Poluarea și poluanții mediului

CAP.I.ECOSISTEMUL-NOTIUNI GENERALE

Mediul de viata este reprezentat de totalitatea factorilor fara viata (abiotici) si inzestrati cu viata (biotici).Partea abiotica a mediului formeaza biotopul, care cuprinde substratul (elemente minerale si organice) si factorii climatici (lumina, temperatura, umiditate, vant), iar partea biotica formeaza biocenoza, fiind reprezentata de populatiile de plante si animale din specii diferite, care traiesc intr-un biotop.Biocenoza,la randul ei,este alcatuita din totalitatea populatiilor din specii diferite de plante si animale dintr-un biotop.

Substratul biotopului poate fi de trei feluri, dupa natura sa:

- solid (solul),

- lichid (apa),

- gazos (atmosfera) ;

In consecinta,biotopurile sunt de trei feluri: terestru (de exemplu parcul, avand ca substrat solul), acvatic (de exemplu balta, avand ca substrat masa apei si substratul solid de pe fundul apei) si biotopul aerian, avand ca substrat atmosfera.

Intre biotop si biocenoza exista o stransa legatura si influente reciproce; ele nu pot exista decat impreuna,formand impreuna ecosistemul.

In tara noastra, ecosistemele prezinta sase aspecte sezoniere: prevernalul, vernalul, estivalul, serotinalul, autumnalul si hibernalul.Aparitia acestor sezoane au determinat si o ritmicitate a activitatii organismelor animalelor. Din acest punct de vedere, organismele pot fi active toata perioada anului (sedentare sau migratoare) si care alterneaza perioada de activitate cu cea de repaus (hibernare sau amortire).Unele vietuitoare nu sunt specifice anumitor biotopuri. De exemplu, ghiocelul creste in mai toate tipurile de relief, de la campie pana la zona alpina, in paduri, tufarisuri, poieni sau ciocanitoarea pestrita care este cea mai comuna ciocanitoare de la noi, traieste in toate padurile de ses si de deal, dar populeaza si localitatile, sesurile si gradinile.Alte vietuitoare traiesc numai in anumite biotopuri (nufarul creste in balti si lacuri, stejarul in padurile din zona de campie, rama in mediul subteran, stiuca in mediul acvatic etc.). Aceste vietuitoare au adaptari specifice biotopului in care traiesc; ele reprezinta forme biotice, fiind expresia unitatii dintre organism si mediu, a interrelatiilor dintre biotop si biocenoza.

Pe baza cunoasterii formelor biotice, putem aprecia mediul din care provin acestea. Biotopul, la randul sau actioneaza ca un factor de selectie in alcatuirea biocenozei. Insusirile biotopului favorizeaza dezvoltarea unei specii si impiedica patrunderea altora in teritoriu.

Exemple de ecosisteme naturale:

- Parcul National Portile de Fier si Rezervatia biosferei Delta Dunarii sunt unicate ecologice, care trebuie protejate si conservate;

- Raurile, ecosisteme acvatice in care structura biocenozelor este determinata de structura biotopurilor;

- Marea Neagra, care este unica intre marile lumii prin caracteristicile biotopului si ale biocenozei;

- Lacurile, ecosisteme acvatice in care structura biocenozei este determinata de variatia factorilor abiotici;

- Padurea, care ramasa in regim ntural este un ecosistem complex si stabil. Ea prezinta o stratificare caracteristica pe orizontala si pe verticala;

- Tufarisurile si pajistile (pasuni si fanete), ecosisteme terestre care trebuie protejate, pentru ca reprezinta surse importante de producere a nutretului pentru animalele domestice.

I.I ECOSISTEME TERESTRE IN ROMANIA

Prezenta substratului solid si disponibilitatea pentru organismele autotrofe, mediul fluid format de aer, caracterizat de un regim specific al temperaturii si umiditatii, sunt elemente care diferentiaza categoria ecosistemelor terestre. Subtipurile identificate in aceasta categorie s-au delimitat plecând de la asociatia de specii vegetale, întrucât aceasta este aparenta si contribuie la edificarea peisajelor specifice. În acest context, prezenta speciilor lemnoase este un indicator important de diferentiere, care împarte categoria în paduri, tufarisuri si pajisti. Formarea unor asociatii de arbori (alcatuite din plante lemnoase cu tulpina unica) este conditionata de disponibilitatea unor resurse, dar si de anumite conditii. Primul factor care conditioneaza raspândirea padurii este temperatura, iar apoi resursele de umiditate. Astfel, padurile se pot forma începând cu zonele unde se înregistreaza cel putin 60 de zile pe an cu temperaturi medii zilnice mai mari de 10°C. Între aceste limite, repartizarea padurilor depinde de bilantul hidric din sol, respectiv de repartizarea cantitatii anuale a precipitatiilor. De exemplu, în conditiile climatului temperat-continental din România, raspândirea padurilor va urmari izohietele anuale de 500 mm.