Deteriorarea solului în județul Alba

Judetul Alba

– degradarea solului –

Poziția geografică

Județul Alba ocupă partea central – vestică a României având o suprafață totală de 6.231 km2 și 2,6% din teritoriul național. Spre nord face hotar cu județul Cluj (limita urmărește în cea mai mare parte cumpăna de ape dintre Someș și Arieș). Către est, se realizează limita cu județele Mureș și Sibiu prin intermediul podișurilor Târnavelor și Secașelor, pe linia cotelor maxime ale celor două unități de platformă. La sud de valea Secașelor, tot în graniță cu județul Sibiu, se intră in domeniul muntos, limita fiind naturală (Valea Sebeșului). În sudul extrem de aproximativ 4 km este limita cu județul Vâlcea (în vârful Tarcău, 1777 m ).

Partea de vest a județului Alba este mărginită de județul Hunedoara, unde, pe aproximativ 140 km, granița rămâne exclusiv muntoasă. Pe o porțiune restrânsă, în dreptul comunei Avram Iancu, județul Alba face hotar și cu județul Arad, pentru ca în continuare spre nord-vest să fie limitat, de asemenea, prin munți, de județul Bihor.

Astfel, aproximativ, 3 / 4 din teritoriul județului are caracter montan, reprezentativi fiind Munții Bihorului din nord-vest, ce depășesc altitudinea de 1800 m, iar în sud, domină lanțurile muntoase Șureanu și Cindrel. Odată cu parcurgerea cursurilor de ape, care izvorăsc din Munții Apuseni (Arieș, Ampoi, Ighiu, Aiud), se intră în lunca Mureșului, iar în continuare, spre est, în luncile podișurilor Secașelor, Târnavelor precum și pe o porțiune, în dealurile Orăștiei.

Administrativ, județul Alba, cuprinde un singur municipiu, orașul Alba – Iulia, alături de opt orașe, 67 de comune și 737 de sate.

Solurile principala resursă geoecologică a județului Alba

Generalității

Atunci când în urmă cu două decenii, apărea teoria sistematică, foarte mulți cercetători au căutat, ca să găsească la nivelul fiecărei ramuri științifice acel fir conducător către integrare, în aceea unitate multidisciplinară, indispensabilă astăzi oricărui domeniu de investigații. Această problemă se punea cu atât mai mult în știința solului și în cadrul legăturilor conexe cu ceilalți factori de mediu. Acest model de abordare a facilitat cercetările actuale, când în discuție sunt puse probleme mult mai complexe, precum reconstrucția ecologică a spațiilor geografice sau păstrarea integrității mediului ambiant.

Solul nu a fost privit de noi, doar ca un mijloc al producției agricole, așa cum cu părere de rău l-au considerat generații întregi, ci, ca o componentă a mediului, un suport al învelișurilor terestre și principala sursă geoecologică a planetei noastre.