Minimizarea deșeurilor în industria laptelui

Sumar executiv

Calitatea mediului este o noţiune complexă care cuprinde numeroase aspecte ale raportului om - natură. Utilizând acest termen se are în vedere, în general, atât potenţialul productiv al mediului cât şi modul în care viaţa şi sănătatea oamenilor, ca şi diverse obiective social-economice, pot fi afectate de factori naturali nefavorabili sau de consecinţele unor activităţi economice care declanşează procese de degradare sau duc la poluarea mediului.

Este necesar ca societatea să satisfacă cererea de consum a populaţiei prin creşterea potenţialului productive, comcomitent cu utilizarea în mod prudent a resurselor naturale, astfel încât resursele regenerabile să fie menajate iar cele neregenerabile să fie utilizate într-un ritm care să protejeze cerinţele generaţiilor viitoare.

În procesele industriale se produc în mod inevitabil produse secundare, subproduse, deşeuri, reziduuri poluante.

Există o multitudine de soluţii prin care activitatea economică în contex durabil pot proteja mediul înconjurător.

Măsurile eficiente includ dezvoltări cu referire la energia utilizată, tehnologiile şi tehnicile de management, prevenirea prin o mai bună proiectare şi un marketing adecvat produselor finite şi reducerea la minim a deşeurilor recirculabile, o intensă preocupare pentru valorificarea subproduselor.

Valorificarea şi recircularea subproduselor şi deşeurilor asigură produse corespunzătoare în concordanţă cu cerinţele impuse de umanitate pentru o hrană mai bună, raţională şi nutriţională.

Scopul lucrării

Lucrarea are ca obiectiv prezentarea metodelor de reducere şi minimizare a deşeurilor din industria laptelui, precum şi valorificarea subproduselor care rezultă în urma fabricării produselor din lapte.

Omenirea este confruntată cu o importantă criză a resurselor materiale şi energetice. În această situaţie se impune ca o măsură de stringentă necessitate valorificarea în măsură cât mai mare a substanţelor utile din materiile secundare rezultate în industria alimentară.

Din principalele procese tehnologice care se realizează în industria laptelui rezultă trei produse secundare: laptele degresat, la separarea smântânii din lapte, zara, la fabricarea untului, zerul, la fabricarea brânzeturilor, a cazeinei şi a coprecipitatelor proteice.

Există şi alte produse secundare în industria laptelui ca: permeatul obţinut la ultrafiltrare, melasa şi albumina rezultate la fabricarea lactozei, untul de caşcaval, apele de la spălare untului, etc. care conţin cantităţi apreciabile de substanţe utile.

Aceste produse secundare precum şi produsele care rezultă din prelucrarea industrială a lor pot fi utilizate în alimentaţia umană, pentru furajarea animalelor, precum şi în diferite scopuri tehnice (industria chimică, industria farmaceutică, industria hârtiei, industria textilă).

În prezent, pe plan mondial, există o intensă preocupare pentru o mai eficientă utilizare a substanţelor utile din produsele secundare rezultate în industria laptelui, accentuându-se în special valorificarea lor în alimentaţia umană. Procedeele tehnologice moderne, neconvenţionale, au permis o mai riguroasă şi eficientă separare a componentelor produselor secundare şi, în consecinţă, o mai bună prelucrare, conservare şi prezentare a lor. Se apreciază că, în present, numai 70% din proteinele şi lactoza laptelui se regăsesc în produsele lactate finite, restul fiind destinate furajării animalelor, transformate în produse tehnice sau evacuate în apele reziduale.

Industria alimentară şi mediul înconjurător

Poluarea reprezentată prin alterarea semnificativă a condiţiilor de mediu ca urmare a activităţii umane, este în strânsă relaţie, om-mediu, în aceste condiţii, poluarea apare ca un factor implicit al vieţii. Produsele rezultate în urma proceselor fiziologice şi a activităţilor umane, reprezintă deşeurile care au fost eliminate în mediu înconjurător.

Prezenţa deşeurilor a generat, în funcţie de natura şi cantitatea lor, modificarea în sens negativ a factorilor de mediu, contribuind la degradarea condiţiilor de viaţă. Neajunsurile create de deşeuri nu au însă aceeaşi semnificaţie de-a lungul întregii existenţe a speciei umane. Ultimele două decenii marchează o etapă nouă ,extrem de îngrijorătoare a relaţiilor între om şi mediu. În trecut, densitatea redusă a populaţiei, precum şi utilizarea în exclusivitate a produselor naturale a făcut ca deşeurile generate să fie în cantitate şi toxicitate redusă, putând fi neutralizate în cadrul ciclurilor de transformare existente în natură.

Odată cu dezvoltarea industriei, cu accentuarea urbanizării, în mediu natural se evacuează deşeuri în cantităţi îngrijorătoare, multe din ele cu toxicitate avansată. Acest proces de degradare a factorilor de mediu de pe întreg cuprinsul globului a avut în ultimele decenii un mers ascedentar continuu, cantitatea de poluanţi fiind în ascensiune.

Acumularea de deşeuri în apă, aer, sol în cantităţi care depăşesc puterea naturală de transformare şi integrare în factorii de mediu, produce apariţia de dezechilibre ale vieţii naturale, care duc la dispariţia de specii din flora şi fauna planetei, periclitând însăşi viaţa pe planeta noastră. Extrapolând dependenţa dintre poluare şi creşterea populaţiei, cu nevoia de hrană asigurată de industria alimentară, se poate aprecia că în secolele care urmează, viaţa poate deveni practic imposibilă. Imaginând omul ca pe o ţintă pentru poluanţii care îl asaltează sub diverse forme, omul ar avea câteva şanse de supravieţuire din care:

- Adaptarea la un mediu încărcat cu elemente poluante şi deşeuri, situaţie puţin probabilă, chiar în condiţiile excelentei adaptabilităţi a speciei umane.