Deșeurile

Introducere

Evoluţia generală a societăţii umane s-a realizat pe baza exploatării resurselor naturale, iar exploatarea acestor resurse s-a putut face datorită creării de unelte tot mai evoluate, de maşini tot mai puternice, de instalaţii tot mai complexe şi de tehnologii tot mai evaluate. Raportul om-natură a evoluat în sensul diminuării relaţiei de dominare a omului de către natură, omul reuşind să-şi realizeze un mediu ambiental şi socio-economic propriu, seminatural. Până în etapa industrializării (secolul al XVIII-lea) evoluţia a fost relativ lentă, activitatea umană răsfrangându-se de o manieră nepericuloasă asupra mediului.

Dezvoltarea societăţii umane s-a accelerat în etapa industrializării, motorul dezvoltării constituindu-l dualismul dintre exploatarea tot mai intensă a resurselor naturale care aduceau un surplus de valoare reinvestită în dezvoltarea capacitatilor, în crearea de noi maşini mai evoluate şi mai puternice care, la rândul lor, dădeau posibilitatea intensificării în continuare a exploatării resurselor naturale. Pe baza exploatării resurselor naturale, omul a devenit tot mai independent faţă de natură, el şi-a creat sisteme ecologice noi, sisteme socio-umane industriale, cu ajutorul cărora omul a început să domine natura. Această inversare a raportului om-natură, în care omul domină natura, s-a concretizat însă printr-o agresiune continuă şi tot mai accelerată asupra ecosistemelor naturale. Cantităţile crescute de deşeuri au început să ridice probleme tot mai mari, mai evidente şi mai comlexe pentru comunităţile umane şi pentru ecosistemele naturale.

În etapa revoluţiei tehnico-ştiinţifice din secolul al XX-lea ritmul de dezvoltare şi de exploatare a resurselor naturale s-a accelerat şi mai mult, puterea omului de a transforma natura în sens distructiv (dar şi in sens constructiv) fiind tot mai evidentă. Aceasta a condus la conştientizarea pericolului pe care dezvoltarea, fără a ţine cont de degradarea mediului îl poate avea pentru om, pentru dezvoltarea omenirii. Prin urmare, raportul om-natură a devenit acum un raport dezvoltare-mediu.

După Conferinţa de la Stockholm (1972) şi mai ales după Conferinţa de la Rio (1992) asupra mediului, s-a făcut legătura între dezvoltare şi resursele naturale limitate ale planetei şi s-au stabilit reguli de conduită internaţionale pentru a se evita sau a se diminua poluarea mediului, astfel s-a abandonat conceptul potrivit căruia dezvoltarea era inevitabil legată de degradarea mediului şi s-a instituit conceptul dezvoltare durabilă, care ţine cont de resursele limitate neregenerabile şi de necesitatea dezvoltării în limita acestor resurse.

Deşeurile reprezintă una dintre problemele cele mai presante în activitatea de protecţie a mediului, respectiv în asigurarea unei dezvoltări sustenabile.

Capitolul I – Deşeurile

1.1. Denifiţia deşeurilor

Deşeurile sunt substanţe rezultate în urma unor procese biologice sau tehnologice, care nu mai pot fi folosite ca atare, pe care deţinătorul le înlătură, are intenţia sau obligaţia de a le înlătura, dintre care unele sunt refolosibile. De regulă, deşeurile reprezintă ultima etapă din ciclul de viaţă al unui produs. Ciclul de viaţă al produsului reprezintă perioada cuprinsă între data de fabricaţie a produsului şi data la care acesta devine deşeu.

Una dintre cele mai acute probleme legate de protecţia mediului este reprezentată de generarea deşeurilor în cantităţi mari şi gestiunea necorespunzătoare a acestora. Dezvoltarea economică din ultimii ani, creşterea producţiei şi a consumului, dar şi existenţa tehnologiilor şi a instalaţiilor deja învechite din industrie, care consumă energie şi materiale în exces, au condus, anual, la generarea de cantităţi mari de deşeuri. Gestionarea necorespunzătoare a deşeurilor conduce la numeroase cazuri de contaminare a solului şi a apelor subterane şi de suprafaţă, ameninţând totodată şi sănătatea populaţiei.

Conform legislaţiei în vigoare şi a experienţei europene în domeniu, deşeurile pot fi reutilizate de către agentul economic generator, pot fi tratate şi reciclate sau transferate către o staţie de tratare (pentru reducerea gradului lor de periculozitate) sau către un incinerator (pentru reducerea volumului). Deşeurile nerecuperabile sunt, de obicei, depozitate, dar numai ca ultimă opţiune de eliminare. Fiecare etapă din gestiunea deşeurilor poate prezenta un potenţial risc pentru mediu, deoarece diferitele metode de gestionare implică eliberarea poluanţilor în mediu. Agricultura, mineritul, industria şi activităţile gospodăreşti sunt surse importante de generare a deşeurilor, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din punct de vedere al impactului asupra mediului.

Conform politicilor actuale de dezvoltare durabilă se impune necesitatea stabilirii unor indicatori de mediu, care să reflecte tendinţele stării mediului şi să monitorizeze progresele făcute în domeniul respectiv.

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor realizează rapoarte anuale privind gestiunea deşeurilor în România. Această activitate are la bază atât Legea Mediului, cât şi a reglementărilor specifice din domeniul deşeurilor:

- Ordonanţa de Urgenţă 78/2000 privind regimul deşeurilor,

- Legea 426/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă 78/2000 privind regimul deşeurilor,

- Hotărârea de Guvern 856/2002 privind evidenţa gestiunii deşeurilor şi aprobarea Liste cuprinzând deşeurile, inclusiv deşeurile periculoase.

Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor organizează, împreună cu agenţiile judeţene de protecţie a mediului, anchete anuale pe bază de chestionare, la care răspund atât generatorii de deşeuri industriale, cât şi gestionarii de deşeuri urbane şi industriale.

Anual se elaborează rapoarte privind gestionarea deşeurilor la nivel judeţean, regional sau naţional, atât pentru necesităţile interne de raportare, cât şi în vederea elaborării raportărilor pentru EUROSTAT, responsabilul european cu statistica deşeurilor.