Gestiunea deșeurilor în profil teritorial - studiu de caz - sectorul 3

INTRODUCERE

De multe ori ne intrebam unde o sa ajunga planeta noastra, daca va continua acest drum liniar catre autodistrugere. Multi sunt cei care incearca sa salveze cate un munte transformandu-l in Parc Natural, cate o apa sau padure numind-o Arie Protejata, cate o stanca ce devine Rezervatie Geologica sau cate un animal sau planta ce devine Monument al Naturii cu toate astea insa, sunt parca si mai multi cei care nu respecta acest lucru si care, in ignoranta lor, distrug incet si sigur aceasta lume de contraste de care cu totii suntem uneori atat de mandri.

Viata, in forma ei pe care o cunoastem cu totii, exista datorita aerului, apei si pamantului, acestea fiind elementele principale ce stau la baza ei. Atunci cand unul dintre aceste elemente este perturbat de om si nu isi mai poate urma ciclurile naturale, echilibrul se distruge, iar noi privim, uneori fara drept de replica, la adevarate dezastre ecologice. O punga de plastic aruncata in ocean poate ucide o balena, prin simplul fapt ca aceasta o inghite odata cu hrana, iar punga poate astupa orificiul prin care aceste minunate mamifere respira. La un calcul estimativ simplu putem evidentia un adevar infricoator : exista pe planeta mii de miliarde de pungi care pot ajunge in apa oceanelor, dar din pacate numai cateva sute de exemplare de balena albastra, cel mai mare mamifere al acestei planete, au mai ramas in oceane. Unde va inclina aceasta balanta daca atitudinea noastra nu este una responsabila?

Cea mai mare problema nu este una de suprafata, ci una de cantitate, planeta noastra nu mai poate duce in spate atatea deseuri, ce continua sa cresca cu cifre inimaginabile in fiecare zi. Aceasta“picatura de apa” ce poate fi ambalajul unui pachet de tigari sau un container de substante chimice reziduale, cu siguranta lasa rani adanci in “inima” acestei planete, pe care noi toti o numim Casa.

Capitolul 1

DIMENSIUNEA ECONOMICA A PROBLEMATICII DESEURILOR

Evolutia generala a societatii umane s-a realizat pe baza exploatarii resurselor naturale, iar exploatarea acestor resurse s-a putut face datorita crearii de unelte tot mai evoluate, de masini tot mai puternice, de instalatii tot mai complexe si de tehnologii tot mai evoluate. Raportul om-natura a evoluat in sensul diminuarii relatiei de dominare a omului de catre natura, omul reusind sa-si realizeze un mediu ambiental si socio-economic propriu, seminatural. Pina in etapa industrializarii (secolul al XVIII-lea) evolutia a fost relativ lenta, activitatea umana rasfrangindu-se de o maniera nepericuloasa asupra mediului. Chiar daca in aceasta perioada au ramas pina azi terenuri degradate de minele si carierele cetatilor medievale, exploatarile miniere si carierele din timpul romanilor, terenuri defrisate pentru agricultura si apoi desertificate, acestea reprezinta suprafete mici si cel mai adesea sunt considerate situri arheologice de valoare istorica.

Dezvoltarea societatii umane s-a accelerat in etapa industrilizarii, motorul dezvoltarii constituindu-l dualismul dintre exploatarea tot mai intensa a resurselor naturale care aduceau un surplus de valoare reinvestita in dezvoltarea capacitatilor, in crearea de noi masini mai evoluate si mai puternice care, la rindul lor, dadeau posibilitatea intensificarii in continuare a exploatarii resurselor naturale. Pe baza exploatarii resurselor naturale omul a devenit tot mai independent fata de natura, el si-a creat sisteme ecologice noi, sisteme socio-umane industriale, cu ajutorul carora omul a inceput sa domine natura. Aceasta inversare a raportului om-natura, in care omul domina natura, s-a concretizat insa printr-o agresiune continua si tot mai accelerata asupra ecosistemelor naturale. Cantitatile crescute de deseuri au inceput sa ridice probleme tot mai mari, mai evidente si mai comlexe pentru comunitatile umane si pentru ecosistemele naturale.

In etapa revolutiei tehnico-stiintifice din secolul al XX-lea ritmul de dezvoltare si de exploatare a resurselor naturale s-a accelerat si mai mult, puterea omului de a transforma natura in sens distructiv fiind tot mai evidenta. Aceasta a condus la constientizarea pericolului pe care dezvoltarea anarhica , fara a tine cont de degradarea mediului il poate avea pentru om, pentru dezvoltarea omenirii. Prin urmare, raportul om-natura a devenit acum un raport dezvoltare-mediu.Cu toate acestea se considera, si inca mai exista acest concept ca dezvoltarea nu se poate realiza fara degradarea mediului.

Dupa Conferinta de la Stockholm (1972) si mai ales dupa Conferinta de la Rio (1992) asupra mediului, s-a facut legatura intre dezvoltare si resursele naturale limitate ale planetei si s-au stabilit reguli de conduita internationale pentru a se evita sau a se diminua poluarea mediului, astfel s-a abandonat conceptul potrivit caruia dezvoltarea era inevitabil legata de degradarea mediului si s-a instituit conceptual dezvoltare durabila care tine cont de resursele limitate neregenerabile si de necesitatea dezvoltarii in limita acestor resurse.

Deseurile reprezinta una dintre problemele cele mai presante in activitatea de protectie a mediului, respectiv in asigurarea unei dezvoltari sustinute. Unul din sectoarele economice mari producatoare de deseuri este activitatea de exploatare a resurselor minerale. Deseuri in cantitati mari rezulta si din celelalte ramuri ale industriei. Se considera ca pentru 1 tona de produse manufacturate se produc 11 tone de deseuri, incluzand si pe cele din productia energiei utilizate la fabricarea produsului.