Politică de mediu

Politica de mediu este una dintre cele mai tineri politici ale UE fiind

consacrată în tratat în 1986, prin adoptarea Actului Unic European (AUE).

În retrospectivă, putem totuşi constata o politică europeană de mediu activă

pe o perioadă de jumătate de secol, în cursul cărei perioade politica a avansat

dinspre periferia proiectului pieţei unice, devenind un obiectiv central al UE.

Acest proces a fost însoţit de câteva dinamici interesante,care îi vor ghida pe

cercetătorii UE către o perspectivă diferenţiată asupra elaborării politicilor

europene.

Această secţiune prezintă principalii actori în elaborarea politicii de mediu a

UE, punând accentul pe relaţiile intra şi interinstituţionale caracteristice acestui

domeniu.

- Consiliul de Miniştri

- Parlamentul European

- Curtea Europeană de Justiţie

- Grupurile de interese ecologiste

Comisia este prezentă pe tot parcursul ciclului de elaborare a politicilor.

Competenţele sale primare sunt legate de faza de formulare a politicilor, în

baza puterii sale de iniţiativă.

În cursul procesului decizional, Comisia funcţionează ca actor activ şi ca

mediator , deşi dreptul său de a retrage o propunere în faza legislativă îi oferă o

anumită putere de veto, funcţională în sensul unei puteri implicite.

În trecut, formularea politicilor era considerată principala responsabilitate a

Comisiei, care avea posibilitatea să îşi promoveze rolul de actor supranaţional şi

să elaboreze propuneri depăşind starea de fapt din statele membre, în sensul că

aceasta a încercat deseori să fie în mai mare măsură promotorul unor norme de

mediu mai stricte, tinzând astfel să extindă “europenitatea” şi caracterul “verde”.