Poluarea cu Pesticide

ARGUMENT

După cel de-al doilea război mondial, producţia industrială a pesticidelor înregistrează o creştere din ce în ce mai mare. Un număr enorm de preparate apar pe piaţă, ajungându-se în momentul de faţă, ca numărul de produse etichetate ca insecticide, fungicide, erbicide, rodenticide etc., sa depăşească 90.000 .

Până în preajma anului 1940, principalele insecticide folosite erau reprezentate de compuşi anorganici (îndeosebi compuşi ai arsenicului) şi organici naturali (piretru, rotenona, nicotină) iar ca produse erbicide, sulfat de cupru şi alte sub¬stanţe anorganice. Aceşti compuşi anorganici erau fixaţi şi reţinuţi în sol, iar compuşii organici naturali menţionaţi se descompuneau destul de repede sau se volatilizau după aplicare, astfel că nu ridicau probleme particulare de poluare a surselor de apă, instalaţiile de aprovizionare cu apă nefiind afectate.

Introducerea pesticidelor organo-clorate şi fosforate au marcat începutul unei dezvoltări vertiginoase a chimiei pesti¬cidelor moderne, cu efect deosebit de important împotriva dăunătorilor şi vectorilor dar şi cu unele consecinţe poluante asupra elementelor de mediu şi îndeosebi asupra surselor de apă. Aceste consecinţe sunt determinate de marea lor toxicitate, de stabilitatea şi rezistenţa lor la atacul biologic, ceea ce le confera o persistenţă îndelungată. Trebuie să subliniem faptul că asupra comportării acestor pesticide în sursele de apă, asupra efectelor lor asupra organismelor acvatice animale şi vegetale, asupra posibilităţii de îndepărtare a lor din sursele de apă în care au pătruns etc., cunoştinţele noastre sunt destul de

limitate.

CAPITOLUL I

1. PESTICIDE ORGANICE

Dintre substanţele insecticide ce se produc şi se utilizează în practică, DDT, dieldrinul şi aldrinul ocupă primul loc, iar dintre erbicide si fungicide, 2, 4 D şi carbamaţii. Până în momentul de faţă sursele şi instalaţiile de aprovizionare cu apă nu au fost afectate decât într-o măsura cu totul redusă, dar utilizarea pesticidelor pe scară tot mai mare în viitor ar putea expune la modificări calitative ale apei în lipsa măsurilor adecvate de reglementare a folosirii acestor substanţe. Protecţia sanitară a surselor de apă împotriva poluării cu substanţe pesticide capătă o importanţă deosebita dacă ţinem seama de rezistenţa lor mare la procesele de autopurificare şi la dificultatea îndepărtării lor din apă, prin procedeele cunoscute de prelucrare a apei. Intrucât protecţia sanitară a surselor de apă împotriva pesticidelor implică cunoaşterea modalităţilor de poluare a acestor surse şi efectul pesticidelor asupra lor, în cele ce urmează vom insista asupra acestor probleme, simpla lor expunere permiţând a întrevedea şi măsurile potrivite de combatere.

1.1. CAILE PRIN CARE PESTICIDELE ORGANICE PĂTRUND ÎN SOL ŞI ÎN APĂ

Acestea sunt:

a) deversările de ape reziduale, rezultate din industria pes¬ticidelor in apele de suprafaţă sau pe suprafaţa solului ;

b) infiltrarea în apele subterane sau prin scurgere în apele de suprafaţă de pe terenurile agricole tratate ;

c) curenţii de aer care aduc pesticide de la locul tratării sau împrăştierii (mai ales când acestea se fac din avion) ;

d) aplicarea directă în apele de suprafaţă, pentru distrugerea vegetaţiei acvatice, a insectelor şi a peştilor dăunători sau de calitate inferioară ;

e) spălarea echipamentului de protecţie folosit la aplicarea pesticidelor sau curăţirea recipientelor în care au fost aceste substanţe.

Astfel, în cazul poluării apelor de suprafaţă prin deversarea apelor reziduale rezultate de la o uzină ce produce 2,4 D si 2,4 diclorfenol gustul şi mirosul puternic de fenol au apărut la 17 zile de la începerea deversărilor de ape reziduale industriale. Irigarea unor terenuri cu apele de su¬prafaţă poluate, a dus la distrugerea vegetaţiei şi arbuştilor, care a persistat timp de 3 ani.

În mod obişnuit, însă pesticidele ajung în apele de supra¬faţă odată cu apele de şiroire, care au spălat terenurile şi vegetaţia tratate cu pesticide, iar prin infiltraţii, după un timp mai mult sau mai puţin îndelungat, în funcţie de porozitatea şi permeabilitatea straturilor de sol străbătute, pot ajunge în straturile subterane de apă.