). În ce priveste raspândirea pe verticala întâlnim asezari amplasate sub nivelul marii (Ierihon - Iordania la 250 m sub 0) si pâna peste 5000 m (Chupiquina în Chile - 5600 m, Arash în Tibet - 5320 m). - fizionomia specifica a satului data de o structura în general mai putin compacta a locuintelor în vatra, predominarea imobilelor cu un singur nivel si retea de drumuri de categorie slaba si mediocra. Populatia satului este ocupata preponderent în activitati primare, pe când orasului îi sunt specifice activitatile secundare si cele tertiare.

1.2. ORASUL CA FORMA DE ORGANIZARE A ASEZARILOR UMANE

Orasul este o forma de organizare, înzestrare si utilizare a unui teritoriu în scopul concentrarii, transformarii si redistribuirii produselor necesare întretinerii, recreerii si progresului unei populatii de pe teriorii diferite ca întindere (de la zona imediat înconjuratoare pâna la întregul glob). El se înscrie în peisaj prin cladiri, retea de drumuri etc. si presupune o asociere teritoriala si corelatie functionala între un nucleu central (aglomeratia) si un spatiu înconjurator de întindere variabila, de la caz la caz si de la epoca la epoca. Odata cu concentrarea mai accentuata de bunuri (materii prime, preoduse fabricate si semifabricate, forta de munca, mijloace de întretinere, bunuri spirituale etc.) începe de obicei functia urbana. Trebuie subliniata pe aceasta cale importanta pozitiei geografice în alegerea locurilor de concentrare urbana.

Componentele teritoriale ale orasului sunt: vatra - suprafata cuprinsa în linia de contur a zonei cladirilor de locuit; intravilanul - suprafata afectata constructiilor, înglobând toate zonele functionale ale orasului mai putin teritoriul agricol; extravilanul - restul suprafetelor din perimetrul administrativ al orasului.

1.2.2.Urbanizarea. Factorii urbanizarii

Urbanizarea este procesul prin care teritorii si oameni devin urbani, cu schimbari ce se produc în spatiu si în structura populatiei.

Caile principale de realizare a urbanizarii sunt:dezvoltarea oraselor existente,transformarea realitatilor rurale în centre urbane,crearea de noi orase . Factorii urbanizarii sunt:

echiparea edilitara

alimentarea cu apa

organizarea retelei stradale

a)factorii fizionomici dotari tehnice, social-culturale,

sanitare, de productie

transportul urban

influenta asupra mediului

structura ramurilor de activitate

implicarea în productia

b)factori economici industriala

activitati tertiare

productia agricola

marimea demografica

cresterea numerica a populatiei

c)factori sociali mobilitatea teritoriala a populatiei

structura socio-profesionala

gradul de acoperire cu servicii

microrelieful

sursele de apa

clima

d)factorii naturali posibilitati de evacuare a reziduurilor menajere si industriale

resurse naturale

potential turisti