Poluarea și poluanții - studiu de caz orașul Ploiești

CAPITOLUL I

~PRINCIPALELE SURSE DE POLUARE~

Învelişul gazos al Pământului reprezentat de atmosfera terestră constituie unul dintre factorii esenţiali existenţei vieţii pe planeta noastră. Dintre componenţii aerului, cel mai im¬portant este oxigenul (O2). Acesta este indispensabil respiraţiei vegetale şi animale, oxidarea reprezentând principalul proces din care rezultă energie în procesele vitale. Bioxidul de car¬bon din aer (CO2) intervine în asimilarea „hranei” la plante, iar azotul (N) atmosferic repre¬zintă una din verigile circuitului azotului în natură.

1.Compoziţia normală a aerului

Compoziţia chimică normală a aerului (în volum procente atmosferă uscată): azot 78,09%, oxigen 20,95%, argon 0,92%, bioxid de carbon 0,03%. Aceste gaze reprezintă în to¬tal 99,99% din compoziţia aerului. Restul de 0,01% este alcătuit din alte gaze, cum ar fi: neon, heliu, metan, kripton, xenon, ozon, hidrogen, radon. La toate acestea se adaugă proporţii vari¬abile de vapor de apă (0,2 – 3%).

Din punct de vedere al sănătăţii prezintă o deosebită importanţă oscilaţiile în concentra¬ţie ale CO2 şi ale O2 din aer, aceste substanţe având un rol deosebit în metabolism, în principal în schimbul de gaze la nivelul plămânilor.

Oxigenul poate influenţa sănătatea prin scăderea concentraţiei lui în aer şi prin scăde¬rea presiunii atmosferice, efectul fiind determinat de scăderea presiunii parţiale la nivelul plămânilor, alterarea schimbului de gaze (O2 şiCO2) şi a procesului de oxigenare a sângelui. Fenomenele care apar sunt fenomene de hipoxie, sau anoxie, gravitatea lor fiind dependentă de gradul de scădere a presiunii parţiale.

Ce este poluarea?

Dacă nu putem să căutăm definiţii ale poluării, vom găsi multe, ca de exemplu aceasta: „Poluarea atmosferică implică emanarea de substanţe dăunătoare organismelor vii.” sau „ Înţelegem prin poluarea aerului prezenţa în atmosferă a unor substanţe străine de com¬ponenţa normală a aerului, care în funcţie de concentraţie şi/sau timpul de acţiune provoacă tulburări ale sănătăţii omului, creează disconfort populaţiei dintr-un teritoriu, afectează flora şi fauna sau alterează mediul de viaţă al omului”.

Cea mai potrivită şi exactă mi se pare cea dată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S). Se vorbeşte despre poluare atmosferică atunci când una sau mai multe substanţe sau amestecuri de substanţe sunt prezente în atmosferă în cantităţi sau pe o perioadă care pot fi periculoase pentru oameni, animale, sau plante şi contribuie la punerea în pericol sau vătăma¬rea activităţii sau bunăstării persoanelor”.

Poluarea, printre alte clasificări, este clasificată în poluare naturală sau artificială (antropogenă).

Procesele de producţie industrială şi producţia de energie a industriei, economiei ener¬getice, a focarelor sunt principalele surse ale poluării atmosferice antropogene dar la acestea putem adăuga orice arderi (combustii) din care rezultă substanţe poluante.

Sursele naturale principale ale poluării sunt erupţiile vulcanice, furtunile de praf, in¬cendiile naturale ale pădurilor şi altele cum ar fi gheizerele sau descompunerea unor substanţe organice.

2.Principalele surse de poluare

Industria este, la momentul actual, principalul poluant la scară mondială. Procesele de produc¬ţie industrială. Emisiile sunt substanţe eliberate în atmosferă de către uzine, sau alte centre. Procedeele de producţie industrială eliberează emisiile, care se redepun în cazul în care nu există filtre pentru epurarea gazelor reziduale. Substanţele specifice sunt atunci eliberate şi pot provoca local catastrofe.

În momentul procesu¬lui de combustie, substanţele gazoase, lichide şi solide sunt eliberate în atmosferă de fur¬nale. În funcţie de înălţimea furnalelor şi de condiţiile at¬mosferice, gazele de eşapa¬ment provenind din focare se răspândesc local sau la dis¬tanţe medii, – uneori chiar şi mari – căzând din nou sub formă de particule mai fine decât poluarea atmosferică măsurabilă în locurile de emi¬sie.

Degajările industriale în ultimă instanţă nimeresc în sol, e cunoscut faptul că în jurul uzinelor metalurgice în perimetrul a 30-40 km în sol e crescută concentraţia de ingrediente ce intră în compoziţia degajaţilor aeriene a acestor uzine.

Surse industriale de poluare cu praf, fum şi cenuşă

Industria Sursa de poluare Produsul poluant

Oţelării. Furnale, maşini de sintetizare. Oxizi de fier, fier, fum.

Turnătorii de fontă. Furnale, instalaţii de dezbatere. Oxid de fier, praf, fum, fumuri de ulei.

Metalurgia neferoasă. Furnale şi topitorii. Fum, fumuri de ulei şi metale.

Rafinării de petrol. Regeneratori de catalizatori, incineratori de nămoluri. Praf de catalizator, cenuşă de nămol.

Fabrici de hârtie. Cuptoare de recuperare a chimicalelor şi de calcar. Prafuri de chimicale.

Sticlă şi fibre de sticlă. Manipularea materiilor prime, cuptoare de sticlă, tragerea firelor. Praf de materii prime, ceaţă de acid sulfuric, oxizi alcalini, aerosoli de răşini.

Tabel 1

Producţia de fum şi praf în industrii

Industria Emisia de fum şi praf

Siderurgie 10 kg / tonă metal

Fonterii 15-25 kg / tonă metal

Procesarea aluminiului 450 kg / tonă metal

Topitorii de bronz şi alamă 12 kg / tonă metal

Tabel 2

O importantă sursă industrială, în special de praf, o reprezintă industria materialelor de construcţie, care are la bază prelu¬crarea unor roci naturale (silicaţi, argile, calcar, magnezit, ghips etc.).

Din cadrul larg al industriei materialelor de construcţii se detaşează, sub aspectul impactului exercitat asupra mediului ambiant, industria cimentului. Materialele de bază, care intra în fabricarea cimentului, sunt piatra calcaroasa amestecată cu magme sau cu argile. Sunt cunoscute şi aplicate doua procedee de fabricare:

- procedeul uscat, în care materiile prime sunt deshidratate, fărâmiţate în mori speciale şi trecute apoi în cuptoare rotative lungi, unde sunt tratate la temperaturi înalte;

- procedeul umed, în care materiile prime se amesteci cu apă, apoi în stare umedă se macină în mori speciale, după care, partea rezul¬tată este trecută la rândul ei în cuptoare rotative, unde procesul este acelaşi ca la procedeul uscat;