Monitorizarea calității mediului - Sfântul Gheorghe

Braţul Sfântul Gheorghe

1.Localizare

Braţul Sfântu Gheorghe este cel mai sudic braţ al Dunării, până la vărsarea acesteia în Marea Neagră, în perimetrul localităţii Sfântu Gheorghe-Deltă. Pe malul stâng sunt aşezate localităţile Nufărul, Mahmudia, Murghiol. Braţul Sfântul Gheorghe (120 km) cu direcţie dominantă spre sud-est, este foarte meandrat; în ultimii ani meandrele au fost rectificate, lungimea traseului nou având doar 70 km; la vărasre formează o acumulare de nisip sub forma unor insule (insulele Sacalin). Din braţul Sfântul Gheorghe se desprind spre sud canalele Dranov şi Dunăvăţ, prin care se realizează legatura cu laguna Razim. Zona de prelevare a probelor de apă se află în dreptul localităţii Sf. Gheorghe. Localitatea Sf. Gheorghe este situată în partea de est a judeţului Tulcea la 120 km de Tulcea, şi la 35 km de oraşul Sulina, aşezat la vărsarea braţului cu acelaşi nume în Marea Neagră. Istoricii afirmă că flota lui Darius în drum spre Ivancea unde ar fi debarcat pentru a porni împotriva sciţilor a navigat pe braţul Sf. Gheorghe, care pe atunci avea o lungime mai mare ca cea de astăzi. În secolul XIV aici, la Sf. Gheorghe acostau toate vasele sosite de pe mare. Comuna este delimitată la nord de comuna Crişan şi oraşul Sulina, la est şi sud de Marea Neagră, iar la vest de comuna Murighiol. [4]

2.Descriere

Zona este amplasată în perimetrul litoral. Aceasta, ca unitate fizico-geografică aparte, se individualizează şi din punct de vedere climatic. Elementele climatice, fiind generate, în special, de radiaţia solară şi circulaţia atmosferică, prezintă aici caractere specifice, datorită atât existenţei marilor întinderi de apă, cât şi vecinătăţii cu marea.

Zona se găseşte într-o regiune de interferenţă a traseelor de deplasare a maselor de aer, care se formează deasupra Oceanului Atlantic, bazinul mediteranean şi continentul Euroasiatic. Această interferenţă şi succesiune de influenţe generează în regimul elementelor metodologice o mare variaţie, atât diună cât şi anuală, care ar putea fi mai mare, însă este atenuată întrucâtva de prezenţa şi extinderea suprafeţelor de apă. Caracterul continental al climei devine mai puţin preponderent.[8]

Un important factor al complexului fizico-geografic, care determină nemijlocit repartiţia caracteristi cilor climei pe suprafaţa deltei, îl constituie prezenţa în imediata vecinătate a bazinului Mării Negre. Datorită poziţiei sale joase, influenţa mării se resimte pe toată întinderea sa, descrescând treptat de la est spre vest, în timp ce pe litoralul dobrogean ea se observă pe o distanţă mult mai mică şi descreşte brusc în primii 5-6 km de la limita ţărmului. Din această cauză valorile tuturor caracteristicilor climatice de pe suprafaţa deltei se distribuie în raport direct cu depărtarea de la ţărmul mării, iar câmpul acestora este caracterizat aproape în permanenţă prin gradienţii orientaţi în direcţia est-vest, al căror sens se schimbă periodic de la zi la noapte şi de la sezonul cald al anului la cel rece.

În intervalul rece al anului când suprafaţa mării este mai caldă decât cea a deltei, valorile parametrilor temperaturii şi umezelii aerului descresc de la ţărm spre interior. În prezenţa stratului de zăpadă, când procesele de răcire a aerului au o intensitate mai mare, diferenţierile dintre ţărm şi zonele mai îndepărtate ale deltei se amplifică.

Sub aspect dinamic, iarna, în intevalele în care se dezvoltă maximul continental din nord-estul Europei, Delta Dunării împreună cu litoralul nord-vestic al Mării Negre se situează la periferia curentului de aer rece care pătrunde din NE peste Câmpia Română. Acest şuvoi de aer continental antrenează şi aer mai cald de deasupra Mării Negre, astfel încât iernile sunt mai moderate decât în Câmpia Română sau în regiunile stepice din nord. Deseori în astfel de cazuri, când în sudul ţării ninge şi viscoleşte, în deltă cade lapoviţa sau plouă – deşi vântul prezintă intensificări.[6]

Când anticiclonii din nordul şi nord-vestul Europei se dezvoltă şi au o deplasare rapidă spre sud, iarna în deltă este aspră, cu ger şi viscole, deoarece la periferia estică a acestor anticicloni au loc pătrunderi de aer rece din nord. În aceste situaţii barice apele îngheaţă, zăpada se depune neuniform, fiind adeseori viscolită şi troienită în locurile adăpostită.

Vara, din cauza suprafeţelor întinse de apă, aerul are mişcări descendente, ceea ce are ca efect destrămarea norilor şi slăbirea sau încetarea precipitaţiilor. În deltă, ploile frontale de vară se produc de obicei ca rezultat al interacţiunilor maselor de aer maritim polar din nord-vest cu cel maritim tropical din Marea Mediterană.