Prevenirea și Combaterea Poluării Marine Cauzate de Nave

Introducere

În ultimile deceni ale secolului XX, poluarea oceanelor lumii a devenit o problemă de o importanţă internaţională deosebită. O mare parte a acestor evenimente provin din surse aflate la uscat şi include, reziduurile industriale, utilizarea în agricultură a pesticidelor şi erbicidelor, scurgerile şi deversările provenite din canalizările aşezărilor urbane. Produsele industriale mai pot ajunge în mare prin intermediul râurilor (fluviilor) ca rezultat al deversărilor voluntare de la nave. Hidrocarburile mai pot apărea în apa mărilor şi datorită exploarărilor şi exploatărilor acestor resurse, precum şi prin infiltraţii (scurgeri, scăpări) naturale.

Oricum, multe din cazurile de poluare sunt generate de activităţile de navigaţie şi de transport maritime. Substanţele implicate în procesul de poluare variază enorm din punct de vedere al cantităţii transportate şi al potenţialului de a dăuna mediului marin.

Cantitativ vorbind, cel mai important agent poluant rezultat din activitatea de navigaţie îl constituie hidrocarburile. Academia Naţională de Ştiinţe (NAS) din Statele Unite estima în 1980 că mai mult de 3,54 milioane de tone de hidrocarburi sunt deversate în mare în fiecare an; aproape 1,5 milioane tone din acestea rezultă din transportul hidrocarburilor pe mare; restul provine din activităţile de pe ţârm şi includ deşeurile industriale, scurgerile urbane şi infiltraţiile naturale.

Flota mondială de nave petroliere este numeric mai mică decât cea de acum câţiva ani, însă a crescut considerabil tonajul acestora; oricum, tonajul mondial al petrolierelor este încă de peste 280 milioane tone deadweight comparabil cu 64 milioane tone în 1960.

Navele în sine s-au schimbat foarte mult în ceea ce priveşte dimensiunile. În anii 1950 navele de 30.000 de TDW erau privite ca nişte nave foarte mari; astăzi, tancurile de 250.000 TDW sunt văzute ca nişte nave comune, iar o parte dintre ele au fost construite la un tonaj dublu decât cel menţionat mai sus. Cele mai cunoscute accidente de poluare sunt cele care decurg din accidentele navelor petroliere. Chiar dacă per total acestea contribuie doar cu un sfert la totalul cantităţii de hidrocarburi din apa mării în decursul unui an, consecinţele unui accident de acest fel pot fi dezastruoase pentru zona imediat apropriată, în special dacă nava implicată este de marime mare şi accidentul a avut loc în aproprierea coastei. Epavele navelor “Torrey Canyon” (1967) şi ale navei “Amoco Cadiz” (1978) sunt exemple concludente în acest sens. Academia Naţionlă de Ştiinţe (NAS) estimează că în jur de 390.000 de tone de hidrocarburi intră în apa mării, ca urmare a acestor accidente. Coliziunile şi eşuările sunt proporţie de 80%, din deversările majore.

O cantitate mult mai mare de hidrocarburi se scurg în apele mării ca rezultat al operaţiunilor uzuale efectuate la bordul navelor petroliere, de obicei asociate celor cum ar fi curăţitea reziduurilor din tancurile de marfă, care au loc atunci când nava se întoarce din portul de descărcare pentru a prelua o alta încărcătură de hidrocarburi. Cantitatea de hidrocarburi deversată prin spălare, reprezintă 0,4% din capacitatea de marfă pe care o transportă tancurile (ex. 800 tone la un tanc de 200.000 Tdw). În timpul balastării şi a spălării, aproape jumătate din această cantitate poate fi pierdută peste bord, aceasta în cazul în care reziduurile sunt reţinute la bord. Cantitativ vorbind, aceasta este totuşi cea mai mare sursă de poluare cu hidrocarburi de la nave – aproape 700.000 de tone/an, în conformitate cu cercetările NAS– dar a scăzut considerabil în ultimi ani.

Alte cauze ale poluării sunt cele generate de docurile uscate (30.000 tone), santine şi combustibili de la bordul tuturor tipurilor de nave (300.000 tone) şi accidentelor navelor non-tancuri (20.000 tone).

Hidrocarburile afectează mediul marin în mai multe feluri. Acestea acoperă şi izolează suprafaţa apei; se opune astfel schimbului de oxigen dintre apa mării şi atmosferă; compuşii săi uşori acoperă şi distrug planctonul, se interpune astfel în dezvoltarea vieţii animalelor marine, multe dintre elementele constituente sunt toxice şi pot intra în lanţul substanţelor hrănitoare; se interpune deasemenea în utilizarea normală a plajelor mării.

La începutul lui 1929 la Washington D.C. a avut loc o Conferinţă Internaţionlă, în încercarea de a pune sub control deversarea hidrocarburilor în apele mării, dar aceasta nu a condus la adoptarea unei convenţii. Între timp a survenit cel de-al doilea război mondial ceea ce a făcut ca până în 1954 să nu se mai facă nici o încercare majoră în acest sens. În acel an Marea Britanie a găzduit o Conferinţă, care a condus la adoptarea Convenţiei Internaţionale pentru Prevenirea Poluării Mării cu Hidrocarburi (în general cunoscută sub denumirea de OILPOL 54), care a intrat în vigoare în 1958. În textul acestei convenţii a fost făcută o distincţie între hidrocarburi, amestecuri de hidrocarburi provenite din compartimentul maşini al navelor şi din tancurile cargourilor. Hidrocarburile au fost categorisite ca ţiţei crud, combustibil şi combustibil diesel greu. În această fază, nu au fost făcute încercări concrete pentru minimalizarea deversărilor de petrol în apele mării; convenţia pur şi simplu stabileşte zonele în care este interzisă descărcarea mărfurilor petroliere în apele mării. Hidrocarburile provenite din compartimentul maşini pot fi deversate în zonele interzise, în cazul în care această operaţiune a fost făcută cât mai departe posibil de ţârm.

Amandamentele adoptate în 1962 nu au adus nici o schimbare fundamentală a conceptului. Zonele interzise au fost mărite (lărgite), tonajul navelor cărora li se aplică convenţia a scăzut şi a fost introdusă cerinţa ca la bord să fie păstrat şi completat Oil Record Book ( Jurnal de înregistrare a hidrocarburilor). Numai în 1969 au fost stabilite limitele asupra cantităţilor de petrol pe care le pot deversa în apele mării, tancurile petroliere. Au fost stabilite de asemenea cerinţe în ceea ce priveşte calitatea apelor uzate.

Amendamentele din 1969 au intrat în vigoare în ianuarie 1973, an în care o altă Convenţie care se ocupă cu prevenirea poluării mării a fost adoptată şi ea la rândul ei, cu un alt termen de intrare în vigoare.

CAPITOLUL 1

CONTINUŢUL CONVENŢIEI – MARPOL 73/78

1.1 Generalităţi

MARPOL este o abreviaţie derivată din cuvintele “maritime polution”, care ne dau şi indicaţii asupra obiectivului pe care convenţia şi l-a propus. Oricum termenul de “Poluare marină”, implică mai multe aspecte, chiar dacă MARPOL este direcţionată asupra aspectelor legate de poluarea marină ca rezultat al activităţii de navigaţie pe mare. Din păcate aceasta nu tratează şi problemele legate de poluarea marină prin intermediul râurilor, sau a scurgerilor de ape menajere urbane şi de deşeuri, din zonele industriale, nici cu cele rezultate din poluarea produsă de exploatarea solului de pe fundul mării, producţia de petrol ş.a. Astfel, MARPOL tratează problemele legate de poluările cauzate de operaţiunile de zi cu zi de la bordul navelor. Exemple în acest sens sunt descărcarea reziduriilor de hidrocarburi din tancurile de reziduuri, din santinele compartimentelor maşini, petrol şi reziduuri chimice din tancurile de marfă şi de deşeuri, pierderile de peste bord ale navelor de marfă care sunt dăunătoare mediului marin şi aruncarea peste bord a gunoaielor.

Convenţia Internaţională pentru Prevenirea Poluării de către nave, binecunoscută sub denumirea de MARPOL, a fost adoptată în 2 noiembrie 1973 la încheierea a trei săptămâni, cât a durat Convenţia Internaţională pentru Prevenirea Poluării, desfăşurată sub auspiciile Organizaţiei Maritine Internaţionale. Datorită faptului că a fost adoptată în 1973 şi modificată printr-un Protocol în 1978, astăzi aceasta este cunoscută sub denumirea de MARPOL 73/78.

Până la un punct, MARPOL 73/78 este direcţionată în sensul limitării poluării marine cauzate de distrugerea (avarierea) navelor. Prevenirea accidentelor şi avariile care conduc la poluarea marină este primul şi cel mai important scop al acestor Convenţii care conţin prevederi pentru construcţia echipamentului de siguranţă şi protecţia împotriva incendiilor la nave şi pentru pregătirea şi instruirea personalului. MARPOL 73/78 cuprinde prevederi pentru limitarea deteriorării mediului, prin prevenirea accidentelor. Aceasta trebuie să aibă în vedere cerinţele de raportare atunci când intervin accidente, ori este de preferat să fie evitate, cerinţele de raportare atunci când intervin accidente, ori este de preferat să fie evitate, cerinţe pentru tancurile de produse chimice, localizarea în scopul protejării tancurilor de balast, limitarea mărimii tancurilor etc.