Stabilirea gradului de poluare în zona minieră Ilba Maramureș

Cap.1 Descrierea perimetrului minier Ilba

1.1. Relief

Relieful zonei Ilba Cicîrlău se compune din: conuri, cratere, platouri de lave şi aglomerate vulcanice – produse ale erupţiilor vulcanice neogene, ce aparţin ramei vestice a Carpaţilor Orientali, care înglobează cel mai lung lanţ vulcanic din Europa. Acesta se încadrează Munţilor Igniş ce se întind între Valea Săsarului şi Pasul Huta (587 m) ridicându-se brusc deasupra depresiunii Baia Mare, pe care o domină cu peste 1000 m.

Culmea principală cu direcţia NV – SE este dominată de măguri ca: Vf. Rotunzilor (1240 m), Vf. Ţiganu (1222 m), Vf. Pleşca Mare (1292 m), vf. Brezele (1253 m), Vf. Igniş (1307 m). Relieful scade în altitudine de la est spre vest ajungând la sub 800 m. Apele au fragmentat relieful în culmi paralele, cu spinări netede, orientate nord-sud şi folosite ca drumuri de “care”. Înălţimile lor scad de la est spre vest, ajungând deasupra Câmpiei de Vest la 400 m altitudine. Astfel, cumpăna apelor care separă văile tributare Someşului (în culoarul Someşului) scad în înălţime de la 850 m (vf. Obarşia Salhij) la 652 m (vf. Comsa). Martorii de eroziune au următoarele înălţimi: 875m, 735 m, 675 m, 600m, 650m, 675m, 700m, 725m, (vf. Poiana Mesteacăn); 635m, 785m (vf. Plesca) şi 625m, 652m (Vf. Comsa).

Culmile de pe clina sud – estică a munceilor situate între Valea Cicîrlău şi Pârâul Nistrului pe de o parte şi valea Ilba şi pâraiele situate între localitatea Săbişa şi Viile Apei pe de altă parte, scad în altitudine de la nord spre sud. Culmea care formează cumpăna apelor sau interfluviul dintre pârâul Nistru şi Valea Cicîrlău se menţine la înălţimile cele mai mari şi are o lungime de 9.5 km. Înălţimile scad de la 850 m (Vf. Obarsia Salhij) la 300 m altitudine deasupra piemontului constituit din bolovănişuri, pietrişuri andezitice şi materiale coluviale şi implicit cele ale luncii Someşului.

Interfluviul Valea Cicîrlău – Valea Ilba are o lungime de 4.5 km. Martorii de eroziune se menţin la cotele: 730 m, 720 m, 665 m, 655 m, 585 m, 580 m, 625 m (Vf. Purcaretu); 585 m, 420 m (dl. Pitris) şi 350 m deasupra piemontului cultivat cu viţa de vie şi pomi fructiferi şi a luncii Someşului.

Interfluviul Ilba – vâlcelele ce drenează partea sud estică şi vestică a munceilor vulcanici dintre localităţile Săbişa şi Viile Apei are o lungime de 6.8 km.

Câmpia aluvială este de vârstă holocenă, de divagare şi subsidenţă cu aspect de albie majoră, cu depozite fluviatile – de pietrişuri, nisipuri şi argile. Contactul luncii cu versantul muntos se realizează prin intermediul unui fost piemont, format din bolovănişuri şi pietrişuri andezitice. Piemontul a fost distrus şi funcţionează sub forma unui glacies.

Pentru eruptivul neogen sunt caracteristice formele de relief specifice vulcanilor cu erupţii mixte: conuri, planeze, podişuri vulcanice, neck-uri. Înălţimile lor variază de la 300 m, la ieşirea văilor din zona înaltă pană la 850 m pe cumpăna de ape dintre afluenţii Talnei şi văile Cicîrlău – Ilba.

În acest proces de dezagregare a rocilor sub acţiune repetată a îngheţului şi dezgheţului, un rol important îi revine apei prin: înfiltrarea în crăpăturile şi în fisurile cele mai fine ale rocilor sau chiar în porii acestora, întrucât la 40C apa are volumul cel mai redus. Magmele andezitelor bazaltoide se consolidează şi se răcesc în interiorul scoarţei terestre dând forme de zăcământ de tip coloane (ca cele din rezervaţia geologice de la Ilba “Rozeta de la Ilba”). Lavele ajunse la suprafaţă dau erupţii pulsative şi curg pe distanţe mari, acestea se desfac în plăci sau dale pe suprafeţele dintre două pulsaţii a camerei magmatice. Planele de separaţie a coloanelor bazaltice şi planurile de desfacere a plăcilor reprezintă direcţii de minimă rezistenţă în procesul de înfiltrare a apei. O particularitate a apei este acea ca ea îngheaţă sub 00C din afara spre interior (de sus în jos) lăsând posibilitatea de a se dilata; îşi măreşte volumul de la 1 cm3 la 1,1 cm3.

Teoretic rocile magmatice, metamorfice, şi o parte din rocile sedimentare sunt impermeabile.

În realitate, toate aceste roci aflate sub pătura de sol, prezintă diaclaze, fisuri şi crăpături formate prin răcire la rocile magmatice, planuri de şistuozitate la rocile metamorfice, planurile de sedimentare la rocile sedimentare – toate acestea sunt căi de acces pentru apă până la adâncimi de mai mulţi de zeci de metri.

Depozitele superficiale şi procesele actuale de modelare a reliefului: