Premisele Dezvoltării Agriculturii Ecologice în România în Contextul Aderării la Uniunea Europeană - Studiu de Caz - Înființarea unei Ferme Ecologice cu 100 Scroafe Efectiv Matcă prin Fonduri SAPARD

INTRODUCERE

În literatura de specialitate nu s-a dat încă o definiţie clară a agriculturii ecologice, ea fiind de mult ori confundată cu agricultura biologică. Aceasta se datorează şi faptului că termeni ca : agricultura biologică, agricultura organică şi agricultura ecologică sunt folosiţi cu acelaşi înţeles astfel: Anglia – agricultura organică, Grecia, Franţa, Olanda, Italia, Portugalia – agricultura biologică, Danemarca, Spania şi Germania – agricultura ecologică.

Opusă prin concepţii şi principii agriculturii intensive, agricultura ecologică finalizează conceptul general de agricultură alternativă.

Agricultura ecologică este acel tip de agricultură care se bazează pe minimalizarea folosirii de materiale externe, pe interzicerea utilizării substanţelor chimice de sinteză ca fertilizanţi şi amelioratori ai solului, pesticide, ingrediente pentru prepararea furajelor, ingrediente şi auxiliari pentru prepararea alimentelor. Organismele modificate genetic şi derivatele lor sunt interzise în agricultura ecologică.

Agricultura ecologică se bazează pe respectarea unor reguli şi principii de producţie stricte, reglementate prin legislaţia din domeniu. Toate stadiile procesului de producţie, inclusiv depozitarea, procesarea, ambalarea şi etichetarea produselor este controlată de un organism de inspecţie şi certificare înfiinţat în acest scop.

În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, agricultura românească are un atu despre care s-a vorbit mai puţin până acum: posibilităţile reale de obţinere a unor produse ecologice, foarte căutate pe piaţa europeană şi nu numai. Într-o definiţie ad-hoc, produsele ecologice sunt acele produse obţinute fără utilizarea substanţelor chimice de sinteză, ca fertilizanţi şi amelioratori ai solului, pesticide, ingrediente pentru prepararea furajelor, ingrediente şi auxiliari pentru prepararea alimentelor etc. Pe scurt, este vorba de produse sută la sută naturale, de aceea ele sunt şi foarte căutate, chiar dacă în unele cazuri sunt mult mai scumpe.

În aceasta lucrare voi trata subiectul agriculturii ecologice în România în contextul aderării la Uniunea Europeană, insistând pe sistemele agricole performante pentru creşterea performanţelor ecologice.

Studiul comparativ al ramurii agriculturii ecologice în România şi în Uniunea Europeană ne va furniza date reale în ceea ce priveşte realitatea ecologică din aceste spaţii, care ne vor ajuta să apreciem mai corect importanţa acestei ramuri a economiei naţionale.

În final, studiul de caz, care se referă la înfiinţarea unei ferme ecologice de porci cu 100 scroafe efectiv matcă prin fonduri SAPARD, reprezintă un exemplu practic al beneficiilor agriculturii ecologice şi a implicaţiilor acesteia.

Mulţumirile mele cele mai sincere se îndreaptă către doamna profesoara Ildiko Ioan care a coordonat această lucrare cu multă atenţie şi dăruire şi către domnii şi doamnele profesoare care mi-au îndrumat paşii prin această şcoală a vieţii care este perioada facultăţii!

CAP.1 – SISTEME AGRICOLE ALTERNATIVE PENTRU CREŞTEREA PERFORMANŢELOR ECOLOGICE

1.1. Modalităţi de creştere a performanţelor ecologice

1.1.1. Creşterea corelării între cerinţele culturilor şi potenţialul ecologic

Prin caracteristicile sale particulare, agricultura este puternic influenţată de factorii naturali, economici, demografici, politici, tehnici, juridici, etc, care se constituie în adevăraţi factori de producţie.

Dezvoltarea agriculturii şi diversificarea activităţilor agricole a avut loc sub influenţa permanentă a factorilor naturali. Între caracteristicile factorilor naturali şi modul de utilizare agricolă a terenurilor s-au stabilit relaţii evidente, care şi-au pus amprenta asupra repartiţiei geografice a culturilor agricole, asupra frecvenţei acestora şi randamentului lor.

Creşterea şi dezvoltarea plantelor, în final producţia lor, este determinată de asigurarea unor condiţii de viaţă (suportul ecologic) cât mai apropiate de cele ale cadrului natural în care s-au format. Aceste condiţii sunt variate în ecosistem şi acţionează în interdependenţă cu alte componente biocenotice şi de mediu, realizându-se unitatea acestuia.

Funcţia ecologică a factorilor naturali este diferită pe teritoriul biogeografic şi esenţială pentru producţie. Factorii ecologici pot să fie abiotici, ca de exemplu clima şi solul, şi biotici, ca de exemplu insectele şi buruienile.

a) CLIMA

Varietatea condiţiilor climatice prezente pe teritoriul României se reflectă direct în marea diversitate a peisajelor agricole. Fiecare cultură agricolă se dezvoltă în anumite condiţii de temperatură, umezeală şi lumină. Există limite climatice extreme, în afara cărora o anumită plantă nu creşte, iar în cadrul acestor limite există un climat optim care favorizează dezvoltarea normală.

Caracteristicile climei, zonalitatea ei altitudinală se repercutează în foarte mare măsură asupra structurii agriculturii, condiţionând posibilităţile de practicare a agriculturii. Nuanţele climatului temperat din România permit dezvoltarea unei agriculturi sezoniere.

Regimul termic poate afecta, pozitiv sau negativ, procesul de polenizare şi fecundare la plantele legumicole, pomi şi viţă de vie. Venirea unor geruri sau îngheţuri puternice poate să afecteze orice specie sau soi de culturi de pomi. Cunoaşterea temperaturii şi înregistrarea permanentă pe teritoriu are o importanţă cu totul deosebită, având în vedere influenţa directă pe care aceasta o exercită în ciclul biologic al plantelor de cultură şi al procesului de producţie.

Lumina reprezintă o însuşire variabilă în timp şi spaţiu, care asigură realizarea procesului de fotosinteză şi devine factor limitativ în culturile agricole, în anumite anotimpuri. Lumina determină fenomenul de fotoperiodism şi contribuie la scurtarea sau lungirea ciclului de vegetaţie al culturilor agricole - după cum acţionează o perioadă mai lungă sau mai scurtă. Cantitatea de căldură şi lumină primită de plante condiţionează şi cantitatea de substanţe hrănitoare (zahăr, amidon) acumulate în plante, fructe, seminţe, etc.